Avocata familiei Ludmilei Vartic, Gabriela Kornacker, susține că a depus o cerere către autoritatea tutelară pentru reevaluarea situației fetelor și pentru dispunerea unei măsuri de protecție, inclusiv plasamentul acestora în afara familiei tatălui. Potrivit acesteia, situația minorelor necesită o nouă analiză din partea autorităților, în contextul în care ele s-ar afla într-un mediu considerat de risc.
„Fetițele par fericite acolo, cu tatăl lor, dar acest lucru nu poate fi un argument suficient. Noi considerăm că este vorba și de violență psihologică”, a precizat Gabriela Kornacker.
De asemenea, avocata afirmă că, potrivit audierilor, minorele ar fi fost martore la episoade de violență în familie, aspect încadrat de legislație ca posibilă formă de violență asupra copiilor.
În același timp, Gabriela Kornacker susține că procedura de audiere a celor două minore ar fi fost viciată și că echipa juridică analizează posibilitatea solicitării unei noi audieri, însă o decizie nu a fost încă luată.
„Nu știm dacă o să facem acest lucru, o să vedem pe parcurs. Este prea devreme să ne expunem asupra acestui lucru”, a declarat avocata.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/avocata-LD-despre-fete.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pe 3 martie, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat, apoi a respins acuzațiile.
Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz. Copiii cuplului au depus mărturii în condiții speciale. Ancheta este actualmente gestionată de către procurori și polițiștii din Capitală.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Cazul Vartic: solicitare de plasament pentru fetițe în afara familiei tatălui apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA