Ministrul belgian al Justiției își anunță demisia după atentatul de la Bruxelles

Ministrul belgian al justiției, Vincent Van Quickenborne, și-a anunțat demisia din guvern, la patru zile după atacul comis la Bruxelles de un tunisian radicalizat aflat în situație de ședere ilegală, care a ucis doi suedezi, potrivit AFP.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a explicat că a aflat vineri că Tunisia a cerut extrădarea autorului atacului, Abdesalem Lassoued, în august 2022, cerere care nu a fost procesată de Parchetul din Bruxelles.

„Magistratul competent nu a dat curs acestei cereri de extrădare, iar dosarul nu a fost tratat”, a subliniat Van Quickenborne.

„Este vorba de o greșeală individuală, monumentală, o greșeală inacceptabilă cu consecințe dramatice”, a adăugat el, precizând că „își va asuma responsabilitatea pentru aceasta prin demisie”.

„Nu caut nicio scuză. Simt că este de datoria mea să o fac. Aceste noi informații, venite de la procuratură, mă ating până în măduva oaselor, pentru că am făcut tot posibilul pentru a îmbunătăți sistemul nostru de justiție”, a adăugat el.

Atacul de luni seară, care a avut loc în apropiere de centrul Bruxelles-ului cu puțin timp înainte de un meci de fotbal între Belgia și Suedia, a vizat suporterii suedezi.

Agresorul, un radical a cărui cerere de azil fusese respinsă și care făcuse obiectul unui ordin de părăsire a Belgiei, care nu fusese niciodată executat, a ucis cu sânge rece doi dintre ei cu o pușcă automată AR-15. L-a rănit pe al treilea înainte de a fugi pe un scuter.

Tunisianul în vârstă de 45 de ani a fost localizat marți dimineață într-o cafenea din comuna bruxelleză Schaerbeek, unde a fost rănit mortal de focurile de armă ale poliției. Arma sa a fost găsită.

Abdesalem Lassoued era cunoscut de autoritățile belgiene pentru mai multe infracțiuni, inclusiv pentru amenințări cu moartea împotriva unui solicitant de azil, potrivit justiției. Însă el nu figura în baza de date a Ocam, agenția federală responsabilă cu analiza amenințărilor teroriste.

După atentat, Vincent Van Quickenborne a indicat pur și simplu că Belgia fusese informată în 2016 „de către un serviciu de poliție străin” despre profilul radicalizat al lui Lassoued, fără nicio referire la un trecut terorist.

Înainte de a solicita azil în Belgia, unde a declarat că a ajuns la sfârșitul anului 2015, tunisianul a făcut cereri similare în Norvegia, Suedia și apoi în Italia – cereri care au fost respinse de fiecare dată.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cum încearcă Japonia să devină cea mai prietenoasă țară din lume pentru inteligența artificială. O abordare diferită față de SUA

În timp ce în SUA dezbaterea despre inteligența artificială este dominată de temeri legate de pierderea locurilor de muncă și impactul social al automatizării, Japonia...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a sesizat Procuratura Generală după schimbul de acuzații dintre Nosatîi și Marinuța

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a depus o sesizare la Procuratura Generală, după schimbului de acuzații dintre ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și fostul ministru...

Important

VIDEO | Șeful CNA respinge acuzațiile de influență politică: „Am documentat deputați, procurori și judecători”

Directorul Centrul Național Anticorupție, Alexandr Pînzari, a respins criticile...

Anca Dragu: Economia Republicii Moldova ar putea crește cu 2% în 2026, dar inflația va depăși 8%

Republica Moldova va înregistra o creștere economică de aproximativ...

Cum încearcă Japonia să devină cea mai prietenoasă țară din lume pentru inteligența artificială. O abordare diferită față de SUA

În timp ce în SUA dezbaterea despre inteligența artificială este dominată de temeri legate de pierderea locurilor de muncă și impactul social al automatizării, Japonia pare să urmeze o strategie diferită: mai lentă, mai pragmatică și orientată spre integrarea treptată a tehnologiei în economie.The post Cum încearcă Japonia să devină cea mai prietenoasă țară din lume pentru inteligența artificială. O abordare diferită față de SUA first appeared on Nexta.ro.

Explozii s-au făcut auzite în Iran într-un oraş şi în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz

Mai multe explozii au fost auzite în oraşul Bandar Abbas din Iran şi în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz, a relatat luni presa iraniană, adăugând că nu este cunoscută cauza, relatează Reuters.The post Explozii s-au făcut auzite în Iran într-un oraş şi în zonele de coastă din apropierea Strâmtorii Ormuz first appeared on Nexta.ro.

Explozii în Golful Persic: Iranul activează apărarea aeriană în zona Strâmtorii Ormuz

Trei explozii au fost raportate în orașul-port iranian Bandar Abbas și în zonele din apropierea Golfului Persic, determinând activarea sistemelor de apărare aeriană, potrivit Corpului Gardienilor…The post Explozii în Golful Persic: Iranul activează apărarea aeriană în zona Strâmtorii Ormuz first appeared on Nexta.ro.

Netanyahu anunță că Israelul va intensifica atacurile împotriva Hezbollah

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că au lansat atacuri împotriva siturilor Hezbollah din Valea Bekaa, în estul Libanului, și în alte zone din țară, relatează BBC. Aceasta a urmat unei declarații video de luni seară, în care Netanyahu a spus că Israelul este „în război cu Hezbollah” și că a dat instrucțiuni militare să „le dea o lovitură zdrobitoare”. La începutul acestei luni, Libanul și Israelul au convenit...