Un procuror anticorupție a picat evaluarea extraordinară, după ce a demisionat

Un procuror anticorupție a picat evaluarea extraordinară, după ce a demisionat. Raportul a fost aprobat de Comisia vetting pe 8 aprilie.

Concluzia Completului nu rezultă dintr-o evaluare a integrității etice și financiare finalizată, precizează reprezentanții Comisiei Vetting. Conform legislației în vigoare, depunerea cererii de demisie, după expirarea a 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării, se echivalează cu nepromovare.

„Evaluarea subiectului Vladislav Bobrov a fost inițiată la 24 mai 2024, prin notificarea acestuia și solicitarea de a prezenta declarația de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani, lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, a procuraturii și din serviciul public, precum și chestionarul de etică. Subiectul a transmis documentele în termenul stabilit. De asemenea, Completul a colectat și analizat informațiile relevante evaluării integrității etice și financiare a subiectului și a solicitat clarificări suplimentare într-o rundă de întrebări”, se arată in informațiile făcute publice de Comisia de evaluare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Procuratura Generală a informat Comisia vetting despre depunerea de către Bobrov a cererii de demisie pe 25 martie 2026. Pee 30 martie curent a emis ordinul privind eliberarea din funcție a procurorului.

Raportul de evaluare a fost transmis ex-oficialului, dar și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să adopte o decizie în termen de 30 de zile.

Articolul Un procuror anticorupție a picat evaluarea extraordinară, după ce a demisionat apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO Construim împreună viitorul! Urmăriți în direct la Realitatea TV Reinvent Moldova 2.0

Reinvent Moldova 2.0 a început. Speakeri din domenii cheie:...

VIDEO Ora de LIVE cu Traian de la Reinvent Moldova 2.0: Invitații sunt întâmpinați la evenimentul care inspiră

Invitații la Reinvent Moldova 2.0 sunt întâmpinați la evenimentul...

Peste 26 de mii de tone de benzină, importate în aprilie în Moldova: Cât ajung stocurile

În luna aprilie, în Republica Moldova au fost importate...

Crima de la Beriozchi, care a cutremurat țara: Dosarul de omor din 2011, trimis în judecată

Urmărirea penală în cazul omorului unui bărbat, comis în...

Criza politică din România bate în ron! Cea mai mare depreciere după 2005

Ronul a ajuns să aibă joi cea mai scăzută...

ULTIMA ORĂ

Scandal uriaș la Madrid: Soția premierului spaniol, hărțuită de un influencer. Prietenele Begoñiei Gomez au răbufnit

Begona Gomez, soția premierului Spaniei, Pedro Sanchez, a fost agresată miercuri, 29 noiembrie, de un influencer de extremă dreaptă într-un restaurant din Madrid. Ulterior,...

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce ieri a participat la o acțiune de salubrizare în raionul Cimișlia, astăzi s-a implicat într-o...

Important

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

Scandal uriaș la Madrid: Soția premierului spaniol, hărțuită de un influencer. Prietenele Begoñiei Gomez au răbufnit

Begona Gomez, soția premierului Spaniei, Pedro Sanchez, a fost agresată miercuri, 29 noiembrie, de un influencer de extremă dreaptă într-un restaurant din Madrid. Ulterior, Gomez a depus plângere la poliție, scrie adevărul.ro.

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării eficiența cursului european. „Poți merge spre UE – și să rămâi sărac. Poți să nu fii în UE...

Într-o declarație publică, lidera „Moldova Mare”, Victoria Furtună, critică rezultatele economice ale ultimilor ani și susține că, în pofida sprijinului extern, nivelul de trai nu s-a îmbunătățit. Politiciana pune sub semnul întrebării eficiența cursului european al Republicii Moldova, invocând datele FMI și declinul demografic din ultimele decenii. Republica Moldova se confruntă cu un declin economic și demografic accentuat, iar direcția politică promovată în ultimii ani nu a produs rezultatele așteptate,...

Prețurile la pompă, mai aproape de realitatea pieței: Mecanisme mai flexibile în caz de scumpiri sau ieftiniri

Carburanții importați vor putea fi livrați direct în stațiile de alimentare, fiind eliminată obligativitatea tranzitării acestora exclusiv prin depozitele petroliere. La propunerea Centrului Național de Management al Crizelor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va putea ajusta, prin derogare de la procedurile obișnuite, perioada de referință la stabilirea prețurilor și va utiliza cotații alternative pentru a reflecta mai bine realitățile pieței.

Procurorul Vasile Plevan nu trece Vettingul după reevaluare. Comisia: „Nu corespunde criteriilor de integritate etică”

Procurorul Vasile Plevan a trecut vettingul după reevaluare. Anunțul a fost făcut de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), care a precizat despre „necorespunderea acestuia criteriilor de integritate etică.”

Îngrijorare în UE față de convorbirile Trump-Putin. „O mulțime de întrebări fără răspuns”

Discuţiile telefonice între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin lasă fără răspuns numeroase întrebări, a afirmat joi şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, transmite Reuters, citat de hotnews.ro.

La Rădeni a fost lansat cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din țară, cu o capacitate de 60 MWh

Cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din R. Moldova, cu o capacitate totală de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW, a fost lansat, pe 30 aprilie, în localitatea Rădeni din raionul Strășeni.

Stagiile plătite în serviciul public: Tinerii sunt invitați să aplice pentru ediția 6.1 a programului

Prezentările privind Programul comun de stagii al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova au continuat la Universitatea de Stat. Studenții au aflat despre oportunitățile oferite de stagiile plătite în serviciul public, care le permit să acumuleze experie...