Promisiunilor electorale neîndeplinite să fie echivalate ca escrocherie, propune Victoria Furtună, președintele Partidului ”Moldova Mare”

Victoria Furtună, președintele Partidului ”Moldova Mare”, fost procuror anticorupție, susține că promisiunile electorale neîndeplinite trebuie sancționate prin lege și echivalate cu escrocheria, pentru a pune capăt practicilor politice bazate pe minciuni și pentru a responsabiliza partidele care cer votul cetățenilor.

Potrivit ei, anul 2025 a scos la iveală ruptura dintre discursul electoral și realitatea trăită de oameni, scrie telegraph.md.

„Anul 2025 trebuie divizat în două etape. Prima etapă este până la 29 septembrie 2025 – cetățenii Republicii Moldova au primit promisiuni goale, minciuni, vremuri bune, soluționarea crizei în stat. Și perioada de după 29 septembrie, atunci când ne-am trezit cu realitățile clare, că nimic în stat nu se va schimba”, a declarat Victoria Furtună.

Aceasta afirmă că, după alegeri, situația socială și economică nu doar că nu s-a îmbunătățit, ci s-a agravat, iar anumite categorii de cetățeni au fost afectate direct de lipsa asumării promisiunilor făcute în campanie.

„Profesorii care au fost utilizați în perioada electorală au ajuns să nu primească adaos la salariu, am văzut cetățeni care au fost eliberați pentru o lună de la CFM din funcție, pentru că aceștia nu au bani să-i achite, și vor întâlni anul nou cu mesele goale”, a afirmat Furtună.

În același context, Victoria Furtună a făcut referire și la evoluțiile externe care, în opinia sa, au confirmat dificultățile cu care se confruntă Republica Moldova. „Am văzut dușul rece al FMI pentru statul nostru, am văzut la fel abordarea Statelor Unite față de Republica Moldova”, a spus ea, subliniind și povara facturilor mari pentru energia electrică și agentul termic.

Liderul Partidul ”Moldova Mare” consideră că toate aceste realități au determinat cetățenii să privească mai lucid situația din țară și să înțeleagă că promisiunile electorale nu sunt asumate nici de cei aflați la guvernare, nici de cei din Parlament.

„Astăzi cetățenii au văzut realitatea și mizez pe faptul că vor întâlni anul nou conștient. Totuși cei care au venit cu promisiuni goale și nu contează că sunt la guvernare sau sunt în Parlament, nu își vor asuma promisiunile electorale”, a declarat Furtună.

În acest context, politiciana a reiterat că, pe parcursul campaniei electorale, a pledat pentru modificarea legislației. „De aceea și-am optat în toată campania electorală pentru ca să fie modificată legislația în așa măsură ca promisiunea electorală neîndeplinită să fie echivalată cu escrocheria”, a spus Victoria Furtună.

Victoria Furtună afirmă că o asemenea schimbare legislativă ar obliga politicienii să renunțe la promisiunile fără acoperire și să vină în fața alegătorilor cu planuri concrete de dezvoltare.

„Credeți-mă că în momentul când va fi o astfel de lege, atunci nu veți auzi promisiunii goale, ci cei care vor veni în fața poporului vor veni cu un plan de dezvoltare pe o perioadă de 5-10 ani și vor arăta cetățeanului care vor fi acțiunile concrete pentru ca țara noastră să se dezvolte și oamenii să nu plece de aici de acasă”, a declarat ea.

Potrivit Victoriei Furtună, această poziție se regăsește în platformele electorale prezentate anterior și rămâne neschimbată până în prezent.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

ULTIMA ORĂ

Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”

De la „face sport pentru mișcare” la „multiplu medaliat național și internațional” e un drum lung și un efort care se măsoară în ore de...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”

De la „face sport pentru mișcare” la „multiplu medaliat național și internațional” e un drum lung și un efort care se măsoară în ore de antrenament zilnic, strâns din dinți și grija pentru a putea susține următoarea competiție.The post Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții” first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: Mexicanul Erik Lira, după victoria meciul de debut: Acum nu avem limite şi nu ne vom mulţumi cu puţin

Mijlocaşul mexican Erik Lira a declarat că echipa sa „nu are limite” după victoria cu 2-0 asupra Africii de Sud în meciul de deschidere al Cupei Mondiale, joi, pe stadionul Azteca din Mexico City.The post Cupa Mondială 2026: Mexicanul Erik Lira, după victoria meciul de debut: Acum nu avem limite şi nu ne vom mulţumi cu puţin first appeared on Nexta.ro.

CSM atacă direct PNL, USR și pe Bolojan. Judecătorii pun PSD pe lista de victime. În numele a 3.580 de judecători, au cerut Jandarmeriei...

Consiliul Superior al Magistraturii susține că „puterea judecătorească este supusă în prezent unei veritabile coup d’etat”, care „urmărește  o schimbare în forţă a regulilor şi a persoanelor din funcţii cheie”. Pentru ca lovitura de stat contra justiției să reușească s-au organizat și proteste, spune CSM. În documentul de 77 de pagini și 136 de puncte, …The post CSM atacă direct PNL, USR și pe Bolojan. Judecătorii pun PSD pe...

Criză în inima guvernului de la Londra. Ministrul forțelor armate și-a dat demisia, la scurt timp după cea a șefului de la Apărare

„Le cerem forțelor noastre armate să acționeze într-o lume mai periculoasă, cu un buget conceput pentru una mai liniștită”, a afirmat Al Carns. Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a demisionat joi în urma unei dispute de câteva luni privind cheltuielile militare, acuzându-l pe premierul Keir Starmer că nu a alocat resursele necesare care să …The post Criză în inima guvernului de la Londra. Ministrul forțelor armate și-a dat...