Echipa lui Ilan Șor a organizat un concert de Revelion în Taraclia, iar legendara trupă Arabesque a făcut furori

Locuitorii Taracliei au avut parte de un Revelion pe care nu îl voi uita curând. Cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, a fost organizat un concert de zile mari.

Pe scenă a urcat legendara formație Arabesque din Germania, care a făcut furori în toată lumea în anii 1980, dar și alți artiști, precum interpretul kârgâz Amircik și cunoscutul DJ Wolf. Ilan Șor a venit cu un mesaj de felicitare către cetățeni, în care și-a exprimat convingerea că noul an va fi unul crucial pentru Moldova.

Spectacolul de Revelion a început la ora 22:00, când în principala piață din orașul Taraclia s-a adunat un număr impresionant de persoane. Programul festiv a demarat cu o serie de concursuri distractive. Printre primii scena din Taraclia a urcat DJ Wolf, cunoscut pentru seturile sale pline de energie și pentru abilitatea sa de a crea o conexiune specială cu publicul. El a fost primit cu entuziasm de către publicul din Taraclia, iar reacțiile acestuia au fost extrem de pozitive.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană

Ulterior, de la mic la mare, oamenii s-au adunat într-o horă imensă, dansând cu pasiune și energie, însă deja pe ritmurile melodiei Sanie cu zurgălăi.

La ora 23:00, a fost întâmpinat Anul Nou conform orei Moscovei, iar ulterior pe scenă a urcat celebra formație Arabesque. Hiturile anilor ’80 au răsunat live în fața unei mulțimi impresionante de oameni care au venit să vizioneze spectacolul la cumpăna dintre ani. Celebrele soliste au vorbit și au cânta și în limba rusă, în semn de respect față de publicul care a venit la concert. Oamenii au rămas încântați de reprezentația ansamblului.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi mulţime

Ulterior, în fața mulțimii a ieșit primarul Taracliei, Veaceslav Lupov. El și-a exprimat convingerea că noul an va fi mai bun decât precedentul.

„Anul acesta va fi cu siguranță mai bun. Va fi cu mult mai bine. Și cel mai important lucru pe care vi-l doresc este un cer pașnic deasupra capului. Și atunci va fi totul bine”, a menționat edilul.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, mulţime şi text care spune „C новым годом, тараклия!”

Cu un mesaj de felicitare din numele partidului „Șansă” s-a adresat de pe scena din Taraclia și Victoria Șapa.

A urmat discursul liderului Partidului Politic „ȘOR”, care le-a vorbit oamenilor de pe ecranul instalat pe scenă.

„Anul trecut a fost, pe de o parte dificil, iar pe de altă parte foarte interesant. Am obținut victorii și am suferit înfrângeri. Am înțeles și am văzut că actualul regim politic de la conducere este gata să facă absolut orice doar pentru a-și menține botul la jgheab”, a menționat Ilan Șor.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, mulţime şi text

Politicianul s-a arătat convins că anul 2024 va fi unul crucial pentru Republica Moldova.

”Sarcina noastră, împreună cu Dumneavoastră este să începem construcția unei Moldove bogate și prospere, unde fiecare cetățean va ști că are bani pentru a se hrăni pe sine și familia lui, că are un loc de muncă destoinic și bine plătit, copiii au parte o o educație de calitate, iar părinții lor au pensii decente. În anul 2024 trebuie să încetăm practica actualului regim de a cerși bani stând în genunchi în fața tuturor”, a mai declarat Ilan Șor.

La miezul nopții a răsunat sunetul emblematic al orologiului și a început un fabulos foc de artificii. Spectacolul de lumini și sunete a creat o atmosferă magică și a adus bucurie în inimile oamenilor, marcând într-un mod special trecerea în noul an.

Ar putea fi o imagine cu brad de crăciun, iluminat, foc, mulţime şi artificii

Ulterior, pe scenă a urcat renumitul interpret kârgâz Amirchik. Cu vocea sa puternică și talentul său remarcabil, el a creat o atmosferă unică și a încântat publicul prezent în centrul orașului.

La finalul spectacolului, DJ Wolf a oferit un show muzical pentru cei care au rămas să petreacă noul an în piață. Oamenii au dansat și au cântat împreună cu artistul, creând o atmosferă de sărbătoare și bucurie.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Putin vizitează Kazahstan cu un convoi puternic înarmat ca pentru zonă de conflict

Pe durata vizitei de stat în Kazahstan, Vladimir Putin a plantat un copac și a ținut conferință de presă comună cu aliatul său, Kassym-Jomart Tokayev.  Presa internațională...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Putin vizitează Kazahstan cu un convoi puternic înarmat ca pentru zonă de conflict

Pe durata vizitei de stat în Kazahstan, Vladimir Putin a plantat un copac și a ținut conferință de presă comună cu aliatul său, Kassym-Jomart Tokayev.  Presa internațională a remarcat însă convoiul puternic înarmat ca pentru teatru de război, ce l-a transportat pe Putin la Astana. Coloana președintelui rus a fost însoțită de un vehicul blindat Alan cu mitralior, de un elicopter și de un vehicul cu sistem de război electronic, potrivit RBC-Ukraine. Coloana...

Putin vizitează Kazahstan cu un convoi puternic înarmat ca pentru zonă de conflict

Pe durata vizitei de stat în Kazahstan, Vladimir Putin a plantat un copac și a ținut conferință de presă comună cu aliatul său, Kassym-Jomart Tokayev.  Presa internațională a remarcat însă convoiul puternic înarmat ca pentru teatru de război, ce l-a transportat pe Putin la Astana. Coloana președintelui rus a fost însoțită de un vehicul blindat Alan cu mitralior, de un elicopter și de un vehicul cu sistem de război electronic, potrivit RBC-Ukraine. Coloana...

Ambasada Rusiei cere României să nu urmeze „abordarea frivolă” a altor state europene. „Să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă, că ambadorul Vladimir Lipaev a cerut Ministerului Afacerilor Externe român să trateze „cu maximă seriozitate” recomandarea Moscovei privind retragerea personalului diplomatic din Kiev, înaintea unor bombardamente ruseștii de proporții. Ambasada susține că întrevederea lui Lipaev cu conducerea ministerului a avut loc la inițiativa sa, deși MAE …The post Ambasada Rusiei cere României să nu urmeze „abordarea frivolă” a altor state...

Ambasada Rusiei cere României să nu urmeze „abordarea frivolă” a altor state europene. „Să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă, că ambadorul Vladimir Lipaev a cerut Ministerului Afacerilor Externe român să trateze „cu maximă seriozitate” recomandarea Moscovei privind retragerea personalului diplomatic din Kiev, înaintea unor bombardamente ruseștii de proporții. Ambasada susține că întrevederea lui Lipaev cu conducerea ministerului a avut loc la inițiativa sa, deși MAE …The post Ambasada Rusiei cere României să nu urmeze „abordarea frivolă” a altor state...

Biciclist, grav rănit în Munţii Făgăraş / Echipa de prim ajutor a fost lăsată prin troliere la locul accidentului – Victima, preluată de elicopter

Un biciclist a fost grav rănit, joi, în Munţii Făgăraş, în apropiere de Cabana Suru. Echipa de prim ajutor, formată din salvamontist şi medic de urgenţă, a fost lăsată prin troliere la locul accidentului pentru a stabiliya victima. Aceasta a fost l’ulterior preluată de elicopter, tot prin troliere.The post Biciclist, grav rănit în Munţii Făgăraş / Echipa de prim ajutor a fost lăsată prin troliere la locul accidentului –...

Peter Magyar, la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria: „Foarte aproape de un acord”

Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru ţara sa. El difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: „Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord”, transmit agențiile Reuters și Agerpres. Uniunea Europeană a blocat finanţări pentru Ungaria …The post Peter Magyar, la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru Ungaria:...

Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord, care aşteaptă validarea lui Donald Trump

Statele Unite şi Iranul ar fi ajuns la un acord pentru un memorandum de înţelegere cu o durată de 60 de zile, menit să prelungească armistiţiul şi să iniţieze negocieri cu privire la programul nuclear iranian, însă încă mai trebuie ca preşedintele Donald Trump să-şi dea aprobarea finală, a relatat joi Axios, citând doi oficiali americani.The post Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord, care aşteaptă validarea lui...