Moldova va transmite generatoare și echipamente medicale pentru Ucraina

Republica Moldova va continua să fie solidară cu Ucraina în fața războiului declanșat de Federația Rusă și va susține o pace justă și durabilă, direct legată de securitatea europeană.

Mesajul a fost transmis de premierul Alexandru Munteanu într-o postare publicată pe Facebook, după întrevederi în marja Forumului Economic Mondial de la Davos cu oficiali ucraineni de rang înalt.

„Moldova va continua să fie solidară cu Ucraina în fața războiului inuman pornit de Rusia și să susțină o pace justă și durabilă, de care e legată însăși securitatea europeană”, a subliniat șeful Guvernului.

Potrivit premierului, subiectele au fost discutate cu Taras Kachka, viceprim-ministru al Ucrainei pentru Integrare Europeană și Euro-atlantică, și Oleksii Sobolev, ministru al Economiei, Mediului și Agriculturii. Dialogul a vizat atât sprijinul politic reciproc, cât și oportunitățile de cooperare bilaterală, inclusiv participarea Republicii Moldova la procesul de reconstrucție a Ucrainei după război.

„Ne unește același deziderat – o viață în libertate și pace pentru cetățenii noștri”, a menționat Alexandru Munteanu.

Premierul a evidențiat și sprijinul reciproc al celor două state pe parcursul procesului de aderare la Uniunea Europeană, reiterând angajamentul ferm al Chișinăului față de parcursul european comun.

Totodată, Alexandru Munteanu a atras atenția asupra situației umanitare dificile din Ucraina, provocată de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice. „Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente cumplite, în care agresorul lovește infrastructura energetică în cel mai barbar mod”, a scris premierul, făcând referire la condițiile extreme în care se află populația din capitala ucraineană.

În acest context, Guvernul de la Chișinău pregătește transmiterea unui ajutor umanitar pentru Ucraina. Potrivit premierului, acțiunea este coordonată împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și va include echipamente disponibile în Republica Moldova, precum generatoare, dispozitive medicale și autospeciale de intervenție, menite să sprijine populația afectată de lipsa energiei electrice, a apei și a căldurii.

 

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

După 178 de ani, Franța abrogă Codul Noir, legea care a permis sclavia și tratamente inumane în colonii

La aproape două secole după abolirea sclaviei, Franța abrogă Codul Noir, lege datată încă din secolul al XVII-lea care transforma oamenii în proprietate și legitima...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

După 178 de ani, Franța abrogă Codul Noir, legea care a permis sclavia și tratamente inumane în colonii

La aproape două secole după abolirea sclaviei, Franța abrogă Codul Noir, lege datată încă din secolul al XVII-lea care transforma oamenii în proprietate și legitima violența împotriva lor. Decizia a fost adoptată în unanimitate de Adunarea Națională. Franța abrogă Codul Noir Adunarea Națională a Franței a votat joi, în unanimitate, abrogarea Codului Noir, o lege semnată de regele Ludovic al XIV-lea în 1685, care reglementa statutul persoanelor înrobite din coloniile franceze...

Amalgamarea adună peste 400 de primari în fața Guvernului. Președinta vrea să le transmită un mesaj

Peste 400 de primari din Republica Moldova se adună vineri în Piața Marii Adunări Naționale. Oficialii vor participa la evenimentul „Primării Puternice – Localități Dezvoltate”, organizat de Guvern. „Discuțiile se vor axa pe modul în care construim primării puternice, capabile să atragă fonduri externe, să implementeze proiecte majore și să ofere servicii bune oamenilor”, transmite serviciul de presă al cabinetului de miniștri. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de...

Megaracheta Starship V3 a SpaceX a fost consemnată la sol. Incidentul care a provocat îngrijorarea autorităților aviatice din SUA

La doar cinci zile de la zborul său de debut, megaracheta Starship V3 a companiei SpaceX a fost consemnată la sol de către Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) care a anunţat că în cadrul lansării din 22 mai s-a produs un incident şi a solicitat o investigaţie înainte ca uriaşul vehicul să poată …The post Megaracheta Starship V3 a SpaceX a fost consemnată la sol. Incidentul care...

Megaracheta Starship V3 a SpaceX a fost consemnată la sol. Incidentul care a provocat îngrijorarea autorităților aviatice din SUA

La doar cinci zile de la zborul său de debut, megaracheta Starship V3 a companiei SpaceX a fost consemnată la sol de către Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) care a anunţat că în cadrul lansării din 22 mai s-a produs un incident şi a solicitat o investigaţie înainte ca uriaşul vehicul să poată …The post Megaracheta Starship V3 a SpaceX a fost consemnată la sol. Incidentul care...

One United a învins Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă

One United Properties a obținut la Curtea de Apel București respingerea recursului formulat de Municipiul București și Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei Tribunalul din 2024 prin care cererile de anulare și suspendare a autorizației de construire aferente proiectului One Floreasca Towers fuseseră respinse.The post One United a învins Primăria București. Autorizația pentru One Floreasca Towers și One Lake District, valabilă first appeared on Nexta.ro.

F.C. Zimbru a rămas fără antrenor principal: Tehnicianul belarus, Oleg Kubarev, se desparte de club la un an de la revenire

F.C. Zimbru Chișinău anunță oficial despărțirea de antrenorul principal Oleg Kubarev. Pentru tehnicianul belarus, acesta a fost cel de-al doilea mandat pe banca „Galben-Verzilor”, unde a revenit în iunie 2025. De atunci, Oleg Kubarev a ghidat clubul de fotbal pe parcursul a 39 de meciuri oficiale - 23 victorii, 9 remize și 7 înfrângeri.

Cum l-a cunoscut Nadia Comăneci pe soţul său? “Fetiţa aceasta este foarte drăguţă. Poţi să-i dai un pupic pe obraz?” – FOTO

Nadia Comăneci, omagiată de BNR prin lansarea unor monede dedicate împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect din gimnastica olimpică, a povestit la evenimentul de joi cum l-a cunoscut pe soţul său, Bart Conner, cu care este căsătorită de 30 de ani.The post Cum l-a cunoscut Nadia Comăneci pe soţul său? “Fetiţa aceasta este foarte drăguţă. Poţi să-i dai un pupic pe obraz?” – FOTO first...