Sindicatele contestă propunerea statului de a stabilit salariul minim în mărime de 6 300 de lei

Sindicatele contestă propunerea autorităților de a stabili salariul minim pentru anul viitor în mărime de 6 300 de lei. Confederația Națională a Sindicatelor afirmă că această sumă nu garantează un trai decent, nu acoperă necesitățile de bază ale salariaților și nu reflectă realitățile economice actuale, transmite IPN.

Confederația atrage atenția că salariul minim de 6 300 de lei nu acoperă necesitățile fundamentale, nu garantează un trai decent pentru salariați și familiile lor și nu asigură posibilitatea obținerii unei pensii minime nici după patru decenii de activitate.

Sindicatele afirmă că propunerea autorităților nu corespunde cerințelor Directivei europene 2022/2041 și nu contribuie la obiectivul Guvernului de a majora salariul minim la 10 mii de lei până la finalul mandatului, așa cum este stabilit în programul de activitate.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune pentru anul viitor un salariu minim pe țară de 6 300 de lei, cu 800 de lei mai mult decât în prezent. Aceasta, în contextul în care sindicatele solicită o majorare la 8 050 de lei. Propunerea MMPS va fi înaintată Guvernului pentru aprobare.

The post Sindicatele contestă propunerea statului de a stabilit salariul minim în mărime de 6 300 de lei appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 18-24 mai. Cele mai importante știri din...

UE introduce noi sancțiuni la adresa Iranului

Consiliul Uniunii Europene a extins sancțiunile împotriva Iranului. Decizia...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Benzina și motorina, mai scumpe în weekend

Carburanții se scumpesc în weekend. Agenția Națională pentru Reglementare...

Un nou cod galben de ploi, grindină și vijelie

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică a fost...

Victor Osipov rămâne în arest preventiv. Avocații anunță că vor contesta măsura

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Victor Osipov, rămâne în arest...

ULTIMA ORĂ

Ce se întâmplă cu Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv și fugară în Republica Moldova. Anunțul Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a anunțat că a ajuns la un acord cu autoritățile din Republica Moldova în cazul unuia dintre pompierii condamnați la închisoare în dosarul...

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom continua să facem lucruri importante pentru orașul nostru”

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...

Important

Ce se întâmplă cu Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv și fugară în Republica Moldova. Anunțul Ministerului Justiției

Ministerul Justiției a anunțat că a ajuns la un acord cu autoritățile din Republica Moldova în cazul unuia dintre pompierii condamnați la închisoare în dosarul Colectiv. Este vorba de Antonina Radu, care a fugit în țara vecină în anul 2022, după ce a fost condamnată la 8 ani și 8 luni de închisoare. The post Ce se întâmplă cu Antonina Radu, condamnată în dosarul Colectiv și fugară în Republica Moldova....

Crin Antonescu: Să nu-l subestimăm pe Nicușor Dan

Fostul lider liberal și contrcandidat al lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale a afirmat că președintele are nevoie de sprijin. Crin Antonescu a observat o tendință generală de a-l subestima pe Nicușor Dan, imediat după câștigarea alegerilor. „Foarte repede după alegere, Nicușor Dan a început să fie subestimat. Încă o chestiune foarte simpatică la noi. Bă, nu-l alegi președinte pe unul ca să-l subestimezi. În general, l-ai ales, poate n-a fost alesul...

„Amestecul malaezian”. În ciuda blocadei impuse de SUA, Iranul a descoperit „portița” prin care exportă petrol și obține, lunar, miliarde de dolari

În ciuda intransigenței Iranului, blocada americană asupra porturilor Republicii Islamice – a început pe 13 aprilie – generează deja dureri reale și consecințe reale pentru Republica Islamică. Iranul a exportat un total de 29,45 milioane de barili de petrol în aprilie, în scădere de la 35,7 milioane raportate în luna precedentă, conform datelor de la Tanker Trackers. Însă această cifră ascunde un punct de cotitură crucial: marea majoritate a exporturilor iraniene a...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Cum arată tablourile și care este analiza unui critic de...

O pictoriță din Brașov va avea prima expoziție într-o galerie de artă din București. Iată cum arată tablourile și care este analiza unui critic de artă. Pictorița, pe nume Botea Nicoleta-Adriana, este din orașul Râșnov, județul Brașov. Artista mărturisește că profesorii de desen din școală i-au încurajat talentul, dar, deși viața a dus-o pe cu totul alte planuri, ea nu a renunțat la pictură. Astfel, a reînceput să picteze în...

Noaptea Muzeelor 2026. Muzeul Cotroceni, Antipa și clădirea Primăriei, printre principalele atracții emblematice ale Capitalei

Zeci de muzee și clădiri emblematice din București își vor deschide porțile pentru public celei de-a 22 ediție a Nopții Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, 23 mai. Obiective culturale emblematice precum Muzeul Antipa, Palatul Cotroceni, Arcul de Triumf, Muzeul Militar Național și sediul Primăriei Municipiului București vor putea fi vizitate gratuit în cadrul unui program ce se va desfășura până târziu în noapte. Inițiat în 2005 sub egida Consiliului Europei...