VIDEO | Ion Chicu: Camionul cu armament a avut “liber de vamă” din partea autorității vamale a Republicii Moldova

Noi informații scandaloase în privința camionului cu armament, depistat la Vama Albița. Ion Chicu, deputat al Blocului Alternativa:

“Camionul cu armament a avut “liber de vamă” din partea autorității vamale a Republicii Moldova – vedeți CMR-ul cu ștampila vamei moldovenești și a celei românești. Camionul dat a traversat de câteva ori hotarul cu România în luna noiembrie.”, mai spune Ion Chicu, fostul Prim-ministru.

Deputatul blocului „Alternativa”, Ion Chicu, a prezentat factura vamală a camionului care transporta lotul de muniții peste granița moldo-română

Pe document apar ștampile atât ale vămii moldovenești, cât și ale celei române, ceea ce pune sub semnul întrebării versiunea potrivit căreia arma ar fi fost depistată inițial de angajații moldoveni, care ar fi alertat ulterior colegii din România. Chicu consideră că „marfa, cel mai probabil, a fost descoperită abia la ieșirea de pe teritoriul postului vamal Albița”.

„Din datele preliminare, se spune că depistarea a fost posibilă datorită intervenției Serviciului Vamal al Rep. Moldova. Vreau să cred asta, însă probele adunate de noi arată că, din păcate, acest transport a primit “undă verde”din partea autorităților Rep. Moldova.

Acest camion a traversat de mai multe ori frontiera cu România pe parcursul lunii noiembrie”, a declarat deputatul.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

The Economist | După ce „a salvat țara de ruși”, Maia Sandu a salvat Moldova și de democrație

Conform analizei realizate de The Economist Intelligence Unit, Moldova...

Doru Petruți: Sprijin pentru integrarea europeană există, dar cresc rezervele populației

Directorul IMAS, Doru Petruți, a prezentat Barometrul Socio-Politic –...

ULTIMA ORĂ

Sute de zboruri anulate şi zeci de mii de pasageri afectaţi după o grevă la Lufthansa. Noi proteste zilele viitoare

Sindicatul piloţilor de la Lufthansa a declanşat luni o nouă grevă care a dus la anularea a sute de zboruri şi a afectat zeci de...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Sute de zboruri anulate şi zeci de mii de pasageri afectaţi după o grevă la Lufthansa. Noi proteste zilele viitoare

Sindicatul piloţilor de la Lufthansa a declanşat luni o nouă grevă care a dus la anularea a sute de zboruri şi a afectat zeci de mii de pasageri, în timp ce un alt sindicat, care reprezintă personalul de cabină, a anunţat o nouă grevă de două zile mai târziu în această săptămână, transmite adevărul.ro. Sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit le-a cerut membrilor săi de la brandul principal Lufthansa şi de la...

A doua zi de Paște la pensiune: Familiile redescoperă farmecul sărbătorilor de altădată

Sărbătorile aduc familiile împreună. De pe ambele maluri ale Prutului, familia Bostan a sărbătorit a doua zi de Paște la o pensiune turistică din Mileștii Mici. Turiștii și-au dorit o atmosferă rustică, autentică, ca altădată. Așa că au ales o pensiune amenajată într-o casă bătrânească.

Producția divinului moldovenesc a crescut cu 8 milioane de litri în ultimii trei ani

Producția de divin în Moldova a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii trei ani. Dacă în 2023 s-au produs peste 1 milion de litri, în 2025 volumul a depășit 9 milioane de litri. Anul trecut, peste 2 milioane de litri au fost exportați, principale piețe fiind Ucraina, Belarus și Franța, transmite IPN. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în 2023, în Moldova au fost produse aproximativ 1,4 milioane de litri...

Nucile: Beneficii pentru sănătate și o dietă echilibrată

Miezul de nucă, bogat în acizi grași, proteine și vitamine, aduce beneficii semnificative sănătății, în special pentru inimă și creier. Specialiștii recomandă un consum zilnic de aproximativ 30-40 de grame, echivalentul a cinci-șase nuci, pentru a sprijini digestia, a preveni bolile cardiovasculare și a menține o dietă echilibrată.

Un geniu al satirei: Gheorghe Urschi, omul care a vorbit cu sufletul poporului

Gheorghe Urschi fost primul actor comic care a venit în fața publicului cu texte proprii, deschizând un drum nou în teatrul moldovenesc. Un mare artist, care a făcut și cinematografie, și televiziune și texte pentru romanțe. Prietenii și colegii spun că maestrul era de o cumsecădenie rară, mereu gata să le sară în ajutor tinerilor actori.