Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că în cazul contrabandei cu muniții depistate la vamă ar putea urma demisii, însă asemenea decizii vor fi luate doar după finalizarea anchetei și prezentarea concluziilor oficiale. El a subliniat că problema este complexă și nu poate fi rezolvată doar prin înlocuiri de persoane.
Potrivit lui Grosu, este necesară o evaluare clară a responsabilităților, iar măsurile care vor fi decise ar putea include modificări legislative, ajustări ale procedurilor și alte intervenții instituționale.
„Demisiile sunt doar o parte. Trebuie acțiuni mai concrete: să vedem cine se face vinovat, cine nu a acționat și ce ajustări sunt necesare pentru ca astfel de situații să nu se repete”, a declarat șeful legislativului.
În data de 20 noiembrie, un camion înmatriculat în Republica Moldova, încărcat cu muniții și condus de un cetățean moldovean, a fost oprit la intrarea în România. Autoritățile de la Chișinău susțin că verificările de la punctul Leușeni–Albița au fost parte dintr-o acțiune coordonată cu partea română. Până în prezent, patru suspecți au fost reținuți în Republica Moldova, iar șoferul camionului se află în custodia autorităților române.
Procurorii de la Chișinău au anunțat că armamentul provine din Ucraina și a fost adus treptat în țara nostră, prin contrabandă, din țara vecină.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Contrabanda cu armament din Ucraina: Grosu admite posibile demisii, dar necesită o analiză profundă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA