NEWS ALERT: Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a fost reţinută de Parchetul European

Fosta şefă a diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a fost reţinută marţi, în cadrul unei anchete în Belgia privind o posibilă fraudă în utilizarea fondurilor UE, a declarat pentru agenția de știri AFP o sursă apropiată cazului, citată de Agerpres.

Mogherini conduce în prezent Colegiul Europei din Bruges, iar ancheta se referă la presupuse fraude legate de formarea tinerilor diplomaţi, finanţată de UE.

Alte două persoane, inclusiv un înalt funcţionar al Comisiei, au fost arestate la Bruxelles marţi dimineaţă în legătură cu ancheta, potrivit aceleiaşi surse.

Parchetul European (EPPO) a anunţat marţi percheziţii la Colegiul Europei din Bruges şi la Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) din Bruxelles.

La cererea EPPO, aprobată de judecătorul de instrucţie, Poliţia Federală (FGP West-Vlaanderen) a efectuat percheziţii în mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, la Serviciul European de Acţiune Externă din Bruxelles şi la locuinţele suspecţilor. Percheziţiile au beneficiat şi de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).

În discuţie este proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene – un program de formare de nouă luni pentru tinerii diplomaţi din statele membre -, care a fost atribuit de Serviciul European de Acţiune Externă Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei proceduri de licitaţie.

Ancheta se concentrează asupra faptului dacă Colegiul Europei şi/sau reprezentanţii acestuia au fost informaţi în prealabil cu privire la criteriile de selecţie ale procedurii de licitaţie şi au avut motive suficiente să creadă că li se va atribui implementarea proiectului, înainte de publicarea oficială de către SEAE a anunţului de licitaţie.

Există suspiciuni puternice că, în timpul procesului de licitaţie pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurenţa loială şi că informaţii confidenţiale legate de achiziţiile publice în curs au fost partajate cu unul dintre candidaţii care participau la licitaţie.

Înainte de percheziţii, EPPO a solicitat ridicarea imunităţii mai multor suspecţi, care a fost acordată.

Faptele care fac obiectul anchetei au fost raportate iniţial către OLAF. Acestea ar putea constitui fraudă în domeniul achiziţiilor publice, corupţie, conflict de interese şi încălcare a secretului profesional. Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a clarifica faptele şi a stabili dacă au avut loc infracţiuni.

ULTIMA ORĂ

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

Prețul la energia electrică în Moldova este aproape dublu față de cel din Ucraina

Republica Moldova ocupă locul 53 la nivel mondial în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

ULTIMA ORĂ

Anunțul lui Cătălin Predoiu, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier: ”Acum e alt context”

Soluţia ieşirii din impasul politic actual este un compromis politic “rezonabil” prin instalarea unui Guvern Veştea şi refacerea coaliţiei cu un termen-limită precis, iunie 2027,...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Anunțul lui Cătălin Predoiu, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier: ”Acum e alt context”

Soluţia ieşirii din impasul politic actual este un compromis politic “rezonabil” prin instalarea unui Guvern Veştea şi refacerea coaliţiei cu un termen-limită precis, iunie 2027, a transmis, luni, prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.The post Anunțul lui Cătălin Predoiu, după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier: ”Acum e alt context” first appeared on Nexta.ro.

Cum poți să îți umpli casa de ploșnițe fără să îți dai seama. Sursele cele mai frecvente de infestare

Ploșnițele de pat sunt dăunători care pot apărea în orice locuință, indiferent de nivelul de curățenie. Aceste insecte se răspândesc ușor, se ascund în locuri greu de observat și pot deveni rapid o problemă dificil de gestionat. De aceea, este important să știm cum ajung în casă și cum pot fi eliminate.The post Cum poți să îți umpli casa de ploșnițe fără să îți dai seama. Sursele cele mai...

Descoperire macabră la Strășeni: Tânărul de 20 de ani dispărut acum o lună, găsit strangulat într-o pădure

Tânărul de 20 de ani din Stășeni care a dispărut acum o lună a fost găsit strangulat într-o fâșie forestieră din extravilanul municipiului Strășeni.

Cea mai mare fabrică de contoare din România a fost scoasă la vânzare FOTO&DOCUMENT

Fabrica de contoare de consum de curent electric și gaze naturale din Timișoara, cea mai mare de profil din țară, a fost scoasă la licitație, după ce proprietara ei, compania AEM SA, a intrat definitiv în faliment în martie anul acesta, societatea fiind în insolvență din 2024 și cu activitatea de producție sistată din 2023.The post Cea mai mare fabrică de contoare din România a fost scoasă la vânzare...