VIDEO | „V-ați cumpărat patru apartamente?”. Ghimpu: „3-4, cam așa ceva, nu mai țin eu minte”

Fostul președinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu, a vorbit despre investițiile sale imobiliare în cadrul emisiunii „Podcastul Lorenei”, unde a recunoscut că, din banii obținuți în urma vânzării cotei sale de la o stație PECO, a cumpărat mai multe apartamente, fără a putea preciza exact numărul acestora, transmite UNIMEDIA.

Politicianul a explicat că decizia a fost una de investiție și că toate tranzacțiile sunt legale.

„Eu am spus public că am vândut stația. Nu numai cota mea, toți trei am vândut firma, cota stației. Banii de la vânzare trebuie să-i învârți, pentru că, dacă îi ții în ciorap, mâine se termină. Și cumpăr apartamente, investesc, cum s-ar spune. Asta e normal, toată lumea face așa ceva. Nu știam, eram într-o situație foarte delicată cu problema asta și unii mi-au spus: „Uite, multă lume face lucrul ăsta”. Și atunci am hotărât și eu și am făcut: investesc în apartamente, nu-i nicio problemă, e tot legal.

Acum trebuie să plătesc pe anul ăsta, adică începând cu ianuarie, am de plătit impozit de 60.000 de lei și am să-l plătesc”, a declarat Ghimpu.

În timpul dialogului, moderatoarea a insistat asupra numărului exact de apartamente, iar Ghimpu a răspuns că documentele există și că toate proprietățile sunt înregistrate legal

„Deci ați cumpărat apartamente din vânzarea acțiunilor la stația PECO?”

„Din banii pe care i-am obținut din vânzarea cotei de la stația PECO.”

„Și v-ați cumpărat patru apartamente? Sau câte?”

„Da, cam așa ceva. Nu mai țin eu cont de patru, trei.”

„Dar nu sunt trei kilograme de mere, sunt apartamente. Doamne ferește. Cum să nu țineți minte?”

„Am lucruri mai importante pe care le memorez aici. Astea sunt documente: dacă mă întrebați, le-am deschis sertarul și m-am uitat în ele. Nu-i mare problemă. 4-5. Câte sunt, ele sunt înregistrate legal (…) Le-am vândut deja.”

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi

Baia Mare, un fost mare centru metalurgic, încearcă să își schimbe imaginea, cu fonduri europene atrase pentru investiții de sute de milioane de lei în...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

„Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi

Baia Mare, un fost mare centru metalurgic, încearcă să își schimbe imaginea, cu fonduri europene atrase pentru investiții de sute de milioane de lei în regenerare urbană. Orașul din nord-vestul României păstrează încă rănile industriei grele și rămâne izolat de rețeaua de autostrăzi.The post „Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi first appeared on Nexta.ro.

Fostul prim-ministru al Spaniei Zapatero este anchetat pentru fraudă fiscală după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de 1,3 milioane de euro în...

Fostul prim-ministru spaniol José Luis Rodríguez Zapatero este anchetat pentru posibilă fraudă fiscală şi contrabandă, după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de peste 1,3 milioane de euro în timpul percheziţiei seifului din biroul său, efectuată în cadrul unei anchete separate, relatează The Guardian.The post Fostul prim-ministru al Spaniei Zapatero este anchetat pentru fraudă fiscală după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de 1,3 milioane de euro...

Cupa Mondială: Un cadavru a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul din Tijuana unde se antrenează naţionala Iranului

Un cadavru în descompunere a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul unde echipa naţională de fotbal a Iranului se antrenează, la Tijuana, nord-vestul Mexicului, au observat vineri jurnalişti AFP.The post Cupa Mondială: Un cadavru a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul din Tijuana unde se antrenează naţionala Iranului first appeared on Nexta.ro.