Pescuit ilegal la lacul Beleu: Doi bărbați au fost prinși cu 75 de pești

Doi bărbați din raionul Cahul au fost surprinși pe lacul Beleu în timp ce pescuiau ilegal. Aceștia, cu vârste de 26 și 50 de ani, au fost monitorizați de polițiști pe direcția Slobozia Mare – Tulucești. Cei doi au fost depistați în plină perioadă de prohibiție, când orice fel de pescuit este strict interzis pentru a proteja peștii care își depun icrele.

În mașina folosită de aceștia au fost găsite 12 plase de pescuit, cu o lungime totală de peste un kilometru, și 75 de pești din diferite specii. Verificările au scos la iveală și alte probleme: bărbații nu aveau la ei acte de identitate, iar șoferul nu deținea permis de conducere. Mai mult, mașina nu avea revizia tehnică și nici asigurarea obligatorie valabilă.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/WhatsApp-Video-2026-04-15-at-11.24.37.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Experții de la Protecția Mediului au calculat că paguba produsă naturii se ridică la suma de 149.000 de lei. Ca urmare a acestor descoperiri, peștele și plasele au fost luate de autorități, iar barca și mașina au fost reținute la sediul poliției din Brînza până la finalizarea anchetei.

Pescuitul pe teritoriul țării este complet interzis începând cu data de 1 aprilie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Pescuit ilegal la lacul Beleu: Doi bărbați au fost prinși cu 75 de pești apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Trump afirmă că Xi l-a convins că nu livrează arme regimului de la Teheran

Președintele american Donald Trump i-a cerut într-o scrisoare președintelui...

Declarație APIT: De ce noul Cod al turismului european nu seamănă cu nimic din ce a fost înainte

Europa a intrat deja într-o nouă fază a turismului,...

Șapte frați renumiți din Ucraina, aflați la război, sunt acuzați de crimă și viol: detalii șocante

O familie din orașul Jitomir, cunoscută anterior pentru faptul...

Ministerul Energiei: Moldova are motorină pentru 11 zile și benzină pentru 20

În Republica Moldova sunt stocuri de motorină pentru o...

Reparații pe drumul de acces spre Budești: Se intervine pe o porțiune de 3 km

Lucrările de reparație a carosabilului continuă pe drumul de...

ULTIMA ORĂ

Victor Negrescu, la Radio Moldova: R. Moldova poate începe negocierile politice de aderare la UE

Schimbările politice din Ungaria au eliminat un blocaj și creează o fereastră favorabilă pentru o decizie unanimă a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare...

Apel către Consiliul Municipal Chișinău pentru susținerea inițiativei Partidului Nostru privind redenumirea unui spațiu public în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru, a lansat un apel către toate fracțiunile din Consiliul Municipal Chișinău de a susține inițiativa de...

Important

Victor Negrescu, la Radio Moldova: R. Moldova poate începe negocierile politice de aderare la UE

Schimbările politice din Ungaria au eliminat un blocaj și creează o fereastră favorabilă pentru o decizie unanimă a Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare pe clustere cu țara noastră, afirmă vicepreședintele Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova, Victor Negrescu. O asemenea decizie ar da un impuls reformelor de la Chișinău și ar menține realist calendarul de aderare - negocieri finalizate până în 2028 și aderare până în...

(doc) Bijuterii, obiecte din cristal și o cravată bărbătească: Lista cadourilor primite de Maia Sandu în 2026

Șefa statului, Maia Sandu, a primit 27 de cadouri protocolare în primul trimestru al anului 2026. Potrivit documentului emis de Președinție, valoarea acestora este de 25.680 de lei.

Trump afirmă că Xi l-a convins că nu livrează arme regimului de la Teheran

Președintele american Donald Trump i-a cerut într-o scrisoare președintelui chinez Xi Jinping. Liderul SUA i-a cerut să nu furnizeze arme Iranului. Liderul chinez i-a răspuns că nu livrează arme Teheranului, din spusele lui Donald Trump. Președintele nu a precizat când a avut loc schimbul de scrisori. Trump a amenințat săptămâna trecută că va impune taxe vamale de 50% oricărei țări care furnizează arme Iranului, conform Agerpres. „I-am transmis o scrisoare în care...

VIDEO // Guvernul a transmis terenul necesar pentru continuarea lucrărilor la podul peste Prut de la Ungheni, care unește Republica Moldova și România

Guvernul a decis astăzi transmiterea cu titlu gratuit a unui teren din satul Zagarancea, raionul Ungheni, necesar pentru construcția și finalizarea Podului Unirii (Ungheni) și drumului național R1 Chișinău – Ungheni – România, informează MOLDPRES. ...

Deșeuri gestionate mai eficient: Lucrările de construcție a centrelor regionale vor fi declarate de utilitate publică

Lucrările de construcție a centrelor regionale de gestionare a deșeurilor, în cadrul proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Guvernul a susținut inițiativa, urmând ca aceasta să fie votată și de Parlament.

Deșeuri gestionate mai eficient: Lucrările de construcție a centrelor regionale vor fi declarate de utilitate publică

Lucrările de construcție a centrelor regionale de gestionare a deșeurilor, în cadrul proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Guvernul a susținut inițiativa, urmând ca aceasta să fie votată și de Parlament.

(foto) Imagini noi cu smartphone-ul lansat de Donald Trump: steagul SUA pe carcasă și imagini generate de AI pe site-ul oficial Trump Mobile

Smartphone-ul T1 Phone, mult-așteptat de la Donald Trump, pare să fie mai aproape de lansare după ce site-ul Trump Mobile a publicat specificații actualizate și imagini noi ale dispozitivului. Potrivit publicației maghiare HVG, citată de Libertatea, randările recente sugerează că designul este în concordanță cu promisiunile inițiale ale fostului președinte american.