Peste 605 mii de familii, eligibile pentru compensații la energie

Peste 605 mii dintre cele aproximativ 783 de mii de cereri depuse în luna noiembrie pentru compensații la energie au fost aprobate. Mai mult de jumătate dintre gospodăriile eligibile vor primi compensația maximă – 800 de lei pentru cei care se încălzesc cu lemne sau cărbune și 1 000 de lei pentru consumatorii celorlalte tipuri de energie, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că cele mai multe cereri provin de la gospodăriile care utilizează combustibili solizi, urmate de cele care se încălzesc cu gaze naturale, energie termică sau electricitate.

„Aceste 605 558 de gospodării reprezintă, în total, peste 1,2 milioane de persoane. Fiecare gospodărie are mai mulți membri”, a precizat ministra.

Plățile pentru luna noiembrie au început deja să fie procesate. Beneficiarii care au indicat un cont bancar vor primi banii prin transfer, iar cei care au optat pentru numerar îi vor putea ridica de la oficiile poștale începând cu 15 decembrie, în baza buletinului de identitate. Sumele acordate vor rămâne neschimbate pe tot parcursul sezonului de încălzire.

Persoanele care nu s-au înregistrat încă pe platforma compensatii.gov.md o pot face în continuare, până pe data de 25 a fiecărei luni pentru a beneficia de compensațiile aferente lunii curente.

The post Peste 605 mii de familii, eligibile pentru compensații la energie appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

O nouă rundă de subscriere a obligațiunilor de stat, lansată prin platforma eVMS.md

Persoanele fizice pot investi economiile în obligațiuni de stat,...

De ce are nevoie Moldova de încă 170 MW de energie eoliană prin mecanismul de licitație. Op-Ed de Dorin Junghietu

În ultimele săptămâni, unii experți și-au pus întrebarea privind...

Summitul Moldova-UE va avea loc pe 22 iunie la Bruxelles. Participă președinta Maia Sandu

Cel de-al doilea Summit Republica Moldova–Uniunea Europeană va avea...

Moldova a promovat în Grupa II Europa din cadrul Cupei Davis, după ce a învins Letonia

Selecționata Republicii Moldova a câștigat turneul Grupei III Europa...

Munca zilierilor va fi înregistrată digital iar stagiul de cotizare pentru pensie va fi calculat automat

Lucrătorii sezonieri vor fi înregistrați online, iar zilele lucrate...

Circa 8 500 de copii, înscriși în clasa I în Chișinău pentru anul școlar 2026-2027

Circa 8 500 de elevi au fost înmatriculați în...

ULTIMA ORĂ

Investiţie OMV Petrom de 300 de milioane de euro în Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară şi stocare în...

OMV Petrom, cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, a luat decizia finală de investiţie pentru Gabare, unul dintre cele mai...

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Important

Investiţie OMV Petrom de 300 de milioane de euro în Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară şi stocare în...

OMV Petrom, cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, a luat decizia finală de investiţie pentru Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară şi stocare în baterii din Bulgaria.The post Investiţie OMV Petrom de 300 de milioane de euro în Gabare, unul dintre cele mai mari proiecte integrate de energie solară şi stocare în baterii din Bulgaria first appeared on Nexta.ro.

Rusia vine cu propria poziție după lovitura asupra mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev: „A fost o rachetă Patriot expirată”

Ministerul rus al Apărării a negat luni că armata sa a lovit mănăstirea istorică Lavra Pecerska din Kiev în timpul unui atac nocturn, susținând că a vizat fabrici militare, iar o rachetă de apărare aeriană Patriot fabricată în SUA a avariat, de fapt, lăcaşul religios, relatează Reuters. Mănăstirea, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, a luat …The post Rusia vine cu propria poziție după lovitura asupra mănăstirii Lavra Pecerska din...

Sindicaliștii din sistemul vamal anunță grevă de avertisment pe 17 iunie. Care sunt nemulțumirile

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române (AVR), a anunțat declanșarea unei greve de avertisment în data de 17 iunie, între orele 12:00 și 14:00. Sindicaliștii spun că protestul vine pe fondul unor probleme „grave” legate de condițiile de muncă, drepturile salariale și lipsa dialogului cu instituția.The post Sindicaliștii din sistemul vamal anunță grevă de avertisment pe 17 iunie. Care sunt nemulțumirile first appeared...

Serghei Tarnovshi a devenit campion european!

Canotorul moldovean Serghei Tarnovschi a devenit campion european. La competiția desfășurată în Portugalia, sportivul naturalizat a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe distanța de 5 mii de metri. Tarnovshi a trecut primul linia de sosire, înregistrând timpul de 23 de minute, 6 secunde și 332 de miimi. Medalia de argint a fost adjudecată de maghiarul Adolf Balázs, iar distincția de bronz i-a revenit polonezului Wiktor...

(video) „Иди сюда”: Mai mulți tineri s-au luat la bătaie în centrul capitalei, iar unul a fost la un pas să fie lovit de...

Mai mulți tineri au fost filmați în timp ce își împărțeau pumni pe o strada din centrul capitalei. Potrivit informațiilor, altercația a avut loc dumincă lângă Sala cu Orgă, iar cazul a fost înregistrat la Poliție.

Bujorul de munte a înflorit în Munţii Rodnei / Avertismentul jandarmilor cu privire la planta protejată prin lege – FOTO

Jandarmeria Bistriţa anunţă, luni, că Bujorul de munte a înflorit în Munţii Rodnei, dar avertizează că ruperea florilor este interzisă, planta fiind protejată prin lege.The post Bujorul de munte a înflorit în Munţii Rodnei / Avertismentul jandarmilor cu privire la planta protejată prin lege – FOTO first appeared on Nexta.ro.

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 2,5 %, în primele patru luni din acest an. Producţie mai mică din centralele nuclearoelectrice şi...

Resursele de energie primară au scăzut, în primele patru luni din 2026, cu 3,3 %, în timp ce cele de energie electrică au crescut cu 2,5 %, faţă de perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2025, anunţă, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).The post INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 2,5 %, în primele patru luni din acest an. Producţie mai mică din centralele nuclearoelectrice şi exporturi mai mari...