GALERIE FOTO cu Paștele Blajinilor în perioada sovietică. Cum își comemorau moldovenii morții zeci de ani în urmă

Deși se cunoaște că în perioada sovietică au existat represiuni asupra religie, tradiția de a sărbători Paștele și a comemora morții peste o săptămână a fost păstrată și atunci. Proiectul „Rama Albastră” a publicat o serie de fotografie care au zeci de ani, în care populația marchează evenimentul.

La morminte erau aduși colaci, cozonaci, ouă roșii și vin. În unele imagini apar și sarmale servite dintr-o farfurie de toată lumea care a venit să comemoreze răposatul.

„În perioada Uniunii Sovietice, tradițiile legate de Blajini și pomenirea morților nu au dispărut, dar s-au retras într-o zonă mai tăcută, aproape invizibilă. Regimul promova ateismul și descuraja orice manifestare religioasă, așa că mersul la cimitir sau mesele de pomenire ajungeau să fie gesturi făcute discret, în familie. Cu toate astea, mai ales la sate, oamenii au continuat să le practice, nu doar din obișnuință, ci ca o formă de a-și păstra identitatea și legătura cu cei plecați.

Paradoxal, tocmai această presiune a făcut ca tradiția să rămână vie într-o formă mai sinceră și mai puțin formală. Fără o prezență vizibilă a bisericii, Paștele Blajinilor s-a păstrat mai aproape de sensul lui inițial — unul personal. Vizitele la cimitir, ouăle roșii, colacii împărțiți nu erau doar ritualuri, ci gesturi simple prin care oamenii își aminteau de ai lor. Într-un context în care astfel de practici erau descurajate, ele deveneau și un mod tăcut de a spune că memoria nu poate fi ștearsă”, susțin autorii proiectului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul „Rama Albastră” a ajuns în 55 de sate din Moldova, a adunat fotografii din peste 200 de localități și păstrează o colecție de peste 15.000 de imagini vechi. Conform realizatorilor, doar zece dintre ele surprind Paștele Blajinilor.










Articolul GALERIE FOTO cu Paștele Blajinilor în perioada sovietică. Cum își comemorau moldovenii morții zeci de ani în urmă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Europarlamentar: România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova aderă la UE

România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova...

Orarul autobuzelor gratuite, care vor circula spre cimitirul Sfântul Lazăr duminică și luni

Pe 19 și 20 aprilie, de Paștele Blajinilor, prin...

SUA permit Rusiei să exporte petrol până pe 16 mai, pe fundalul crizei din Ormuz

Statele Unite au decis să prelungească temporar excepția de...

VIDEO Victimele foametei, comemorare la Chișinău. Grosu: Rană vie în memoria familiilor noastre

Victimele foametei organizate din perioada 1946- 1947 au fost...

Focuri de armă în strâmtoarea Ormuz: Khamenei amenință cu noi înfrângeri dureroase

Două nave ale Gărzilor Revoluționare Iraniene au deschis focul...

Ion Ceban, preocupat de cazul fetiței din Criuleni, „găsită la Peresecina”: Trebuiau să acționeze imediat

Ion Ceban acuză autoritățile că nu au intervenit imediat,...

ULTIMA ORĂ

„Iran nu ne poate șantaja” și situația „merge foarte bine”. Primele comentarii ale lui Trump, după ce Teheranul a închis din nou strâmtoarea Ormuz

„Avem conversații foarte bune în desfășurare”, a spus președintele american, sâmbătă, despre criza din Iran, într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, unde...

HOT News | Crimă între minori la Dondușeni: un adolescent de 15 ani a murit după o altercație violentă

Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate...

Important

„Iran nu ne poate șantaja” și situația „merge foarte bine”. Primele comentarii ale lui Trump, după ce Teheranul a închis din nou strâmtoarea Ormuz

„Avem conversații foarte bune în desfășurare”, a spus președintele american, sâmbătă, despre criza din Iran, într-o conferință de presă susținută la Casa Albă, unde a semnat un decret pentru relaxarea restricțiilor privind folosirea medicamentelor psihedelice, scrie hotnews.ro.

Avertisment Energocom: Escroci se dau drept angajați ai companiei și cer date personale

Energocom avertizează asupra unor tentative de fraudă în care persoane necunoscute se prezintă la domiciliul consumatorilor drept reprezentanți ai companiei și solicită date personale, inclusiv informații din buletin, sub pretextul verificării contoarelor de gaze.

FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, întrevedere cu omologul său lituanian, Robertas Kaunas, la Vilnius. Securitatea națională și reziliența instituțională, pe agendă

Consolidarea parteneriatului bilateral și sprijinul Lituaniei pentru realizarea obiectivelor noastre strategice au fost discutate de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul unei întrevederi cu omologul său lituanian, Robertas Kaunas. Dialogul a avut ...

Securizarea Europei și Summitul NATO, teme-cheie la Forumul Diplomației de la Antalya

Agenda Forumului Diplomației care se desfășoară la Antalya, Turcia, a inclus mai multe paneluri de discuții care au vizat mai multe regiuni ale lumii, inclusiv Europa. Printre subiectele discutate a fost ,,Securizarea Europei: Unitate și Reînnoire Strategică în Ajunul Summitului NATO de la Ankara”.

Spectacolul baschetului în format 3 la 3, la Arena Chișinău

Spectacolul baschetului în format 3 la 3 este readus de federația de profil la un turneu internațional de anvergură, la Arena Chișinău. Peste 500 de sportivi din 9 țări concurează și își demonstrează talentul în 4 zone de joc amplasate una lângă cealaltă pe parchetul complexului sportiv. Viteza, curajul și munca de echipă sunt „ingredientele” indispensabile ale acestui sport, fără de care victoria nu este posibilă.

Europarlamentar: România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova aderă la UE

România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova aderă la UE, consideră europarlamentarul român Siegfried Mureșan. Oficialul mai declară că Uniunea Europeană își dorește integrarea cât mai rapidă a statelor candidate în componența sa. În oficia deputatului Parlamentului European, în câțiva ani Republica Moldova va deveni stat membru, transmite Antena3. Oficialul a punctat, în context, că pentru a realiza acest scop este nevoie de o guvernare pro-UE la Chișinău. Pentru...