Renato Usatîi, despre bugetul pentru anul 2026: „Cum poate fi numit buget al investițiilor, dacă doar 3% merg spre investiții, iar 6%, la plata dobânzilor pentru credite?”

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a expus cu privire la proiectul bugetului de stat, prezentat în Parlament, declarând că acesta conține „lucruri ciudate” și foarte multe aspecte neclare.

Potrivit lui Renato Usatîi, bugetul nu poate fi numit „al investițiilor” atâta timp cât doar 3% din cheltuieli sunt destinate investițiilor, în timp ce peste 6% merg pentru plata dobânzilor la credite.

„Am examinat bugetul. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt clare. Cum poate fi numit buget al investițiilor, când cheltuielile pentru dobânzi sunt de două ori mai mari decât cele pentru investiții?”, a declarat Renato Usatîi.

Președintele Partidului Nostru a menționat și lipsa de progres în proiectele promise pentru nordul țării, în special construcția unui Spital Republican la Bălți. El a amintit că, încă din perioada guvernului Filip, a insistat ca spitalul municipal să fie transformat într-un centru republican, însă investițiile au rămas doar pe hârtie: ”Anul trecut autoritățile au anunțat startul construcțiilor, dar în realitate, rezultatul este zero”.

Renato Usatîi s-a expus și cu privire la intenția autorităților de a reduce activitatea unei părți a Universității Tehnice din Cahul, menționând că guvernarea „se apucă să lichideze instituții importante pentru regiuni”.

”Majoritatea parlamentară face ceea ce vrea, dar Partidul Nostru va continua să promoveze proiecte de lege și inițiative în interesul cetățenilor. Noi avem soluții concrete pentru a aduce bani în buget. Rămâne de văzut dacă vom fi auziți”, a conchis Renato Usatîi.

Parlamentul va dezbate azi, 12 decembrie, proiectului bugetului de stat pentru anul 2026. Veniturile bugetului de stat pentru anul viitor au fost estimate la 79,67 miliarde de lei, iar cheltuielile – la 100,57 miliarde de lei. Deficitul bugetar va constitui 20,9 miliarde de lei. Cheltuielile finanțate din surse externe vor constitui 5,71 miliarde de lei.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare PAS”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat la...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a...

ULTIMA ORĂ

Femeie de 71 de ani, salvată de sub dărâmături, la opt zile de la cutremurele din Venezuela

La opt zile după cutremurele devastatoare din Venezuela, printre ruine continuă să apară povești care dau speranță. O femeie de 71 de ani a fost...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Important

Femeie de 71 de ani, salvată de sub dărâmături, la opt zile de la cutremurele din Venezuela

La opt zile după cutremurele devastatoare din Venezuela, printre ruine continuă să apară povești care dau speranță. O femeie de 71 de ani a fost salvată de sub dărâmături, iar un cățeluș găsit în viață și-a regăsit stăpâna. Bilanțul pagubelor rămâne grav.

Școala Austriacă din Chișinău, mai aproape de realitate: au fost discutate etapele construcției

Încep lucrările de construcție a Școlii Austriece din Chișinău, finanțate de Guvernul de la Viena. Instituția va deveni un nou centru de instruire în domeniul tehnologiilor informaționale și al electronicii, transmite IPN. Noua instituție de învățământ urmează a fi construită pe strada Sprâncenoaia nr. 1 din Chișinău, iar etapele de implementare a proiectului au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, reprezentanții Fundației Școlii Austriece și...

Prima ediție a Festivalului de Film și Istorii, dedicată victimelor deportărilor staliniste: „Adevărurile nu trebuie să rămână doar în cărți și arhive”

La Mereni, raionul Anenii Noi, memoria victimelor deportărilor staliniste este cultivată prin comemorări, dialog și educație. În acest an, Complexul Muzeal al Deportărilor găzduiește prima ediție a Festivalului de Film și Istorii, un eveniment dedicat victimelor represiunilor politice și transmiterii adevărului istoric către noile generații.

Ministrul suedez al Apărării, în vizită la Chișinău. Moldova și Suedia își consolidează cooperarea în domeniul apărării

Ministrul apărării în exercițiu, Anatolie Nosatîi, a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere oficială cu ministrul Apărării al Suediei, Pål Jonson. Discuțiile s-au axat pe situația de securitate din regiune, efectele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, amenințările hibride și consolidarea rezilienței instituționale. Un subiect important al întrevederii l-a constituit cooperarea bilaterală în domeniul apărării și progresele înregistrate în ultimii ani. Ministrul în exercițiu Anatolie Nosatîi a apreciat sprijinul oferit...

Petiție la Ștefan Vodă | Femeile cer redeschiderea maternității: „De închis e ușor, dar înapoi cum redeschidem?”

Locuitoarele orașului Ștefan Vodă au inițiat o petiție prin care solicită Ministerului Sănătății să revină asupra deciziei de a închide maternitatea din localitate. În timp ce autoritățile justifică măsura prin numărul redus de nașteri și trimit gravidele la Spitalul din Căușeni, la peste 20 de kilometri distanță, semnatarele reclamă încălcarea dreptului la asistență medicală aproape de domiciliu. Ministrul Sănătății în exercițiu, Emil Ceban, a mers la Ștefan Vodă pentru...

Cleopatra Stratan și Edward Sandu, cu planuri de a deveni părinți: Edward va fi cel mai minunat tată, își va iubi copiii ca pe...

Interpreta Cleopatra Stratan a făcut mărturii despre discuțiile pe care le are în cuplu, cu Edward Sanda, despre momentul în care vor deveni părinți. „Îmi doresc copii, poate în momentul respectiv, el își dorește un pic mai mult decât mine. Lui îi plac extrem de mult copiii, ei vin la el și se lipesc de el uite așa, ca un lipic. Sunt convinsă că Edward va fi un...

Cleopatra Stratan și Edward Sandu, cu planuri de a deveni părinți: Edward va fi cel mai minunat tată, își va iubi copiii ca pe...

Interpreta Cleopatra Stratan a făcut mărturii despre discuțiile pe care le are în cuplu, cu Edward Sanda, despre momentul în care vor deveni părinți. „Îmi doresc copii, poate în momentul respectiv, el își dorește un pic mai mult decât mine. Lui îi plac extrem de mult copiii, ei vin la el și se lipesc de el uite așa, ca un lipic. Sunt convinsă că Edward va fi un...