Ion Ceban, preocupat de cazul fetiței din Criuleni, „găsită la Peresecina”: Trebuiau să acționeze imediat

Ion Ceban acuză autoritățile că nu au intervenit imediat, în cazul fetiței din Criuleni, „găsită bătută la Peresecina”. Primarul Capitalei consideră că responsabilii nu s-au autosesizat la timp.

Oficialul mai afirmă că unii dintre colegii săi au intervenit, pentru remedierea situației. În opinia sa, „sistemul este putred”, iar un copil a fost „abandonat” din cauza „incompetenței”.

„În primele ore ale dimineții, colegii mei deputați și viceprimari au luat legătura cu Diana Cibotari, care a sesizat public problema familiei fetiței ce a fost purtată pe drumuri o noapte întreagă, în timp ce organele competente pasau responsabilitatea și nu făceau nimic.

Ore întregi au așteptat la ușa Dispensarului Republican de Narcologie, până când au venit colegii mei și au început să sune la toate instituțiile responsabile. Nu mă voi referi la cazul în sine, ci la sistemul putred și la incompetența celor care au abandonat un copil, deoarece grija statului trebuie să fie egală, fără să conteze din ce familie sau localitate provine o persoană care necesită ajutor.

Organele competente trebuiau să acționeze imediat, iar abia acum, la amiază, urmărim cum instituțiile și ministerele se justifică și publică comunicate că s-au sesizat imediat. Încă de dimineață, la 8:00, nu era nimeni dintre cei care se laudă că s-au sesizat din primele ore, doar internetul vuia. Mama voastră de incompetenți, distrugeți întregul sistem de securitate și siguranță care a existat”, a scris primarul Capitalei pe rețelele de socializare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O minoră a dispărut vineri dimineața, după ce a urcat într-o mașină de ocazie în raionul Rîșcani, pentru a ajunge la Chișinău. În jurul orei 8:00, ea a discutat ultima oară cu părinții și le-a spus că ar fi la Peresecina.

Seara, un amic s-ar fi pornit că o caute, ar fi găsit-o sedată și bătută și a adus-o acasă. Ulterior, au apărut acuzații la adresa polițiștilor și medicilor, că nu ar fi intervenit eficient, pentru a-i acorda ajutor copilei.

Inițial, Poliția Națională a comunicat că a depistat șoferul care a dus-o la Chișinău. Deși tatăl minori spunea că fata a urcat într-un Volkswagen albastru, mașina s-a dovedit a fi o Dacia Albă. Șoferul a fost identificat și a declarat că a lăsat copila în apropierea Gării de Nord din Chișinău. Vehiculul condus de el a intrat în Capitală la ora 7:37, conform imaginilor de pe camerele de monitorizare a traficului.

Ulterior, oamenii legii au anunțat că tânăra a petrecut întreaga zi la prietenul ei, în raionul Criuleni. Seara, tânărul a dus-o acasă și a spus că ar fi găsit-o la Peresecina. Conform reprezentanților Ministerului Sănătății, în probele prelevate de la ea a fost depistată o substanță psihoactivă.

Inspectoratul General al Poliției a punctat că peste 100 de polițiști au fost mobilizați pe tot parcursul nopții, pentru a stabili circumstanțele cazului.

„Precizăm că aceste circumstanțe ar fi fost clare mult mai devreme, imediat aseară ce minora a fost adusă acasă, dacă activista Diana Cibotari nu ar fi făcut imixtiune în activitatea polițiștilor. Respectiva persoană a interzis atât fetei, cât și băiatului (care a condus-o acasă și care a fost prezent pe tot parcursul nopții) să discute cu polițiștii. Mai mult, aceasta intervenea de fiecare dată când oamenii legii încercau să discute cu copiii, invocând faptul că sunt minori”, se arată în una dintre comunicările publice ale Poliției Naționale.

Oamenii legii mai afirmă că vor documenta prin prisma legii modul în care faptele au fost expuse eronat în spațiul public, fiind expus un copil în stare vulnerabilă.

Articolul Ion Ceban, preocupat de cazul fetiței din Criuleni, „găsită la Peresecina”: Trebuiau să acționeze imediat apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Orarul autobuzelor gratuite, care vor circula spre cimitirul Sfântul Lazăr duminică și luni

Pe 19 și 20 aprilie, de Paștele Blajinilor, prin...

SUA permit Rusiei să exporte petrol până pe 16 mai, pe fundalul crizei din Ormuz

Statele Unite au decis să prelungească temporar excepția de...

VIDEO Victimele foametei, comemorare la Chișinău. Grosu: Rană vie în memoria familiilor noastre

Victimele foametei organizate din perioada 1946- 1947 au fost...

Focuri de armă în strâmtoarea Ormuz: Khamenei amenință cu noi înfrângeri dureroase

Două nave ale Gărzilor Revoluționare Iraniene au deschis focul...

Avarie la stația electrică Nisporeni. Localități din 4 raioane au rămas fără lumină. Soluția Ministerului Energiei

Localități din raioanele Nisporeni, Fălești, Hîncești și Ungheni au...

ULTIMA ORĂ

Orarul autobuzelor gratuite, care vor circula spre cimitirul Sfântul Lazăr duminică și luni

Pe 19 și 20 aprilie, de Paștele Blajinilor, prin Chișinău vor circula autobuze gratuite, care vor transporta cetățenii spre cimitirul Sfântul Lazăr. Acestea vor ieși...

HOT News | Crimă între minori la Dondușeni: un adolescent de 15 ani a murit după o altercație violentă

Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate...

Important

Orarul autobuzelor gratuite, care vor circula spre cimitirul Sfântul Lazăr duminică și luni

Pe 19 și 20 aprilie, de Paștele Blajinilor, prin Chișinău vor circula autobuze gratuite, care vor transporta cetățenii spre cimitirul Sfântul Lazăr. Acestea vor ieși pe traseu începând cu ora 6:15. Rutele puse la dispoziție Ruta „C” (ora de plecare 06:15) – va porni de pe str. Vasile Alecsandri, cu destinația str. Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”); Ruta nr. 27 (ora de plecare 06:30) – va porni din bd. Renașterii Naționale (zona Circului),...

Atac cu drone în Crimeea: Ucraina susține că a avariat nave militare ruse și o importantă bază de combustibil

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a lovit trei nave ale Marinei Militare a Federației Ruse, o stație radar și baza petrolieră „Yugtorsan” din Crimeea anexată, relatează Astra.

Declarație de susținere pentru Trump. Cine i-a luat partea liderului de la Casa Albă

Lidera opoziţiei venezuelene și laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, a declarat sâmbătă, la Madrid, că există un singur lider în lume, un singur şef de stat care a riscat viaţa cetăţenilor ţării sale pentru libertatea Venezuelei: Donald Trump, scrie digi24.ro.

Igor Grosu, mesaj de comemorare a victimelor foametei organizate din 1946-1947: „Să păstrăm vie amintirea celor care au fost omorâți fără de vină”

În Republica Moldova este marcată, în fiecare an, în a treia sâmbătă a lunii aprilie, ziua de comemorare a victimelor Foametea din 1946–1947 – una dintre cele mai dramatice pagini din istoria țării. Cu acest prilej, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de omagiu, menționând că „a fost o tragedie provocata de un regim criminal pentru care viața omului nu valora nimic”.

Jador, declarație de dragoste pentru Oana Ciocan! Cum s-a afișat alături de soția lui

Jador este mai fericit ca niciodată de când s-a împăcat cu Oana Ciocan! Artistul a mărturisit că nu își va părăsi niciodată familia și a confirmat că relația lui de iubire continuă. Cântărețul și-a surprins soția cu o declarație de dragoste superbă, scrie spynews.ro.

Tensiuni în Golful Persic: Ambarcațiuni iraniene au deschis focul asupra unui tanc petrolier

Ambarcațiuni ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui tanc petrolier în Strâmtoarea Ormuz. În total, două nave comerciale au raportat atacuri, scrie publicația Astra.

Propunere scandaloasă în Rusia: Femeile necăsătorite, îndemnate să caute militari pentru a avea copii

Femeilor solitare din Rusia ar trebui să li se interzică fertilizarea in vitro, nașterea „pentru sine” și creșterea copiilor fără soț, a declarat președinta Comitetului Dumei de Stat pentru protecția familiei, paternitate, maternitate și copilărie, Nina Ostanina, relatează publicația The Moscow Times.