Alexei Lungu: Orheiul va deveni și mai minunat, iar viața aici va fi și mai frumoasă

Președintele partidului “ȘANSĂ” și candidatul la funcția de primar al Orheiului, Alexei Lungu, a prezentat programul de dezvoltare a municipiului.

Printre obiectivele principale se numără construcția unui complex sportiv cu piscină și a unui cinematograf modern, renovarea școlilor și modernizarea fondului locativ. Un punct prioritar al programului este susținerea pensionarilor, prin acordarea unui sprijin financiar de 1000 de lei.

„Vreau să spun, în numele meu și al întregii echipe, că ne străduim să facem viața în orașul nostru și mai confortabilă. Avem mult de lucru înainte, și nu ne vom opri. Avem șansa să facem Orheiul și mai minunat, și vom continua aceste frumoase acțiuni începute aici în 2015 de Ilan Șor,” a declarat Alexei Lungu.

Prezentarea programului a avut loc în Parcul Ivanos, care a devenit unul dintre primele proiecte de succes ale echipei lui Ilan Șor.

„Dragi prieteni, vă amintiți de anul 2015, când am venit la voi și v-am cerut să aveți încredere în mine? Am promis că voi face Orheiul mai bun. Și așa s-a întâmplat. Mai întâi eu, apoi Pavel Verejanu, și acum Alexei Lungu. Toți noi iubim orașul nostru. Pentru mine, Orheiul este cetatea mea, casa mea, iar voi sunteți familia mea. Împreună vom face din Orhei cel mai minunat oraș de pe Pământ,” a spus Ilan Șor.

Împreună cu președintele partidului “ȘANSĂ”, prietenii și colegii săi s-au adresat locuitorilor Orheiului. Ei au subliniat că Alexei Lungu, un om cinstit, hotărât și activ, este persoana potrivită pentru a ajuta orașul să facă următorul salt în dezvoltare.

Acum avem o cooperare fructuoasă cu o echipă de profesioniști cu suflete mari. Vorbesc despre echipa partidului “ȘANSĂ” sub conducerea lui Alexei Lungu. Voi, orheienii mei dragi, sunteți demni de faptul ca liderul acestui partid să fie candidat la funcția de primar în municipiul nostru iubit, și suntem siguri că nu vom rata această șansă și vom continua ceea ce am început împreună cu voi,” a menționat Marina Tauber.

„Astăzi susținem proiectele lui Alexei Lungu, pentru că sunt aproape de inima noastră. Acesta este continuarea a tuturor lucrurilor frumoase începute în 2015,” a declarat Regina Apostolova.

„Orheiul și noi, orheienii, suntem inima Moldovei. Deviza noastră este „Protejăm și a continuăm!”. A proteja ceea ce a început Ilan Șor, ceea ce a început echipa noastră și a continua cu o nouă echipă – echipa lui Alexei Lungu. Propun să-l susținem pe Alexei Lungu pentru că el este cel mai bun,” a declarat Pavel Verejanu.

„Orheiul este singura cale corectă pentru Moldova. Și este important pentru noi să mergem mai departe pe această cale,” a menționat Dinu Țurcanu.

Alexei Lungu le-a mulțumit tuturor celor care au venit la întâlnire.

„Mă închin în fața patrioților orașului, care sunt pregătiți să apere dreptul la o viață bună și decentă. Știu că pentru acest drept, a trebuit să luptați de multe ori, iar după ce v-am cunoscut, vreau să spun că sunt impresionat de caracterul orheienilor,” a declarat Alexei Lungu.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime...

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul...

ULTIMA ORĂ

Cisternă cu combustibil, răsturnată pe DN 7, în judeţul Argeş / Sunt scurgeri pe şosea / Trafic deviat

O cisternă cu combustibil s-a răsturnat, vineryi pe DN 7, în judeţul Argeş, traficul fiind deviat pentru intervenţia echipajelor. Deocamdată se înregistrează scurgeri de combustibil...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Cisternă cu combustibil, răsturnată pe DN 7, în judeţul Argeş / Sunt scurgeri pe şosea / Trafic deviat

O cisternă cu combustibil s-a răsturnat, vineryi pe DN 7, în judeţul Argeş, traficul fiind deviat pentru intervenţia echipajelor. Deocamdată se înregistrează scurgeri de combustibil pe carosabil.The post Cisternă cu combustibil, răsturnată pe DN 7, în judeţul Argeş / Sunt scurgeri pe şosea / Trafic deviat first appeared on Nexta.ro.

Keir Starmer îl felicită pe rivalul său Andy Burnham, ales deputat, care poate să candideze să-l înlocuiască la Downing Street

Premierul britanic Keir Starmer l-a felicitat vineri pe Andy Burnham pentru alegerea sa ca deputat, rivalul său putând de-acum să candideze să-l înlocuiască la Downing Street, relatează AFP.The post Keir Starmer îl felicită pe rivalul său Andy Burnham, ales deputat, care poate să candideze să-l înlocuiască la Downing Street first appeared on Nexta.ro.

(P) Calculator distanțe rutiere – un instrument util pentru planificarea deplasărilor în România

În prezent, mobilitatea joacă un rol important în viața de zi cu zi. Fie că este vorba despre deplasări în interes profesional, călătorii turistice, transport de mărfuri sau simple vizite între localități, cunoașterea distanțelor dintre punctele de plecare și destinație poate contribui la o organizare mai eficientă a traseului. Din acest motiv, instrumentele dedicate calculării distanțelor rutiere au devenit tot mai utilizate atât de șoferii obișnuiți, cât și de...

Accidentare horror la Mondiale: „Am auzit osul trosnind”. Fotbalistul care i-a rupt piciorul a izbucnit în lacrimi

Canada a obținut prima victorie din istoria participărilor sale la Cupa Mondială de fotbal, 6-0 cu Qatar, pe BC Place din Vancouver, dar seara de sărbătoare a gazdelor a fost umbrită de una dintre cele mai dure accidentări de la startul turneului final.The post Accidentare horror la Mondiale: „Am auzit osul trosnind”. Fotbalistul care i-a rupt piciorul a izbucnit în lacrimi first appeared on Nexta.ro.

Atenție, șoferi! Restricții de circulație lângă Turnul de Apă, din Chișinău

Traficul rutier s-a suspendat pe str. Alexe Mateevici, tronsonul cuprins între străzile Mitropolit G. Bănulescu Bodoni și A. Pușkin, anunță Primăria Capitalei. Măsura a intrat în vigoare pe 18 iunie, la ora 23:30, fiind valabilă până pe 20 iunie, ora 5:00. Restricția se aplică în contextul pregătirii, organizării și desfășurării evenimentului cultural-artistic „Balul Absolvenților 2026”, dar și amenajării locației pentru eveniment. De pe 18 iunie, ora 23:30, a fost sistată circulația...

Mircea Abrudean: PNL va ieși mai puternic după Congresul extraordinar de duminică. Partidul își alege singur conducerea și direcția

Partidul Naţional Liberal are nevoie, mai mult ca oricând, de un congres care să reconfirme păstrarea direcţiei modernizatoare din ultimul an, a declarat, vineri, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, precizând că partidul îşi stabileşte singur conducerea.The post Mircea Abrudean: PNL va ieși mai puternic după Congresul extraordinar de duminică. Partidul își alege singur conducerea și direcția first appeared on Nexta.ro.

ANUNȚ Peste 1.500 de blocuri din București rămân fără apă caldă. Zonele afectate

În următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.The post ANUNȚ Peste 1.500 de blocuri din București rămân fără apă caldă. Zonele afectate first appeared on Nexta.ro.