Prim-ministrul Republicii Moldova a efectuat astăzi prima vizită în teritoriu, la Ungheni, unde a participat la recepționarea unor investiții importante pentru infrastructura publică locală. Cetățenii municipiului beneficiază, începând de astăzi, de 14 microbuze noi pentru transportul public, achiziționate cu sprijinul Guvernului și al Primăriei.
Potrivit premierului, noile mijloace de transport vor contribui la creșterea confortului și siguranței pasagerilor, facilitând mobilitatea zilnică a locuitorilor din municipiu și din localitățile învecinate.
Tot astăzi, a fost recepționată și o autospecială modernă pentru colectarea deșeurilor, procurată prin Fondul Național de Mediu. Aceasta va îmbunătăți semnificativ procesul de gestionare a deșeurilor, asigurând servicii mai eficiente și condiții de mediu mai sigure pentru mii de gospodării din municipiu și raion.
„Sunt investiții mult așteptate de oameni, care vor asigura servicii publice mai bune pentru comunitate. Vom continua să investim în infrastructură modernă, astfel încât fiecare localitate să beneficieze de condiții demne și servicii de calitate”, a declarat prim-ministrul.
Premierul a subliniat că aceste proiecte reprezintă rezultatul colaborării eficiente dintre administrația publică locală și Guvern, precum și angajamentul ferm al autorităților centrale de a susține dezvoltarea localităților din întreaga țară.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Alexandru Munteanu, la Ungheni. Guvernul a oferit 14 microbuze și o autospecială pentru colectarea deșeurilor apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

