VIDEO | Ion Ceban: Peste un miliard de lei investiți în suburbiile Chișinăului în ultimii ani

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, lider al Mișcarea Alternativa Națională, anunță că în ultimii ani au fost investiți peste un miliard de lei din bugetul municipal în dezvoltarea suburbiilor. Edilul afirmă că suma depășește valoarea totală a programului guvernamental Satul European.

Potrivit lui Ceban, fondurile au fost direcționate către proiecte de infrastructură și servicii publice esențiale: drumuri, transport public, iluminat stradal, rețele de apă și canalizare, precum și construcția și modernizarea de școli, grădinițe și centre comunitare.

„Este un miliard de lei pe care l-am investit în suburbii în ultima perioadă. Sunt investițiile pe care le considerăm importante pentru fiecare suburbie. Și repet, indiferent de culoarea politică a primarului – că este PAS, socialist sau altul – avem aceeași abordare”, a declarat edilul.

Primarul susține că investițiile au vizat, de asemenea, centre culturale, centre pentru vârstnici și tineret, centre de sănătate și stadioane.

„Peste un miliard de lei. Mai mult decât tot programul Satul European luat împreună în ultimii ani. Aici, la Chișinău. Și vă dăm exemple pe fiecare localitate separată. Asta este o abordare corectă, non-politică”, a conchis Ion Ceban.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în...

ULTIMA ORA: Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a fost reținut

Un șef de secție din cadrul SA „Termoelectrica” a...

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Avem nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a reacționat după incidentul produs în Portul Constanța, unde o dronă maritimă a explodat vineri dimineață, și a transmis că România...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Eugen Tomac, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Avem nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline”

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a reacționat după incidentul produs în Portul Constanța, unde o dronă maritimă a explodat vineri dimineață, și a transmis că România traversează o perioadă în care incidentele de securitate devin tot mai frecvente.The post Eugen Tomac, reacție după explozia dronei din Portul Constanța: „Avem nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline” first appeared on Nexta.ro.

Bărbat anchetat penal, după ce a abordat o fată de 13 ani în autobuz, propunându-i să o plătească pentru a întreţine relaţii sexuale

Procurorii clujeni au pus sub acuzare, pentru infracţiunea de racolarea minorilor în scopuri sexuale, un bărbat care a încercat să racoleze o adolescentă de 13 ani, într-un mijloc de transport în comun. El i-a propus fetei să o plătească pentru a avea relaţii intime cu ea. Băratul a fost plasat sub control judiciar.The post Bărbat anchetat penal, după ce a abordat o fată de 13 ani în autobuz, propunându-i...

Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea Parchetului General de a prelungi arestul preventiv în cazul procurorilor Ştefan Gigi Valentin şi Niţă Teodor de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Cei doi procurori sunt în arest din 14 mai.  Instanța supremă a prelungit mandatele de arestare emise pe numele celor doi procurori până …The post Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța...

Circulara de ultimă oră care a ridicat nivelul de alertă după explozia dronei în Constanța: Zona litoralului, periculoasă pentru navigație

O circulară trimisă de Direcția Hidrografică Maritimă către mai multe instituții arată că „întreaga zonă litorală a litoralului românesc este periculoasă pentru navigație”. Gândul a consultat documentul șu publică detaliile. De precizat că circulara este o atenționare și nu are caracter obligatoriu. Litoralul românesc, periculos pentru navigație „Începând cu data publicării prezentului aviz, întreaga zonă a litoralului românesc este periculoasă pentru navigație datorită posibilității prezenței USV-urilor”, este mesajul transmis de instituție...