Elevii cu note de 1 și 2 la matematică, vor beneficia anul viitor de 60 de ore suplimentare de pregătire, față de 40 de ore cât se oferă în mod normal. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, care spune că măsura are scopul de a sprijini elevii aflați în risc de nepromovare.
Potrivit ministrului, programul remedial implementat anul trecut pentru elevii de clasa a IX-a a dat rezultate. Aproximativ 6.000 de elevi au beneficiat de ore suplimentare, iar notele obținute la examenul de matematică au fost mai bune comparativ cu cele din pretestare.
„Cele 40 de ore suplimentare și-au produs efectul. Elevii care au participat la program au înregistrat o creștere vizibilă a notelor la examenul final. În 2026, programul va continua, dar va aduce o noutate importantă. Elevii cu cele mai mari dificultăți la matematică vor primi 60 de ore de pregătire, iar cei mai aproape de pragul de trecere vor rămâne la 40 de ore”, a precizat Perciun.
Ministrul Educației a precizat că vor continua și proiectele de tip „Matematică de la egal la egal”, unde elevi de liceu îi ajută voluntar pe cei din clasele a IX-a să se pregătească pentru examene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/PERCIUN.mp4″ muted=”false”]
Articolul Ministerul anunță un program special pentru elevii cu note de 1 și 2 la matematică apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

