„Iranienii au mai multe atuuri decât americanii”. Ce spune un fost negociator SUA pentru Orientul Mijlociu

Fostul negociator al Departamentului de Stat pentru Orientul Mijlociu, Aaron David Miller, a declarat că iranienii „au mai multe atuuri decât americanii”, după ce 21 de ore de discuţii între SUA şi Iran s-au încheiat fără a se ajunge la un acord, potrivit CNN, preluat de News.ro și Hotnews.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Tradiția sfințirii bucatelor de Paște, respectată de credincioșii ambelor mitropolii

În Noaptea Învierii, bucatele pregătite pentru masa de Paște au fost sfințite în cadrul slujbei de Înviere. Credincioșii au mers la biserici pentru a participa...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Tradiția sfințirii bucatelor de Paște, respectată de credincioșii ambelor mitropolii

În Noaptea Învierii, bucatele pregătite pentru masa de Paște au fost sfințite în cadrul slujbei de Înviere. Credincioșii au mers la biserici pentru a participa la oficierea ceremoniei și pentru a-și binecuvânta coșurile pascale, încărcate cu bucate specifice sărbătorii. Tradiția a fost respectată și în acest an de enoriașii ambelor mitropolii, prezenți în număr mare în lăcașurile de cult.

Alexandru Munteanu, de Paște: „Să primim Lumina Învierii cu smerenie și cu nădejde. Să o păstrăm și dincolo de sărbători”

Cu ocazia Învierii Domnului, prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de felicitare în care a subliniat importanța credinței, solidarității și valorilor umane. „Paștele vine, de fiecare dată, cu o liniște aparte și cu o lumină care ne aduce mai aproape unii de alții. Ne amintește ce înseamnă credința, dar și cât de important este să rămânem oameni: cu grijă, cu răbdare, cu inimă”, a scris premierul.

Conducta de petrol din vestul Arabiei Saudite, repusă în funcțiune

Conducta de petrol care traversează Arabia Saudită de la est la vest a fost pusă din nou în funcțiune. Obiectivul de infrastructură este esențial pentru exportul de țiței, în perioadele când Strâmtoarea Ormuz nu poate fi traversată. Anunțul privind finalizarea renovării instalațiilor a fost făcut de către autoritățile din Arabia Saudită, transmite news.ro. Conducta fusese avariată, urmare a războiului dintre SUA, Israel și Iran. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul...

(video) Tradiție explozivă de Paște pe o insulă din Grecia: Două biserici rivale se „bombardează” cu rachete în noaptea de Înviere

Pe insula grecească Chios, noaptea de Înviere este marcată de una dintre cele mai neobișnuite tradiții din lume: „războiul rachetelor”. În fiecare an, mii de rachete sunt lansate de pe versanți opuși între două biserici rivale din Vrontados, într-un spectacol unic, scrie adevarul.ro.

Trump amenință cu blocarea Strâmtorii Ormuz după negocierile eșuate cu Iranul

Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat la negocierile de la Islamabad prin două postări pe rețeaua socială Truth Social. În acestea, el a declarat că SUA vor începe să „blocheze toate navele, fără excepție, care încearcă să intre sau să părăsească Strâmtoarea Ormuz” și că „blocada va începe în curând”, transmite BBC News.

(video) Acceași dată, la 13 ani distanță. Vlad Filat, despre ziua când Vlad Plahotniuc își va afla sentința: „Pe 22 aprilie 2013 o decizie...

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, afirmă că nu își dorește să participe la ședința de judecată din 22 aprilie 2026, în care Vladimir Plahotniuc urmează să-și afle sentința. Totodată, acesta a făcut o paralelă cu aceeași dată din 2013, când Curtea Constituțională a Republicii Moldova i-a blocat revenirea în funcția de prim-ministru, afirmând că „în viața asta nimic nu este întâmplător”.

O escrocherie în numele Apple face ravagii. Utilizatorii de iPhone, vizați de e-mailuri false privind spațiul iCloud: „Ți-am blocat contul”

O nouă metodă de înșelătorie online ia amploare și vizează utilizatorii iPhone. Tot mai multe persoane reclamă că primesc e-mailuri alarmante în care sunt anunțate că spațiul de stocare iCloud este plin și că toate datele lor riscă să fie șterse dacă nu fac o plată urgentă, scrie presa română.