Noul an începe la Bălți cu un nou proiect de infrastructură rutieră. Alexandr Petkov (Partidul Nostru): „Ne respectăm angajamentele!”

Primăria municipiului Bălți a finalizat procedurile pentru demararea reparației capitale a străzii 31 August din zona centrală a orașului. Primarul municipiului, Alexandr Petkov (Partidul Nostru), a anunțat astăzi că Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) a alocat 8 milioane de lei pentru finanțarea acestui proiect.

Alexandr Petkov s-a aflat luni la Chișinău pentru a încheia toate procedurile necesare în vederea lansării lucrărilor de reparație. Până la acest moment, administrația publică locală a finalizat toate procedurile necesare, inclusiv proiectarea.

Petkov a anunțat că lucrările vor începe de la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, porțiunea cea mai deteriorată, urmând ca reparațiile să continue pe restul străzii.

„Treptat, aducem în ordine infrastructura orașului și ne respectăm angajamentele. Chiar dacă au existat dificultăți legate de această stradă, noi am mers mai departe. Vom începe lucrările imediat ce ne vor permite condițiile climaterice. Ne dorim ca în acest an să mergem mai departe cu noile realizări. Noi construim orașul”, a declarat Alexandr Petkov, adresându-se bălțenilor.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Ungaria restricţionează permisele de şedere pentru imigranţii non-UE. Măsura intră în vigoare imediat

Guvernul Ungariei a decis, printr-o hotărâre adoptată sâmbătă, să înăsprească regulile privind acordarea permiselor de şedere pentru imigranţii proveniţi din afara Uniunii Europene, scrie...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Ungaria restricţionează permisele de şedere pentru imigranţii non-UE. Măsura intră în vigoare imediat

Guvernul Ungariei a decis, printr-o hotărâre adoptată sâmbătă, să înăsprească regulile privind acordarea permiselor de şedere pentru imigranţii proveniţi din afara Uniunii Europene, scrie observatornews.ro.

Vladimir Voronin nu mai este președinte al PCRM. Cine i-a luat locul?

Deputata Diana Caraman a fost aleasă președinta Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), în cadrul celui de-al XI-lea Congres al PCRM. La Congres au participat 254 de delegați reprezentând organizațiile de partid din toate raioanele și municipiile țării, scrie Ziarul de Gardă. Totodată, Constantin Starîș și Vladimir Telnov au fost aleși secretari ai Comitetului Central al PCRM. Vladimir Voronin, fondatorul partidului, a fost liderul PCRM mai bine de trei decenii, iar...

Cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța. Nicușor Dan: Un răspuns vom avea în 7-10 zile

„Am avut o dronă ucrainiană, parte dintr-un set de patru drone ucrainiene care au pierdut controlul, încărcate cu explozibil. Însă, trebuie să spunem foarte clar, Ucraina este țara agresată. Deci, pentru orice fel de evenimente care apar, responsabilul este Rusia”, a spus Nicușor Dan. Președintele a explicat cronologia eveneimentelor. El a spus că primele infromații au apărut la ora șase și zece și că primele echipaje de specialiști au ajuns...

Trecătorii l-au ignorat crezând că e beat pe stradă. Adevărul care a ieșit la iveală a emoționat un oraș întreg

Trecătorii au presupus că este doar un om aflat sub influența alcoolului și au continuat să-și vadă de drum. Realitatea însă avea să îi șocheze. The post Trecătorii l-au ignorat crezând că e beat pe stradă. Adevărul care a ieșit la iveală a emoționat un oraș întreg first appeared on Nexta.ro.

Culorile norocoase și ghinioniste în China. Cum îți influențează destinul

În China, culorile au o putere uriașă și sunt alese cu mare atenție în viața de zi cu zi, în afaceri sau în Feng Shui. The post Culorile norocoase și ghinioniste în China. Cum îți influențează destinul first appeared on Nexta.ro.