Laboratoare moderne la Universitatea de Medicină, deschise pentru viitori farmaciști și doctori

Laboratoare științifico-didactice, amenajate și dotate cu utilaj modern, au fost inaugurate la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie, transmite IPN.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, afirmă că, datorită dotării acestor laboratoare cu infrastructură de cercetare corespunzătoare și echipamente de ultimă generație, se va reuși revitalizarea specialității de farmacist. În opinia specialistei de la MEC, este necesar un suflu nou în universitățile autohtone, întrucât studenții nu pot învăța în secolul 21 cu infrastructura din anii ’60 ai secolului trecut.

Prim-prorectorul USMF, Olga Cerneţchi, a precizat că au fost dezvoltate două laboratoare științifico-didactice – unul de biotehnologii vegetale și farmaceutice și altul de nanotehnologii farmaceutice. Astfel, au fost înzestrate cu utilaj modern laboratoarele din cadrul Centrului de Dezvoltare a Medicamentului.

Decanul Livia Uncu a subliniat că în noile spații vor activa studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice.

Laboratoarele au fost create și consolidate în cadrul subproiectului „FORCE_Farm”, cu suportul Băncii Mondiale.

The post Laboratoare moderne la Universitatea de Medicină, deschise pentru viitori farmaciști și doctori appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 10 iunie

Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” prezintă spectacolul „Fata babei...

Agenda evenimentelor pentru miercuri, 10 iunie

Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate se...

Două spații de joacă pentru copii, amenajate în Chișinău

Două terenuri de joacă au fost amenajate în sectoarele...

BSC Nistru, a treia înfrângere consecutivă la Euro Winners Cup

Campioana Moldovei la fotbal pe plajă, BSC Nistru, a...

Eugen Tomac, despre varianta să-și depună în scurt timp mandatul de premier desemnat : „Circulă un zvon”

Premierul desemnat Eugen Tomac a dezmințit, marți seară, „un zvon” care spune că ar urma să-și depună mandatul primit de la Nicușor Dan de a...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Eugen Tomac, despre varianta să-și depună în scurt timp mandatul de premier desemnat : „Circulă un zvon”

Premierul desemnat Eugen Tomac a dezmințit, marți seară, „un zvon” care spune că ar urma să-și depună mandatul primit de la Nicușor Dan de a forma un nou guvern, pentru că „”. El se declară în continuare încrezător că va primi votul de învestitură în Parlament.  „Circulă un zvon că mâine aș intenționa să îmi …The post Eugen Tomac, despre varianta să-și depună în scurt timp mandatul de premier...

Kelemen Hunor: Un om politic doreşte să vină în faţa Parlamentului cu un guvern tehnocrat / Este o încercare de a evita Parlamentul /...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că încercarea lui Eugen Tomac, care este un om politic, de a propune un guvern tehnocrat este ”o încercare de a evita Parlamentul”, ”să pui în paranteză democraţia parlamentară, ceea ce nu e ok”. Liderul UDMR afirmă că, indiferent cum sunt parlamentarii, au fost votaţi de oameni. El consideră că, a doua zi după învestirea Guvernului, totţi parlamentarii ar fi în opoziţie si ”ar...

„N-am văzut niciodată așa ceva!” Solariile din Buzău, distruse în 5 minute de vijelie. „Vin roșiile din Turcia”

Un potop de câteva minute, însoțit de un vânt cum legumicultorii din Glodeanu-Sărat, județul Buzău, spun că n-au mai văzut, a pus la pământ solarii întregi. Oamenii de-abia începuseră recoltarea tomatelor. Faptul că nu au unde să-și vândă marfa îi doare însă și mai rău.The post „N-am văzut niciodată așa ceva!” Solariile din Buzău, distruse în 5 minute de vijelie. „Vin roșiile din Turcia” first appeared on Nexta.ro.

Natalia Morari comentează implicarea altor state în alegerile din Republica Moldova din 2024: „Serviciul de Informații Francez a anunțat că a făcut totul pentru...

În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Natalia Morari, jurnalistă, a vorbit despre implicarea altor state în alegerile din Republica Moldova în 2024. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Natalia Morari: „România, nouă ne-a arătat că această democrație se permite fix cât îi convine sistemul lui. Dacă nu convine sistemul, noi vom porni toată mașinăria împotrivă, fie candidatul, fie partidul. Noi asta am...