Ministru spaniol: Netanyahu trebuie judecat ca criminal de război. UE este subordonată intereselor SUA și ale Israelului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar trebui să fie judecat ca “criminal de război” la Curtea Penală Internaţională, susţine Ione Belarra, ministrul spaniol pentru Drepturi Sociale.

Ministrul a îndemnat duminică Europa să acţioneze de urgenţă împotriva “genocidului planificat” în Palestina, informează aa.com.tr.

Ministrul a publicat pe contul său de X, fostul Twitter, o înregistrare video în care face comentariile respective într-un dialog cu reporterii în timpul unei manifestaţii pro-Palestina din Madrid.

“Astăzi ne aflăm aici, alături de toţi oamenii decenţi din ţara noastră, dar şi de toţi acei oameni din întreaga Europă care doresc să ceară să se pună capăt o dată pentru totdeauna acestui genocid planificat, acestei epurări etnice a poporului palestinian, care este pus în aplicare de statul Israel”, a declarat Belarra.

Liderii europeni, inclusiv cei spanioli, “nu sunt capabili să se ridice la înălţimea gravităţii circumstanţelor”, a spus ea şi a subliniat: “Nu vrem să fim complici la acest genocid planificat şi credem că Europa trebuie să acţioneze urgent. Cred că Europa va plăti scump pentru această ipocrizie”.

Belarra: ”UE este subordonată intereselor SUA și statului ale Israel”

“Publicul este uimit să vadă cum întreaga poziţie a Uniunii Europene este subordonată intereselor Statelor Unite şi ale statului Israel”, a adăugat ministrul.

Afirmând că o astfel de poziţie se poate schimba astăzi, ministrul a cerut ţărilor europene să suspende relaţiile diplomatice cu Israelul şi să aplice sancţiuni economice exemplare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi a întregii conduceri politice, precum şi un embargo asupra armelor.

“Bineînţeles, (ar trebui) să-l ducem pe Netanyahu la Curtea Penală Internaţională pentru a fi judecat pentru ceea ce este, un criminal de război”, a spus ea şi a adăugat: “Insist, nu cu tăcerea noastră şi nu cu complicitatea noastră. Avem nevoie ca Uniunea Europeană să acţioneze”.

Israelul a bombardat puternic Gaza începând din 7 octombrie, când gruparea palestiniană Hamas a comis un atac transfrontalier în care a ucis 1.400 de persoane şi a luat mulţi ostatici.

Numărul palestinienilor ucişi în atacurile israeliene din Gaza a ajuns la 8.005, dintre care 3.342 sunt copii, 2.062 femei şi 460 bătrâni, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, a anunţat sâmbătă “extinderea operaţiunilor sale” şi trecerea la “următoarea fază a războiului împotriva Hamas”, care include operaţiuni terestre.

Cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza se confruntă, de asemenea, cu penuria de alimente, apă, combustibil şi medicamente din cauza blocadei impuse de Israel enclavei.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Cu cât s-a scumpit RCA pentru autoturisme. ASF a publicat raportul

Tarifele de referinţă RCA au crescut, în medie, cu 12,3% în cazul autoturismelor şi cu 11,7% pentru autovehiculele de transport bunuri, în ultimele şase luni,...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Cu cât s-a scumpit RCA pentru autoturisme. ASF a publicat raportul

Tarifele de referinţă RCA au crescut, în medie, cu 12,3% în cazul autoturismelor şi cu 11,7% pentru autovehiculele de transport bunuri, în ultimele şase luni, comparativ cu tarifele de referinţă publicate anterior, în noiembrie 2025, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).The post Cu cât s-a scumpit RCA pentru autoturisme. ASF a publicat raportul first appeared on Nexta.ro.

Fost analist CIA: Drona din Galați nu a fost un accident, ci o provocare intenționată, menită să intimideze și R. Moldova

Ultima incursiune a Rusiei cu drone pe teritoriul românesc nu a fost un accident, ci o provocare intenționată, menită să testeze și să fractureze unitatea NATO, precum și să intimideze R. Moldova, susține analistul de politică externă Paul Goble, fost consilier special al Departamentului american de Stat și analist CIA. El spune că negarea Rusiei era previzibilă, deoarece Moscova beneficiază atunci când aliații dezbat responsabilități în loc să răspundă...

MAI cumpără 12 elicoptere Airbus de ultimă generație pentru intervenții de urgență, salvare și ordine publică

Ministerul Afacerilor Interne va achiziționa 12 elicoptere multirol Airbus H160 și H145, destinate misiunilor SMURD, salvare, protecție civilă și ordine publică, a anunțat Inspectoratul General de Aviație. Potrivit MAI, este vorba despre șapte aeronave de tip Airbus H160 și cinci elicoptere Airbus H145. „Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de modernizare și dezvoltare a capabilităților sale aeronautice prin achiziționarea a 12 elicoptere multirol de ultimă generație, respectiv 7 aeronave de tip H160...

Medicii i-au recomandat lui Trump să mai slăbească. Cum arată ultimele rapoarte privind sănătatea mentală a președintelui SUA

Președintele american, Donald Trump, „se bucură în continuare de o stare de sănătate excelentă”, potrivit unei note a medicului său, publicată vineri seara de Casa Albă. La începutul acestei săptămâni, Trump a efectuat controlul anual la Centrul Medical Militar Național Walter Reed. Medicul președintelui, căpitanul de marină Sean Barbabella, a declarat într-o notă, că examinarea medicală de marți, a treia efectuată de Trump de la revenirea la funcție în ianuarie...

Prahova: Mandat de arestare preventivă pe numele antrenorului de înot acuzat de agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani

Bărbatul de 42 de ani, instructor de înot, anchetat pentru agresiune sexuală după ce mama unei fete de 12 ani a depus plângere la Poliţie în acest sens a fost arestat preventiv. Decizia Judecătoriei Câmpina nu este definitivă.The post Prahova: Mandat de arestare preventivă pe numele antrenorului de înot acuzat de agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani first appeared on Nexta.ro.