VIDEO | Ion Ceban: Droguri se consumă și în perimetrul clădirii Parlamentului

„Droguri se consumă și în perimetrul clădirii Parlamentului și al altor instituții”. Declarația a fost făcută de primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la tv8.

„Subiecte stringente pe care le-ați menționat. Ați vorbit despre droguri, acestea s-au consumat inclusiv pe teritoriul fostului hotel Național”, a spus prezentatorul.

„Droguri se consumă și în perimetrul clădirii Parlamentului Republicii Moldova și altor instituții. Asta e altă poveste”,a intervenit Ion Ceban.

„Dvs ați fost deputat, știți mai bine.”

„Nu voi dezvolta acest subiect”, a comentat primarul de Chișinău.

Niciun oficial, deputat sau reprezentant al Parlamentului nu a comentat, deocamdată, declarațiile.

Acum câteva zile, primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut instituirea stării de urgență cu privire la vânzarea și consumul de droguri. „Nu vrem să credem că există interese la nivel înalt și acest business este acoperit de oamenii cu putere. Primăria Chișinău este gata să se implice, dar trebuie să existe asumare și din artea Guvernului, a Poliției, a Procuraturii, a Parlamentului și a tuturor organelor competente”, a declarat Ceban, într-un briefing la Parlament.

De asemenea, edilul a postat imagini video în care se observă câteva persoane care ar fi căutat substanțele interzise, ascunse de curier chair pe teritoriul unei grădinițe din capitală. „Acest video ne-a fost transmis de locuitori care vor să rămână în anonimat și care spun că le este frică pentru siguranța lor și a copiilor”, a scris Ceban.

La începutul lunii noiembrie, primarul general, Ion Ceban, a tras un semnal de alarmă privind consumul de droguri în Chișinău, subliniind că problema a ajuns în școli și în preajma acestora, iar părinții transmit tot mai multe îngrijorări legate de situație. „Ne sesizează părinții, speriați de ce află de la copiii lor. Chem toate autoritățile să întreprindem măsuri urgente în acest sens”, a spus edilul.

La mijlocul lunii noiembrie, primarul capitalei atenționa din nou despre „problema consumului de droguri” în rândul tinerilor, în special în zonele din apropierea instituțiilor de învățământ. Edilul sublinua că situația a scăpat de sub control și cerea autorităților modificarea legislației penale, cu pedepse mai dure: „Al cui este interesul și cine îi „crîșuiește” pe cei care fac „business” pe sănătatea și viața copiilor noștri?!”.

 

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy...

ULTIMA ORĂ

Flori „pe gratis”: Un tânăr, prins în timp ce rupea trandafiri de pe aleea din fața Guvernului

Un tânăr de 25 de ani a fost surprins de carabinieri în timp ce fura flori de pe o alee din centrul Chișinăului.

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Flori „pe gratis”: Un tânăr, prins în timp ce rupea trandafiri de pe aleea din fața Guvernului

Un tânăr de 25 de ani a fost surprins de carabinieri în timp ce fura flori de pe o alee din centrul Chișinăului.

Trei polițiști de la Botanica, anchetați pentru corupție, au fost reținuți din nou de CNA. Fapta de care sunt bănuiți

Trei polițiști de la Botanica, anchetați pentru corupție, au fost reținuți din nou de CNA. Indivizii se aflau în arest la domiciliu și sunt bănuiți de abuz de serviciu, în circumstanțe agravante. Indivizii ar fi abuzat de atribuțiile de serviciu referitoare la păstrarea, integritatea, evidența și consemnarea bunurilor ridicate în exercitarea atribuțiilor funcționale. Aceștia sunt suspectați că, profitând de starea de vulnerabilitate a unei persoane aflate în custodia lor, ar...

Creaturi din adâncul oceanelor folosesc un truc ingenios pentru a supraviețui ani de zile fără hrană

Un păduche de lemn care trăiește sub un ghiveci din grădină își strânge corpul într-o mică bilă blindată ca formă de autoapărare. Mult mai jos, sub suprafața oceanului, unele dintre rudele sale mult mai mari se confruntă cu o problemă mult mai dificilă: cum să rămână în viață atunci când următoarea masă ar putea să …The post Creaturi din adâncul oceanelor folosesc un truc ingenios pentru a supraviețui ani...

Lovedeco.ro: Cum alegi aspiratorul potrivit în funcție de spațiul pe care îl ai acasă

Când alegi un aspirator, prima ta întrebare nu ar trebui să fie doar cât de puternic este, ci cât de bine se potrivește cu spațiul din casa ta. O garsonieră, o locuință cu multe zone înguste, o canapea joasă, un pat sub care se adună praf sau un spațiu în care nu ai loc pentru …The post Lovedeco.ro: Cum alegi aspiratorul potrivit în funcție de spațiul pe care îl...

Remus Pricopie: „România are nevoie de un armistițiu politic”. Soluția propusă de rectorul SNSPA

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a făcut, vineri, un apel public pentru un armistițiu politic, afirmând că președintele Nicușor Dan ar trebui, în baza atribuțiilor sale constituționale, să convoace partidele parlamentare.The post Remus Pricopie: „România are nevoie de un armistițiu politic”. Soluția propusă de rectorul SNSPA first appeared on Nexta.ro.

Sportul cu motor din România este în doliu! A murit Alex Berea, pilot de viteză în coastă și circuit

Federatia Romana de Automobilism Sportiv a făcut anunțul pe rețelele de socializare.The post Sportul cu motor din România este în doliu! A murit Alex Berea, pilot de viteză în coastă și circuit first appeared on Nexta.ro.

Casa Albă își ia rămas-bun de la unul dintre avioanele Air Force One. Un Boeing oferit de Qatar se pregătește să îi ia locul

Oficiali ai Casei Albe au marcat ultima misiune a unuia dintre avioanele Air Force One aflate în serviciu din 1990. Retragerea sa are loc în contextul în care un Boeing 747 oferit de Qatar se apropie de intrarea în flota prezidențială.The post Casa Albă își ia rămas-bun de la unul dintre avioanele Air Force One. Un Boeing oferit de Qatar se pregătește să îi ia locul first appeared on...