(video) Ala Nemerenco și-a redactat postarea despre premierul Munteanu, care i-a reproșat că „îl critică”: Epoca minciunii. Apucați-vă de treabă

Schimbările din Guvernul condus de Alexandru Munteanu continuă să stârnească controverse, în special cele legate de plecarea fostei ministre a Sănătății, Ala Nemerenco, care a declarat anterior că nu ar fi avut o discuție directă cu premierul înainte de remaniere. „Îmi pare rău că dna s-a retras și a intrat într-un mod de critici”, a declarat prim-ministrul. Replica ex-ministrei nu a întârziat.

„Dacă printr-o întâmplare mi-ar fi venit oferta dvs., vă asigur că o refuzam. Nu suntem pe aceeași undă”, a scris Nemerenco. Ulterior, postarea acesteia a fost redactată. Inițial, aliniatul de „susținere” pentru premier nu apărea în mesajul public, însă acesta a fost adăugat peste noapte, fără explicații suplimentare. În varianta actuală, Nemerenco afirmă că îl susține „fiindcă ține enorm de mult la țara sa”, dar insistă că așteptările oamenilor sunt mari și că este nevoie de acțiuni concrete.

Întrebat dacă a discutat cu toți miniștrii înainte de modificările din Cabinet, premierul a respins zvonurile potrivit cărora nu ar fi comunicat cu membrii Guvernului. Totuși, în cazul Nemerenco, acesta a admis că nu a existat o discuție directă.

„Am vorbit cu succesorul ei. Cu Emil Ceban ne-am cunoscut, cunoșteam diferite opinii și am simțit că este nevoie de o schimbare”, a declarat Munteanu.

Premierul a insistat că deciziile privind echipa guvernamentală i-au aparținut în totalitate.

„A fost decizia mea. N-a fost o insistență a cuiva. Am avut carte blanche și posibilitatea să-mi aleg oamenii, și știu că s-a insinuat, s-au vehiculat zvonuri precum că nu m-am întâlnit cu toți miniștrii. Nu-i adevărat”, a spus acesta.

„Îmi pare rău că doamna, după aceea, cumva s-a retras și a intrat într-un mod de critici, dar e o altă situație”, a adăugat premierul.

La rândul său, într-o postare pe rețelele sociale, Nemerenco a criticat afirmațiile șefului Executivului și a respins ideea că ar fi intrat „într-un mod de critici” fără temei.

„În epoca minciunii care se instaurează cu obrăznicie și rapiditate, privesc cu o rușine spaniolă declarații departe de adevăr, și las aici pentru voi să judecați:

Despre schimbare – dacă dl Prim ministru și-ar fi dorit o schimbare, aș vrea să îl întreb de ce discursurile sale includ atât de multe laude și exemple din sistemul de sănătate, toate anterioare mandatului său? Așteptăm acțiuni, nu vizite prin spitale și citit de scrisori de mulțumire în ședințe de Guvern ca pe timpurile URSS.

Despre critici – puteți să vă interesați de la un fost premier din perioada pandemiei cum arată criticile mele, căci am văzut că sunteți bine cu opoziția, inclusiv dumnealui v-a lăudat mult. Dar dacă stagnarea și derapajul deja vizibile vor afecta sectorul sănătății, nu veți putea să vă ascundeți de ele.

Cât ține de funcția de ministru, dacă printr-o întâmplare mi-ar fi venit oferta dvs, vă asigur că o refuzam. Suntem foarte diferiți ca energie, viteză de acțiune, implementare, curaj, modalitate de gândire și exprimare. Nu suntem pe aceeași undă, dle Prim Ministru. Sau cum ați spus dvs – nu avem nici pe departe aceeași chimie.

Și să știți ca eu vă susțin încă, fiindcă țin enorm de mult la țara mea, la oamenii ei, mi-o doresc prosperă, modernă și europeană, și am contribuit personal pentru a o transforma. Astfel, vă doresc succese din toată inima și apucați-vă de treabă, că nimic încă nu se întrevede în marea de cuvinte încâlcite, iar așteptările oamenilor sunt mari ca niciodată”, a scris Nemerenco pe rețele.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

USR vrea sesiune specială de BAC pentru elevii admiși la facultățile din străinătate. Ce include proiectul propus

Deputații USR au depus o propunere legislativă care ar permite elevilor din an terminal de liceu, admiși sau aflați în proces de admitere la universități...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

USR vrea sesiune specială de BAC pentru elevii admiși la facultățile din străinătate. Ce include proiectul propus

Deputații USR au depus o propunere legislativă care ar permite elevilor din an terminal de liceu, admiși sau aflați în proces de admitere la universități din afara României, să participe la o sesiune specială de bacalaureat, astfel încât să se încadreze în termenele impuse pentru prezentarea diplomei. Inițiativa este semnată de deputații USR Ciprian Rigman, Dumitru Văduva și Ovidiu Paraschivescu și vizează modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Potrivit...

Superliga: Mijlocaşul slovac Andrej Fabry va juca la Corvinul Hunedoara

Clubul Corvinul Hunedoara a anunţat semnarea unei înţelegeri valabile pe un sezon cu mijlocaşul slovac Andrej Fabry.The post Superliga: Mijlocaşul slovac Andrej Fabry va juca la Corvinul Hunedoara first appeared on Nexta.ro.

Curtea de Apel Braşov anulează parţial un ordin al preşedintelui CNAS prin care o societate din compania Affidea nu a fost inclusă în Programul...

Curtea de Apel Braşov a admis, în parte, cererea prin care societatea Medeuropa, o reţea privată de centre medicale specializate în oncologie şi radioterapie, integrată în compania Affidea România, solicita anularea unui ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, potrivit căruia sucursala din Bacău a societăţii nu era inclusă în Programul Naţional de Oncologie (PNO). Instanţa a dat câştig de cauză societăţii şi a anulat parţial...

Ucraina anunță că a paralizat un port strategic folosit de Rusia pentru aprovizionarea frontului

Unul dintre cele mai importante noduri logistice folosite de Rusia pentru aprovizionarea trupelor din sudul Ucrainei nu mai este operațional, anunță Corpul Azov. Potrivit militarilor ucraineni, loviturile au lăsat fără energie electrică portul Mariupol, aflat sub ocupație rusă din 2022.The post Ucraina anunță că a paralizat un port strategic folosit de Rusia pentru aprovizionarea frontului first appeared on Nexta.ro.

TVA-ul care nici nu se prescrie, nici nu se lămurește

Înalta Curte De Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că dreptul persoanei impozabile de a reporta soldul sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale ulterioare nu este prescriptibil. Deși această decizie a fost menită să aducă claritate în legislația fiscală și să stopeze practica neunitară a instanțelor naționale, are mai multe …The post TVA-ul care nici nu se prescrie, nici nu se lămurește first appeared...

TVA-ul care nici nu se prescrie, nici nu se lămurește

Înalta Curte De Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că dreptul persoanei impozabile de a reporta soldul sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale ulterioare nu este prescriptibil. Deși această decizie a fost menită să aducă claritate în legislația fiscală și să stopeze practica neunitară a instanțelor naționale, are mai multe …The post TVA-ul care nici nu se prescrie, nici nu se lămurește first appeared...

(live) CMC, în ședință: Aleșii locali încep cu tradiționala întârziere

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) se întrunește astăzi, 11 iunie 2026, în ședință. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.