Frontiere mai sigure: Moldova și România implementează un plan comun împotriva migrației ilegale

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova a participat, timp de câteva zile, la Iași, România, la lansarea oficială și la prima ședință a Comitetului Director al proiectului MigraMI – Migrants Management Enhance Initiative. Proiectul urmărește întărirea colaborării transfrontaliere și modernizarea sistemelor de gestionare a migrației.

În cadrul reuniunii desfășurate la sediul ITPF Iași, au fost stabilite structura echipelor mixte de lucru, calendarul activităților, mecanismele de coordonare și un plan comun de intervenție pentru combaterea migrației ilegale.

Bugetul total al proiectului depășește 650 de mii de euro, dintre care 90% reprezintă finanțare externă nerambursabilă, iar restul de 10% este contribuția partenerilor.

Potrivit Poliției de Frontieră, fondurile au fost repartizate astfel: aproximativ 293 de mii de euro pentru ITPF Iași, circa 274 de mii de euro pentru Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și în jur de 91 de mii de euro pentru Inspectoratul pentru Migrație din Republica Moldova.

„Implicarea în proiectul MigraMI va permite instituției să își îmbunătățească capacitățile operaționale și să contribuie la aplicarea unor proceduri moderne și coordonate la frontiera comună, pentru reducerea migrației neregulamentare și creșterea siguranței și rapidității controalelor” se arată într-un comunicat de presă.

Inițiativa marchează un pas important către consolidarea securității și dezvoltarea unei cooperări transfrontaliere moderne între Republica Moldova și România.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Frontiere mai sigure: Moldova și România implementează un plan comun împotriva migrației ilegale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Vom depune un proiect de lege pentru ca cetǎțenii sǎ aibǎ dreptul sǎ vorbeascǎ direct în Legislativ

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) va depune un proiect de lege pentru ca cetățenii să aibă dreptul să vorbească direct în Legislativ, a anunțat liderul formațiunii politice, Ion Ceban, primar al Chișinăului. În opinia MAN, Parlamentul este instituția unde vocea poporului trebuie să fie auzită. "Oamenii s-au săturat să vadă deputații doar în campaniile electorale și...

Ultima orǎ ..

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va avea la Stockholm o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Suedia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invită cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Suedia la o discuție care va avea loc luni, 24 noiembrie, la Stockholm, informează MOLDPRES. „Dragi moldoveni stabiliți în Regatul Suediei, vă invit la o discu...

Antreprenorii care au transformat agricultura într-o poveste de succes au fost premiați

De Ziua națională a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare, marcată duminică, 23 noiembrie, agricultorii care duc mai departe tradiția și munca pământului au fost omagiați pentru rezultatele lor din acest an. Printre cei nominalizați se regăsesc familii și antreprenori care au transformat agricultura locală într-o poveste de perseverență și dezvoltare, de la afaceri de familie care au ajuns pe piețele internaționale, până la producători ce reușesc să exporte cu succes datorită tehnologiilor moderne.

Restricții în șase localități din raionul Ialoveni, după un caz de pestă porcină. Locutori: „N-am auzit să fie așa boală”

O zonă de supraveghere, pe o rază de zece kilometri, a fost instituită în jurul a șase localități din raionul Ialoveni. Se întâmplă după confirmarea unui caz de pestă porcină africană la mistreții din pădurea de lângă satul Zloți, raionul Cimișlia. Măsura a fost necesară pentru a preveni extinderea bolii și a intensifica controlul sanitar-veterinar în regiune. Mulți locuitori spun că nu au fost informați despre situație și că autoritățile ar trebui să intervină...

Suspendare pentru un an de zile. Stefanos Tsitsipas a comis-o grav. Cum a fost prins grecul pe străzile din Atena

Stefanos Tsitsipas (27 de ani, clasat pe locul 34 ATP) a rămas fără permis timp de un an și a fost sancționat cu 2.000 de euro după ce a fost depistat conducând cu 210 km/h pe drumurile din Atena, scrie adevarul.ro.

Donald Trump atacă Ucraina. Liderii europeni resping termenul impus: „Planul său nu poate funcționa fără UE și NATO”

Președintele SUA a ieșit la atac pe Truth Social după discuțiile între delegația americană și cea europeană de la Geneva, acuzând Ucraina că demonstrează „recunoștință zero” față de eforturile SUA de a încheia războiul. Mesajul lui Trump este scris în întregime cu majuscule, transmite antena3.ro. „Conducerea Ucrainei a demonstrat zero recunoștință pentru eforturile noastre, iar Europa continuă să cumpere petrol din Rusia. Am moștenit un război care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată,...

O tânără de 21 de ani a murit, după ce a urcat la volanul unui Volkswagen, fără permis, și s-a izbit de un copac. Pasagerul său, spitalizat în stare gravă

Un accident tragic a avut loc ieri după-amiază pe traseul național R-16 Ungheni–Sculeni, între localitățile Blîndești și Sculeni. O tânără de 21 de ani, din satul Săghieni, și-a pierdut viața după ce a provocat un accident rutier.

Zimbru Chișinău, victorie în fața rivalei Sheriff Tiraspol

Zimbru Chișinău a repurtat a treia victorie în fața marii rivale. În capul de afiș al etapei a 20-a din cadrul campionatul primei divizii moldovenești de fotbal, discipolii belarusului Oleg Kubarev au învins cu 1:0 în deplasare pe Sheriff Tiraspol.