Moldovenii care se întorc din diasporă, scutiți de taxe la import și în 2026

Cetățenii Republicii Moldova, care revin cu traiul permanent în țară, vor continua să beneficieze de scutire la plata drepturilor de import pentru bunurile personale și un autovehicul. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă care prevede extinderea acestui mecanism pentru încă un an.

În baza cererilor depuse, până la 31 decembrie 2026, de privilegii vor putea beneficia persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, au cetățenia Republicii Moldova, s-au aflat în afara țării cel puțin 36 de luni în ultimii 5 ani și au un permis de ședere permanentă sau temporară în afara Republicii Moldova.

În cazul importului unui automobil, al cărui termen de exploatare nu depășește 10 ani valoarea de 550 mii lei și capacitatea cilindrică a motorului nu mai mare de 3000 cm3, beneficiarii trebuie să dețină un permis de conducere valabil pentru categoria din care face parte vehiculul.

Vânzarea, dăruirea, închirierea, leasingul sau orice altă formă de transmitere în posesie sau folosință a unui vehicul importat vor fi interzise până la o perioadă de 3 ani de la data importului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Moldovenii care se întorc din diasporă, scutiți de taxe la import și în 2026 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Denis Șova, Partidul Nostru: „Energia electrică ar putea costa 2 lei la prețurile actuale de achiziție a gazului”

Energia electrică în Moldova ar putea costa mai puțin de 2 lei pe kilowatt. Însă, din cauza formării netransparente a tarifelor în țară și a adaosului exagerat la prețul gazului, populația este obligată să plătească exagerat mai mult. Această opinie a fost exprimată de consilierul Partidului Nostru în Consiliul Municipal Chișinău, membru al comisiei...

Ultima orǎ ..

Horoscop 11 decembrie – Zodia care va recupera bani

Horoscop 11 decembrie - O zi cu sare și piper. O să ne asigurăm că facem tot ce depinde de noi ca să depășim momentele de mare încărcătură și să ajungem cu bine la destinație. SĂGETĂTOR Se vine cu oferte de lucru și o să fie și ceva tentant pe-acolo, de care să vă legați din ianuarie încolo, și să câștigați bani frumoși. Se poate să faceți diverse achiziții și să faceți schimbări pe acasă, că...

„Eram mama salvatoare”: Irina Rimes e convinsă că absența tatălui ei i-a afectat relațiile amoroase

Făcând o analiză a trecutului său sentimental, Irina Rimes crede că absența tatălui în viața ei i-a influențat relațiile. De fiecare dată, artista intra în rolul mamei salvatoare, ceea ce nu era benefic nici pentru ea, nici pentru partener. Astăzi, când trăiește o relație sănătoasă, spune că s-a schimbat complet, scrie viva.ro.

(video) Ați vrut să rămâneți în Guvern? Nemerenco: Nimeni nu trebuie să stea într-o funcție până mucezește, dar nici nu mi s-a propus

Ala Nemerenco, care a deținut aproape cinci ani funcția de ministru în trei guverne, a declarat că nu este supărată de plecarea din Guvern. „Nimeni nu trebuie să stea într-o funcție până mucezește. Nu mi s-a propus, asta e”, a declarat fosta Ministră a Sănătății în cadrul unei emisiuni de la Europa Liberă.

Ceban, despre compensații: „Ajutorul trebuie să vină egal pentru toți oamenii, indiferent de localitate”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că mecanismul de acordare a compensațiilor la energie trebuie să fie unul echitabil pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Edilul afirmă că instituțiile internaționale au transmis clar că nu poate exista o dublare a politicilor sociale la nivel local, în paralel cu cele ale Guvernului. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. „Compensațiile sunt formate din sursele financiare alocate de instituțiile internaționale. La New...

Protest pentru independența justiției în România. Manifestanții cer demisii

Numeroși cetățeni români protestează la București, miercuri seara, 10 decembrie, în fața sediului Consiliul Superior al Magistraturii. La manifestație sunt prezente în jur de o mie de persoane, scrie Digi 24. Aceștia cer demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, precum și a ministrului Justiției, Radu Marinescu.

Deconectări de lumină, mâine, în capitală și în mai multe localități din țară: Care sunt adresele vizate

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Premier Energy anunţă că joi, 11 decembrie, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice.

Volodimir Zelenski este optimist: „Săptămâna aceasta ar putea aduce vești care să pună capăt vărsării de sânge”

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat noi discuții și întâlniri cu partenerii în această săptămână, care ar putea aduce vești privind sfârșitul războiului, scrie digi24.ro.