Ion Ceban: Chișinăul își consolidează relațiile cu parteneri din SUA: dialog despre valori familiale și coeziune socială

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu David Kubal, președinte și CEO al Intercessors for America, și cu Geoff Eckart, președintele Consiliului National Day of Prayer Task Force din Statele Unite ale Americii, discuțiile vizând cooperarea instituțională și inițiativele cu impact social și comunitar.

În cadrul întâlnirii, am discutat despre prioritățile municipiului Chișinău, despre proiectele aflate în derulare și despre colaborările valoroase pe care municipalitatea le dezvoltă cu partenerii externi.

La fel, am abordat programe dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, precum și inițiative de incluziune și promovare a valorilor familiale, menite să susțină dezvoltarea societății noastre.

În mod deosebit, am evidențiat relația solidă cu Statele Unite ale Americii, un partener de încredere care susține constant inițiativele noastre de dezvoltare și consolidare instituțională, declară Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

De asemenea, am discutat posibilitatea inițierii, la nivel legislativ și municipal, a unei propuneri privind marcarea Zilei Rugăciunii în municipiul Chișinău și la nivel național, analizând exemplul Statelor Unite ale Americii, unde această practică are consacrare legislativă, fiind oficializată prin lege la data de 5 mai 1988. În această zi, cetățenii americani sunt încurajați să se roage și să reflecteze, în spiritul credinței și al unității comunitare, susține Ion Ceban.

Consider că dialogul dintre autorități și organizațiile religioase poate contribui la consolidarea coeziunii sociale, la promovarea valorilor morale și la sprijinirea persoanelor aflate în situații vulnerabile.

Primăria Chișinău rămâne deschisă colaborării cu organizațiile religioase naționale și internaționale. Ne angajăm să explorăm parteneriate care să consolideze dialogul cultural, să ofere sprijin persoanelor vulnerabile și să promoveze implicarea comunitară incluzivă, mai declară Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a...

ULTIMA ORĂ

Actorul James Handy, cunoscut pentru rolurile din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a fost înjunghiat mortal

Actorul american James Handy, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Jumanji” şi „Top Gun: Maverick” sau seriale TV celebre, între care „The West Wing”,...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Actorul James Handy, cunoscut pentru rolurile din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a fost înjunghiat mortal

Actorul american James Handy, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Jumanji” şi „Top Gun: Maverick” sau seriale TV celebre, între care „The West Wing”, a fost înjunghiat mortal la domiciliul său din Los Angeles, a anunţat poliţia.The post Actorul James Handy, cunoscut pentru rolurile din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a fost înjunghiat mortal first appeared on Nexta.ro.

Actorul James Handy, cunoscut pentru rolurile din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a fost înjunghiat mortal

Actorul american James Handy, cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Jumanji” şi „Top Gun: Maverick” sau seriale TV celebre, între care „The West Wing”, a fost înjunghiat mortal la domiciliul său din Los Angeles, a anunţat poliţia.The post Actorul James Handy, cunoscut pentru rolurile din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a fost înjunghiat mortal first appeared on Nexta.ro.

Vipan Kumar, indianul care a salvat o fetiță de la înec, a devenit cetățean de onoare al Craiovei

Ceremonia a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”, în cadrul unei ședințe solemne organizate de Primăria Craiova. În același eveniment au fost premiați și elevii și profesorii cu rezultate importante la olimpiade naționale și internaționale. „Craiova a acordat titlul de cetățeni de onoare ai Craiovei domnilor Mădălin Popescu și Vipan Kumar, care au salvat de la înec o fetiță în această iarnă. Gestul lor de umanitate sperăm să fie...

Un nou scandal pe programul SAFE: o companie americană îl acuză pe ministrul Radu Miruță că dezinformează și face apel la Nicușor Dan

Compania General Dynamics European Land Systems susține că informaţiile apărute public despre noua achiziţie de transportoare blindate PIRANHA 5 sunt inexacte şi afirmă că vehiculele solicitate de Ministerul Apărării diferă semnificativ de cele cumpărate în 2018, având zeci de modificări tehnice noi, arată Monitorul Apărării. Ce reclamă compania americană Compania americană GDELS susține că că a avut mai puţin de 14 zile pentru a depune oferta, deşi procedurile internaţionale prevăd termene...

(video) Filmul exploziei dronei de la Constanța: Semnalul de autodistrugere a fost detectat cu doar 3 minute înainte de deflagrație

Guvernul României a prezentat, vineri, cronologia incidentului din Portul Constanța, unde o dronă ucraineană s-a autodetonat, provocând măsuri de securitate extinse. Potrivit unui comunicat oficial, Garda de Coastă a fost informată despre prezența dronei în jurul orei 6.20, iar explozia a avut loc la ora 10.28, relatează Libertatea.

„Moldoveanul înrolat forțat în Ucraina este viu.” MAE: Informațiile privind dispariția lui Vasile Ucrainciuc din unitatea militară sunt false

Ministerul Afacerilor Externe a primit răspuns de la autoritățile ucrainene, după ce s-a vehiculat că Vasile Ucrainciuc, moldoveanul înrolat forțat în țara vecină, ar fi dispărut fără urmă din unitatea militară. „S-a confirmat că Vasile Ucrainciuc este în viață. Suntem în dialog constant cu familia sa”, comunică MAE.

Nicușor Dan a semnat decretul: Eugen Tomac are 10 zile să obțină votul Parlamentului

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 5 iunie curent, decretul care oficializează practic desemnarea lui Eugen Tomac. De acum, în calitate de premier desemnat, Tomac trebuie convingă partidele parlamentare să-i ofere votul de încredere, să definitiveze programul de guvernare și echipa de miniștri, informează hotnews.ro. „Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 5 iunie 2026, decretul privind desemnarea domnului Eugen Tomac în calitate de candidat la funcția de prim-ministru,...