Val de scumpiri la produsele agro-alimentare! Prețurile ar putea crește cu până la 10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea crește în perioada următoare cu până la 10%, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii carburanților, a declarat ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, într-un interviu pentru publicația „Cu Sens”, transmite bani.md.

Potrivit oficialului, analizele realizate la nivelul ministerului indică, în general, o majorare a prețurilor între 3% și 6%, însă unele produse ar putea înregistra scumpiri mai mari, în funcție de costurile de producție și logistică.

„Este o tendință pe care am analizat-o și există riscul ca prețurile să crească chiar până la 10%, în funcție de produs. Sunt categorii unde creșterea poate fi mai accentuată”, a explicat ministra.

Pentru a reduce impactul asupra fermierilor și, implicit, asupra consumatorilor, autoritățile mizează pe măsuri de compensare, inclusiv rambursarea accizei la motorină și restituirea TVA, menite să diminueze costurile din agricultură. În schimb, fertilizanții nu sunt incluși în aceste facilități.

Ministra a recunoscut că îngrijorările populației sunt justificate, subliniind că evoluțiile sunt influențate de factori externi și de situația globală de pe piețele energetice.

„Este o îngrijorare firească și o înțelegem. Este o situație internațională, dar Guvernul este alături de agricultori și va face tot posibil pentru a depăși această perioadă”, a mai declarat Catlabuga.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Val de scumpiri la produsele agro-alimentare! Prețurile ar putea crește cu până la 10% apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Moldovean, reținut în Rusia pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă anunță că în...

Cod galben de instabilitate atmosferică: IGSU vine cu recomandări pentru cetățeni

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu...

Criza combustibilului în Germania: Friedrich Merz convoacă Consiliul de Securitate din cauza riscului de penurie

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat convocarea Consiliului de...

FOTO, VIDEO Gata cu sărbătorile! Moldovenii revin în Chișinău, iar pe trasee sunt ambuteiaje

Poliția Națională anunță că se atestă o creștere semnificativă...

ULTIMA ORĂ

Un cetățean moldovean, reținut la Moscova pentru presupuse acțiuni teroriste. Ambasada urmează să stabilească circumstanțele cazului

Un cetățean moldovean a fost reținut și pus sub învinuire în Federația Rusă pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist. Informația a fost...

VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra majorări de până la 10% în perioada următoare, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii...

Important

Un cetățean moldovean, reținut la Moscova pentru presupuse acțiuni teroriste. Ambasada urmează să stabilească circumstanțele cazului

Un cetățean moldovean a fost reținut și pus sub învinuire în Federația Rusă pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist. Informația a fost prezentată Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă de autoritățile de la Moscova, c...

Un cetățean moldovean, reținut la Moscova pentru presupuse acțiuni teroriste. Ambasada urmează să stabilească circumstanțele cazului

Un cetățean moldovean a fost reținut și pus sub învinuire în Federația Rusă pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist. Informația a fost prezentată Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă de autoritățile de la Moscova, c...

STUDIU: Femeile sunt majoritare în justiția din Moldova, dar lovesc de „plafonul de sticlă” la vârful sistemului

Profesia de judecător din Republica Moldova a depășit pragul de paritate de gen, potrivit unui studiu realizat de Council of Europe Office in Chișinău. Datele arată că, la 1 iulie 2025, femeile reprezintă 54,6% din totalul judecătorilor, o creștere semnificativă față de 33,6% înregistrate în anul 2008. Totodată, în perioada 2020–2025, majoritatea noilor numiri în funcție au fost femei. Cu toate acestea, raportul evidențiază un dezechilibru important în ceea ce...

Moldovean, reținut în Rusia pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă anunță că în adresa misiunii diplomatice au parvenit informații din partea autorităților ruse, potrivit cărora un cetățean al Republicii Moldova a fost reținut și pus sub învinuire pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist. ”În scopul asigurării drepturilor cetățeanului Republicii Moldova Ambasada a înaintat demersurile necesare în adresa autorităților ale Federației Ruse în vederea obținerii informațiilor pertinente pe caz și organizarea întrevederii...

Poliția la datorie: Flux masiv de transport spre capitală la finalul weekendului de pomenire a răposaților

Autoritățile anunță o creștere masivă a fluxului de transport pe principalele artere care fac legătura cu capitala, în contextul în care mii de cetățeni revin din localitățile rurale după marcarea Paștelui Blajinilor. Pentru a evita blocajele, Poliția a suplimentat numărul echipajelor pe trasee și a recurs la măsuri speciale de fluidizare, inclusiv instituirea benzii reversibile pe segmentele cele mai critice.

(galerie foto) Paștele Blajinilor, imagini de epocă: Iată cum a evoluat în timp sărbătoarea care îi pomenește pe cei trecuți în neființă

Paștile Blajinilor, sărbătoarea religioasă care are la bază pomenirea celor decedați - a rudelor și prietenilor apropiați, a evoluat, de-a lungul anilor. Imagini din trecut, de la cimitire, postate într-un grup pe Facebook, au provocat internauții la comentarii

Coiful de la Coțofenești, expus la Muzeul Național de Istorie din București. Programul și prețul biletelor

Coiful dacic de la Coțofenești va fi expus la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București, oferind publicului ocazia de a admira acest artefact pentru prima dată după recuperarea sa. Evenimentul oficial de prezentare este programat pentru data de 21 aprilie 2026, începând cu ora 19:30. Ulterior, expoziția va fi deschisă publicului larg începând cu data de 22 aprilie. Alături de celebrul coif, vizitatorii vor putea vedea și...