Comisia Europeană: prima tranșă din împrumutul de 90 de miliarde € pentru Ucraina ar putea fi acordată curând

Comisia Europeană estimează că prima tranșă din împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei ar putea fi acordată în al doilea trimestru al anului 2026. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Balazs Ujvari, citat de European Pravda.

„Ne menținem angajamentul de a efectua prima plată în cadrul acestui pachet în a doua jumătate a acestui an”, a declarat Ujvari.

Oficialul european a reamintit că acordul privind împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027 a fost stabilit la nivelul liderilor Uniunii Europene. El a subliniat că statele membre sunt așteptate să își respecte angajamentele.

„Desigur, ne așteptăm ca toți liderii UE, toate statele membre să își respecte angajamentele. Și, dacă îmi amintesc cuvintele președintei (von der Leyen), aceasta a spus că vom acorda împrumutul într-un fel sau altul”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Acesta a adăugat că, în prezent, mai sunt de adoptat trei documente importante – finalizarea Memorandumului de Înțelegere, actualizarea Planului pentru Ucraina în cadrul Facilității pentru Ucraina și pregătirea unui acord de împrumut.

„Am adoptat deja Strategia de finanțare a Ucrainei, care ne permite să stabilim câți bani vom oferi Ucrainei, în ce scopuri și prin ce canale”, a mai declarat Balazs Ujvari.

El a evidențiat că lucrările continuă și că există contacte permanente cu partea ucraineană pentru accelerarea procesului.

Potrivit sursei, după schimbările politice din Ungaria, Uniunea Europeană speră la deblocarea rapidă a împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, precum și la adoptarea celui de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Totodată, viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, a declarat că nu va bloca împrumutul, întrucât decizia a fost deja luată, însă Budapesta nu va participa la finanțare.

În paralel, Comisia Europeană a inițiat negocieri cu liderul partidului Tisza, Peter Magyar, solicitând normalizarea relațiilor cu Ucraina și accelerarea reformelor necesare pentru deblocarea a 35 de miliarde de euro din fonduri europene înghețate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Comisia Europeană: prima tranșă din împrumutul de 90 de miliarde € pentru Ucraina ar putea fi acordată curând apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Întâlnire istorică: Primele negocieri directe dintre Israel și Liban din ultimii 43 de ani

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, i-a primit marţi, 14...

VIDEO Cotiujenii Mari își plâng fiul: amintiri emoționante despre Gheorghe Urschi

În Cotiujenii Mari, liniștea pare astăzi mai apăsătoare decât...

Capcana din subteran: 29 de soldați ruși uciși după infiltrare prin conductă de gaz în regiunea Sumî

Operațiune eșuată a rușilor pe frontul din Ucraina. 29...

Havuzurile din Chișinău, din nou în funcțiune

Toate havuzurile din Chișinău au fost repornite, după finalizarea...

Havuzurile din Chișinău, din nou în funcțiune

Toate havuzurile din Chișinău au fost repornite, după finalizarea...

Negocierile SUA-Iran s-ar putea relua în următoarele două zile, tot în Pakistan, afirmă Trump

Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu acordat...

ULTIMA ORĂ

Stațiile Lukoil din Europa și alte regiuni, autorizate să funcționeze în continuare în baza unei derogări SUA

Administrația Donald Trump a extins o derogare care permite stațiilor de alimentare ale Lukoil să funcționeze în afara Rusiei până la sfârșitul lunii octombrie, o...

Partidul Nostru propune redenumirea unui spațiu public din Chișinău în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Partidul Nostru anunță că liderul fracțiunii parlamentare, Renato Usatîi, a înaintat o adresare oficială către Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, prin care...

Important

Stațiile Lukoil din Europa și alte regiuni, autorizate să funcționeze în continuare în baza unei derogări SUA

Administrația Donald Trump a extins o derogare care permite stațiilor de alimentare ale Lukoil să funcționeze în afara Rusiei până la sfârșitul lunii octombrie, o excepție limitată în cadrul sancțiunilor impuse de Statele Unite anul trecut pentru a reduce veniturile care susțin războiul Moscovei în Ucraina, transmite Reuters.

Stațiile Lukoil din Europa și alte regiuni, autorizate să funcționeze în continuare în baza unei derogări SUA

Administrația Donald Trump a extins o derogare care permite stațiilor de alimentare ale Lukoil să funcționeze în afara Rusiei până la sfârșitul lunii octombrie, o excepție limitată în cadrul sancțiunilor impuse de Statele Unite anul trecut pentru a reduce veniturile care susțin războiul Moscovei în Ucraina, transmite Reuters.

Întâlnire istorică: Primele negocieri directe dintre Israel și Liban din ultimii 43 de ani

Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, i-a primit marţi, 14 aprilie curent, pe ambasadorii israelian şi libanez pentru primele discuţii directe de pace din ultimele decenii, relatează Digi24. Întâlnirea, care are loc la Departamentul de Stat al SUA, îi include pe ambasadorul israelian Yechiel Leiter şi pe ambasadoarea libaneză Nada Hamadeh Moawad, precum şi pe ambasadorul SUA în Liban, Michel Issa. Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că discuţiile...

Protejarea de îngheț a pomilor înfloriți, o provocare pentru agricultorii din țară

În fața vremii capricioase de primăvară, protejarea de îngheț a pomilor înfloriți reprezintă o provocare pentru mulți agricultori. Acestea sunt momente critice, în care fiecare minut contează pentru a preveni pierderile de recolte. Înghețul târziu poate afecta grav florile delicate, care sunt vulnerabile chiar și la o scădere ușoară a temperaturii. Încălzirea aerului din livadă se poate realiza cu ajutorul unor sobe speciale sau instalații emițătoare de radiații infraroșii.

ÎN CONTEXT | Sandu Grecu: „Gheorghe Urschi este artistul total și omul-orchestră”

Republica Moldova este în doliu, pierzând nu doar un maestru al umorului, ci și un reper moral, care a reușit să rămână liber într-o epocă a cenzurii. Gheorghe Urschi a fost un „artist total”, remarcându-se de-a lungul carierei drept actor desăvârșit, regizor de teatru și film, dar și dramaturg de excepție, a declarat președintele UNITEM, Sandu Grecu, în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.