VIDEO | Maia Sandu avertizează: Europa de Sud-Est traversează un moment critic

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Europa de Sud-Est se confruntă cu un moment critic, în care libertatea, democrația și chiar adevărul sunt supuse unor presiuni fără precedent. Mesajul a fost transmis la București, în deschiderea conferinței „Economist Romania Government Roundtable 2026”.

Avertisment privind riscurile pentru democrație

În discursul susținut în cadrul evenimentului organizat de grupul editorial The Economist, șefa statului a subliniat că presiunile din regiune fac parte dintr-un efort mai amplu de a slăbi și diviza continentul european.

„În lumea prezentă, Europa de Sud-Est se află într-un moment critic. Libertatea și democrația noastră sunt în pericol. Chiar și adevărul a devenit o linie a frontului. Aceste presiuni fac parte dintr-un efort amplu de a slăbi și diviza continentul nostru”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit acesteia, statele din regiune trebuie să acționeze „cu claritate și hotărâre”, prin consolidarea rezilienței atât în spațiul offline, cât și online, precum și prin întărirea instituțiilor democratice.

Moldova, între crize și reziliență

Președinta a amintit că Republica Moldova a traversat în ultimii ani șocuri economice majore, generate de consecințele războiului din Ucraina, crizele energetice și creșterea inflației.

„Consecințele războiului din Ucraina, mai multe crize energetice și creșterea inflației ne-au testat stabilitatea și rezistența. Cu toate acestea, am reușit să rezistăm și să ne adaptăm. În fiecare zi, continuăm să ne apărăm democrația și, fiind alături de Ucraina, ajutăm la apărarea securității europene”, a afirmat șefa statului.

Mulțumiri pentru sprijinul României

Maia Sandu a evidențiat sprijinul constant oferit de România, în special în perioadele dificile din domeniul energetic și al modernizării infrastructurii.

„Ne-a fost alături atunci când am avut nevoie urgentă de aprovizionare cu energie. Am primit asistență generoasă pentru modernizarea infrastructurii noastre și, împreună, dezvoltăm legături de transport care sporesc conectivitatea cu țările UE. România a fost întotdeauna cel mai puternic susținător al traseului nostru european”, a subliniat președinta Republicii Moldova.

În final, Maia Sandu a lansat un apel la solidaritate regională, subliniind că niciun stat nu poate face față singur provocărilor actuale.

„Pe măsură ce intrăm în ape necunoscute, nicio țară nu poate face față singură provocărilor actuale. Numai lucrând împreună, ca parteneri, ca o comunitate de valori comune, putem proteja ceea ce am realizat”, a conchis șefa statului.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Washington Post, despre drona rusească prăbușită în Galați: Putin este încolțit și atacă violent. Trump nu-și joacă bine cartea

Pe măsură ce al cincilea an al războiului din Ucraina se apropie, națiunea asediată câștigă încetul cu încetul avantajul. Această dinamică îl face pe președintele...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Washington Post, despre drona rusească prăbușită în Galați: Putin este încolțit și atacă violent. Trump nu-și joacă bine cartea

Pe măsură ce al cincilea an al războiului din Ucraina se apropie, națiunea asediată câștigă încetul cu încetul avantajul. Această dinamică îl face pe președintele rus Vladimir Putin mai imprevizibil și mai periculos – și face ca argumentele în favoarea susținerii Kievului să fie la fel de convingătoare ca întotdeauna, se arată într-un editorial publicat de Washington Post.The post Washington Post, despre drona rusească prăbușită în Galați: Putin este...

NATO confirmă că drona prăbușită la Galați era rusească

Drona căzută în noaptea de joi spre vineri peste un bloc de locuințe din Galați, în timpul unui atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei, este de origine rusească, a declarat purătorul de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), Martin O’Donnell, conform Reuters.  Ministerul român al Apărării a precizat de asemenea că drona prăbușită la Galați este una de tipul Geran-2, de proveniență rusească. „Geran-2” este denumirea...

Vladimir Putin îi solicită României să-i trimită resturile dronei prăbușite la Galați pentru a fi investigate „obiectiv” de autoritățile de la Moscova

În cadrul summitului de la Astana a Uniunii Economice Euroasiatice, Vladimir Putin a negat că Rusia ar fi avut intenții să atace sau să provoace România după incidentul din noaptea de vineri, 29 mai, când o dronă presupusă a fi de proveniență rusească s-a prăbușit în Galați. Liderul de la Kremlin a respins acuzațiile din partea statului român că drona care s-a prăbușit în Galați și a dus la rănirea...

Radu Miruţă, către cei care spun că drona din Galaţi nu e rusească: „Veniţi să-i căutaţi seria”

Radu Miruţ, a declarat legat de dezinformările potrivit cărora drona care a căzut peste un bloc din Galaţi nu ar fi rusească, că cei care cred acest lucru sunt invitaţi la sediul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, unde să-i caute numărul de serieThe post Radu Miruţă, către cei care spun că drona din Galaţi nu e rusească: „Veniţi să-i căutaţi seria” first appeared on Nexta.ro.

Reacția primarului PSD al Galațiului la declarația lui Sorin Grindeanu, care a ezitat să spună că drona care a explodat este rusească

Invitat la Digi 24, Ionuț Pucheanu, primarul PSD al Galațiului a trecut în revisă ultimele noutăți în legătură cu evenimentul de astăzi, când o dronă s-a prănușit peste un bloc din localitatea sa. La un moment dat, primarul a fost întrebat și care ar fi explicația că președintele PSD Sorin Grindeanu a ezitat să spună că drona cu pricina este una rusească.The post Reacția primarului PSD al Galațiului la...