Noi directori la Agenția de Mediu și „Moldsilva”

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Nicu Belitei a fost numit director al Agenției de Mediu, iar Nicolae Munteanu – director al Agenției „Moldsilva”. Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri aceste numiri, iar mandatele celor doi vor începe pe 23 ianuarie, respectiv 29 ianuarie, transmite IPN.

Ministrul mediului, Gheorghe Hajder, a precizat că Nicu Belitei are o experiență de peste 10 ani în instituții publice și a coordonat reforma Administrației Naționale „Apele Moldovei”. Activitatea acestuia se va axa pe consolidarea instituției, monitorizarea strictă a calității aerului, solului și apelor și reducerea termenelor de eliberare a avizelor și autorizațiilor, măsuri necesare pentru eficientizarea activității și creșterea capacității de intervenție a agenției.

În ceea ce ține de Nicolae Munteanu, ministrul a precizat că acesta are o experiență de peste 30 de ani în domeniul silvic, iar principalele sale obiective vizează reforma sistemului silvic, continuarea programului de împădurire și combaterea tăierilor ilegale.

Funcția de director al Agenției „Moldsilva” a rămas vacantă la începutul lunii noiembrie 2025, după demisia fostului șef, Victor Durbală. Agenția de Mediu a rămas fără conducere la începutul acestui an, după ce Dorin Poverjuc, a fost numit la conducerea Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

The post Noi directori la Agenția de Mediu și „Moldsilva” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN
Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Primăria Chișinău a semnat cu UNICEF un Memorandumul cadrul de cooperare pentru consolidarea educației incluzive la nivel municipal

Primăria Chișinău a semnat împreună cu UNICEF Memorandumul de Înțelegere, care stabilește cadrul de cooperare pentru consolidarea educației incluzive la nivel municipal. Parteneriatul urmărește asigurarea accesului echitabil la educație de calitate pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale, copiii cu dizabilități, copiii din grupurile minorităților etnice, copiii refugiați și copiii migranților reveniți. Prezent...

Ultima orǎ ..

Elon Musk face profeții bizare: Roboții vor depăși numeric oamenii. Îmbătrânirea, „o problemă foarte ușor de rezolvat”

Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, a făcut declarații îndrăznețe joi, la Forumul Economic Mondial de la Davos, afirmând că roboții vor ajunge să fie mai numeroși decât oamenii și că inteligența artificială va depăși inteligența umană în următorii ani, potrivit relatărilor din presă internațională, scrie adevarul.ro.

Japonia sprijină sănătatea în Moldova: Centrul din Anenii Noi primește un grant de peste 50 de mii de dolari

Centrul de Sănătate din Anenii Noi va fi modernizat cu sprijinul financiar al Japoniei. Un contract de grant în valoare de 50.980 de dolari a fost semnat joi, 22 ianuarie curent, de ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Takeuchi Kazuyuki, împreună cu directoarea instituției medicale, Ina Gurschii. Finanțarea va fi folosită pentru achiziționarea unui sistem de videoendoscopie, menit să ofere servicii medicale mai sigure și mai rapide. Centrul deservește nu doar rezidenții locali, ci și pacienți din...

Câinele de serviciu a dat alarma: Sute de pachete de țigări, descoperite camuflate în mașini la Sculeni

Funcționarii vamali de la Sculeni, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au depistat și au contracarat, la 21 ianuarie 2026, două tentative de transportare ilegală a țigărilor, camuflate în mijloace de transport.

Milsami Orhei, deocamdată fără antrenor principal, va pleca în cantonament în Turcia pe o perioadă de o lună

Milsami Orhei, campioana Republicii Moldova, este în plină pregătire pentru partea a doua a sezonului, însă fără antrenorul principal Igor Picușceac, care a părăsit clubul. După plecarea acestuia, antrenamentele sunt conduse de Vladimir Gudev, membrul al staff-ului tehnic, iar în trecut și fost antrenor principal.

Platon nu a putut depune mărturii prin videoconferință în dosarul fostului procuror, Alexandr Stoianoglo

Omul de afaceri Veaceslav Platon nu a putut depune astăzi, 22 ianuarie, mărturii prin videoconferință în dosarul fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, care este învinuit de corupție și abuz de serviciu. Asta deși anterior anunțase că va dezvălui detalii despre grupurile criminale din Republica Moldova.

VIDEO Jaf spectaculos la magazinul Rolex din Londra: Șase hoți au fugit cu ceasuri de lux

Șase bandiţi care purtau căști de motocicletă au amenințat personalul și pe cei prezenţi în magazinul Rolex din centrul Londrei cu arme, inclusiv macete, marți dimineața. Apoi au fugit cu mai multe ceasuri de valoare, scrie Antena3.ro.  Hoţii au abandonat motocicleta furată pe care au folosit-o pentru a intra în clădire în interiorul magazinului, înainte de a pleca pe patru mopede parcate afară, relatează BBC. Poliția Metropolitană a declarat că nicio persoană nu a fost rănită. Echipa...

Peste un miliard de lei din bugetul de stat pentru universități. Instituțiile conduse de persoane PAS, în top

Universitățile cu autonomie financiară vor primi în 2026 1,1 miliarde de lei de la bugetul de stat, cu 108 milioane mai mult decât în 2025. În top se află USMF „Nicolae Testemițanu”, condusă de Emil Ceban, ministrul Sănătății și membru PAS, urmată de Universitatea Tehnică a Moldovei, al cărei rector este Viorel Bostan, de asemenea deputat PAS. La evaluarea performanței universităților au stat la bază 17 indicatori privind calitatea predării, cercetarea științifică, internaționalizarea și orientarea...