Ministrul Sănătății: Nu se cunoaște când minora din Criuleni a administrat tramadol. „Putea să fie 2-3 zile…”

Nu se cunoaște când minora din Criuleni a administrat substanța psihoactivă tramadol, afirmă ministrul Sănătății, Emil Ceban. Conform lui, preparatul putea fi consumat și cu 2-3 zile înainte.

Copila de 15 ani, căutată pe 17 aprilie, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, despre care se spunea că a fost găsită bătută și sedată la Peresecina, apoi s-a aflat că a petrecut toată ziua la un amic, a fost consultată de medici specialiști.

„Era pur și simplu obosită și a avut nevoie de odihnă, de consiliere psihologică. A fost examinată absolut toți specialiștii necesari, ginecologi, pediatri, psihologi, psihiatri”, a dezvăluit Emil Ceban.

Oficialul a mai relatat presei că acum adolescenta se află în afara oricărui pericol. Conform lui, ancheta urmează să stabilească când și în ce situație ea a administrat tramadol.

Amintim că o minoră a dispărut vineri dimineața, după ce a urcat într-o mașină de ocazie în raionul Rîșcani, pentru a ajunge la Chișinău. În jurul orei 8:00, ea a discutat ultima oară cu părinții și le-a spus că ar fi la Peresecina.

Seara, un prieten s-ar fi pornit că o caute și susținea că ar fi găsit-o sedată și bătută și a adus-o acasă. Ulterior, au apărut acuzații la adresa polițiștilor și medicilor, că nu ar fi intervenit eficient, pentru a-i acorda ajutor copilei.

Inițial, Poliția Națională a comunicat că a depistat șoferul care a dus-o la Chișinău. Deși tatăl minori spunea că fata a urcat într-un Volkswagen albastru, mașina s-a dovedit a fi o Dacia Albă. Șoferul a fost identificat și a declarat că a lăsat copila în apropierea Gării de Nord din Chișinău. Vehiculul condus de el a intrat în Capitală la ora 7:37, conform imaginilor de pe camerele de monitorizare a traficului.

Ulterior, oamenii legii au anunțat că tânăra a petrecut întreaga zi la prietenul ei, în raionul Criuleni. Apoi tânărul a dus-o acasă și a spus că ar fi găsit-o la Peresecina.

Articolul Ministrul Sănătății: Nu se cunoaște când minora din Criuleni a administrat tramadol. „Putea să fie 2-3 zile…” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Pericol de incendii în toată țara! Salvatorii vin cu recomandări în contextul codului galben

În contextul codului galben de vânt puternic emis în...

Scurgerile suspecte pe râul Răut continuă: În apă a fost observată din nou spumă. Urmează prelevări

În apa Răutului a fost observată spumă. Inspectorii de...

„Susținem acțiunea”. Ministrul Sănătății, despre petiția medicilor pentru salarii mai mari

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat că susține acțiunile...

Ucraina va relua pomparea de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia

Fluxul de țiței din Belarus către Ucraina a fost...

Ambasadorii UE au aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ungaria și-a retras veto-ul

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Uniunii Europene a aprobat acordarea...

Procurorii nu au decis dacă vor contesta sentința în dosarul Plahotniuc

Procurorul Alexandru Cernei a declarat că acuzarea va analiza...

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la...

ULTIMA ORĂ

Condamnat la închisoare și amendat cu 250 de mii de lei pentru tentativă de mită la Aeroport pentru 13 pretinși „studenți” turci

A încercat să mituiască cu aproape 4.000 de dolari un polițist de frontieră pentru a facilita intrarea ilegală în Republica Moldova a 13 cetățeni străini....

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în China: „Planificarea strategică și investițiile pot transforma radical viața oamenilor”

În calitate de membru al delegației oficiale a Parlamentului Republicii Moldova, deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în Republica Populară Chineză, pe...

Important

VIDEO | Ion Ceban: Proiect strategic pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului țării

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, anunță discuții „constructive...

Condamnat la închisoare și amendat cu 250 de mii de lei pentru tentativă de mită la Aeroport pentru 13 pretinși „studenți” turci

A încercat să mituiască cu aproape 4.000 de dolari un polițist de frontieră pentru a facilita intrarea ilegală în Republica Moldova a 13 cetățeni străini. Inculpatul, un bărbat de 31 de ani din Georgia, a fost condamnat la doi ani și șase luni în închisoare și amendă în mărime de 250 de mii de lei.

Reforme inițiate de MEC în învățământul profesional tehnic: modificări propuse la trei instituții

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) propune un set de reforme în învățământul profesional tehnic, care vizează în particular trei instituții de învățământ. Astfel, Școala Profesională nr. 11 din Chișinău va fi transformată ...

(video) „Îmi e greu să vorbesc public, dar vreau să cunoască societatea.” Judecătorul Vasile Nogai, obligat de Comisia Vetting să cofirme cu certificat că...

Magistratul Vasile Nogai, ex-președinte interimar al Judecătoriei Drochia, a fost obligat de Comisia Vetting, care l-a supus evaluării externe, să prezinte un certificat de la medic care ar fi demonstrat că actuala soție a pierdut sarcina. Dezvăluirile au fost făcute de judecător la ședința de astăzi a CSM, la care membrii Consilului examinează raportul de evaluare.

Pericol de incendii în toată țara! Salvatorii vin cu recomandări în contextul codului galben

În contextul codului galben de vânt puternic emis în toată țara, salvatorii vin cu un set de recomandări pentru prevenirea incendiilor de vegetație și a altor situații de risc. Aceștia îndeamnă cetățenii să dea dovadă de responsabilitate, respectând următoarele măsuri: evitați incendierea vegetației uscate sau a resturilor menajere în spații deschise; nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau alte obiecte inflamabile pe terenuri cu vegetație uscată; evitați aflarea în preajma copacilor...

Dmitri Torner: Deficitul forței de muncă – o problemă tot mai gravă, care frânează dezvoltarea economiei naționale

Dmitri Torner, lider al Partidului „NOI - Noua Opțiune Istorică”, a constatat că „problema deficitului forţei de muncă devine tot mai acută. Potrivit estimărilor Ministerului Economiei şi Digitalizării, la moment, deficitul forţei de muncă este de circa 300 000 persoane. Adică, necesarul de forţă de muncă în Moldova la moment este aproape cât jumătate din numărul total al persoanelor ocupate, care constituie circa 774 mii”.

Scurgerile suspecte pe râul Răut continuă: În apă a fost observată din nou spumă. Urmează prelevări

În apa Răutului a fost observată spumă. Inspectorii de mediu au intervenit în perimetrul localității Pohorniceni, pentru a investiga situația. La fața locului se desfășoară verificări, pentru a evalua situația. Responsabilii întreprind măsuri, pentru a identifica sursa poluării. „Pentru o analiză detaliată, a fost solicitată intervenția Laboratorului de referință de mediu din cadrul Agenției de Mediu, specialiștii urmând să preleveze probe de apă care vor fi supuse analizelor de laborator”, informează...

UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina și noile sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Ungaria a ridicat veto-ul

Statele Uniunii Europene și-au dat miercuri acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei și pentru cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce guvernul ungar, condus încă de Viktor Orban, și-a ridicat vet...