Un robot dotat cu inteligență artificială a dansat în fața liderului de la Kremlin în cadrul unei conferințe internaționale dedicate tehnologiei AI.
Potrivit libertatea.ro, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat impresionat de demonstrația robotului.
Presa rusă notează că robotul antropomorf a prezentat abilități de dans în fața liderului de la Kremlin. Acesta, având o structură asemănătoare celei umane, a cerut să fie pusă muzică înainte de a începe să danseze energic.
Organizatorul demonstrației a fost Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, evenimentul fiind difuzat ulterior la televiziunea de stat.
Robotul s-a prezentat sub numele de „Green”, afirmând că este primul robot umanoid rus cu inteligență artificială încorporată.
Acesta a explicat că dispune de peste 40 de motoare și numeroși senzori care îi permit mișcări line și menținerea echilibrului. Robotul a menționat că poate interacționa în siguranță cu oamenii datorită structurii sale și a tehnologiei folosite.
Cu câteva zile înainte, un alt robot rus cu inteligență artificială, numit Aidol, a fost ironizat după ce a căzut în timpul unui eveniment la Moscova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer youtube=”https://www.youtube.com/watch?v=P32z7i2ryKQ” muted=”false”]
Articolul VIDEO Robotul AI îl impresionează cu un dans neașteptat pe Vladimir Putin: Ce reacție a avut liderul de la Kremlin apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
