Fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru, solicită azil politic în Germania

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Fostul șef al Direcției 5 din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Valeriu Cojocaru, condamnat luni la trei ani de închisoare, anunță că a inițiat procedura de solicitare a azilului politic în Germania. Declarația a fost făcută într-un mesaj public, transmis de la Berlin, transmite IPN.

Potrivit lui Valeriu Cojocaru, acesta se află legal pe teritoriul Germaniei, unde are loc de trai permanent și este angajat, iar autoritățile germane ar fi informate despre situația sa. El mai spune că a părăsit Republica Moldova cu permisiunea instanței de judecată și că nu se ascunde de autoritățile moldovenești.

Fostul șef al Direcției 5 a explicat că a decis să solicite azil politic pentru a se proteja de ceea ce numește acțiuni ilegale de răzbunare din partea organelor de drept din Moldova. Potrivit lui Cojocaru, dosarul penal în care figurează ar fi politizat, iar sentința de condamnare ar fi ilegală.

Valeriu Cojocaru a făcut apel către organizațiile internaționale, inclusiv Interpol și Europol, precum și către autoritățile UE, pentru a examina demersurile autorităților moldovenești, considerându-le nefondate.

Luni, 19 ianuarie, fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru și Dorin Damir, președintele asociației FEA, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, fiind găsiți vinovați de abuz de putere și abuz de serviciu în dosarul angajărilor fictive de la fosta Direcție 5 a Inspectoratului Național de Investigații.

La scurt timp după pronunțarea deciziei, Dorin Damir a fost reținut și dus la Penitenciarul nr. 13 pentru executarea pedepsei, până la o decizie definitivă.

Inspectoratul General al Poliției a transmis Interpolului o solicitare de anunțare în căutare internațională a fostului șef al IGP, Alexandru Pînzari, și a lui Valeriu Cojocaru, fost șef al Direcției 5.

The post Fostul șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru, solicită azil politic în Germania appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN
Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

Nicușor Dan, despre un posibil referendum pe tema unirii cu Republica Moldova. „Nu e cazul”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a respins, sâmbătă, ideea organizării unui referendum pe tema unirii României cu Republica Moldova. El a declarat, la Focşani, unde a participat la manifestările dedicate Zilei Unirii, că o astfel de măsură nu se impune atâta timp cât „nu există o voinţă a Republicii Moldova”. „Nu este cazul atât timp cât nu...

Ultima orǎ ..

Un tânăr, împușcat în curtea unui bloc din Chișinău. Principalul suspect ar fi fugit în regiunea transnistreană (VIDEO/FOTO)

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost împușcat în curtea unui bloc de locuit din Chișinău de persoane necunoscute. Victima a fost spitalizată. Oamenii legii au reținut doi suspecți, însă principalul bănuit ar fi reușit să fugă în regiunea transnistreană. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat The post Un tânăr, împușcat în curtea unui bloc din Chișinău. Principalul suspect ar fi fugit în regiunea transnistreană...

Un tânăr, internat în spital după ce a fost împușcat în capitală. Unul dintre suspecți este căutat de Poliție

Un tânăr de 26 de ani a fost rănit prin împușcare de către persoane necunoscute, fiind transportat la spital. Cazul a avut loc pe 22 ianuarie, pe bulevardul Dacia din capitalǎ. Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unuia dintre suspecți, cu vârsta de 28 de ani, implicat în incidentul armat.

Garduri electrice vor fi instalate în România, pentru protecția oamenilor de urși

Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalate în România, pentru a limita situațiile în care oamenii ajung în conflict cu animale sălbatice, mai ales în comunitățile unde incidentele cu ursul brun sunt frecvente. Despre aceasta a anunțat ministra mediului de la București, Diana Buzoianu, care a precizat că aceste garduri reduc semnificativ riscul de atacuri și pagube, fără a răni animalele și fără a le altera comportamentul natural, transmite IPN. Ministra a menționat...

Poliția confirmă, după două zile, că un tânăr a fost împușcat la Botanica de niște persoane necunoscute: Principalul suspect ar fi fugit în stânga Nistrului

Poliția confirmă, după două zile, că un tânăr a fost împușcat în sectorul Botanica al capitalei de niște persoane necunoscute. Principalul suspect ar fi fugit în stânga Nistrului, anunță oamenii legii.

Premierul Danemarcei, vizită-surpriză în Groenlanda: „Ne aflăm încă într-o situație gravă”

Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a efectuat vineri o vizită neanunțată în Groenlanda, în contextul în planurilor SUA privind insula care stârnește îngrijorări în rândul oficialilor și populației, relatează NYT, într-un reportaj, scrie adevărul.ro.

2 cuvinte „scăpate” în lege fac omul apatrid! Cazul tânărului nevoit să redobândească cetățenia, deși nu o putea pierde

Deputații partidului „Democrația Casă”, Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco, au prezentat recent pe rețelele de socializare cazul unui tânăr care s-a trezit apatrid, pentru că nu și-a perfectat buletinul de identitate până la 18 ani. Conform parlamentarilor, acesta a făcut serviciul militar, are livret și deține un certificat de naștere, dar nu poate fi identificat de către responsabilii de la Agenția Servicii Publice (ASP). Oficialii mai susțin că ambii săi părinți sunt cetățeni moldoveni. În...

(foto) Bărbatul de 28 de ani, care ar fi împușcat un tânăr la Botanica, căutat de Poliție. Oamenii legii cer ajutor de la cetățeni: „Ar putea deține o armă”

Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea bărbatului cu vârsta de 28 de ani, implicat în incidentul armat produs în sectorul Botanica din capitală.