Topul celor mai bogate țări din lume. Germania și Franța nu se regăsesc nici măcar în primele 10

Clasamentele clasice ale „celor mai bogate țări” pot induce în eroare. Un nou indice al prosperității, care ia în calcul nu doar veniturile și PIB-ul, ci și modul în care bogăția se reflectă în viața oamenilor, schimbă radical ierarhia globală. Potrivit unei analize citate de Euronews, marile economii precum Statele Unite, Germania sau Franța nu se mai regăsesc în top 10.

Europa domină în continuare clasamentele, însă definiția unei „țări bogate” depinde tot mai mult de distribuția veniturilor și de impactul real asupra calității vieții.

„A fi cea mai bogată țară din lume nu înseamnă doar să produci mult. Contează modul în care această bogăție se reflectă concret în viața de zi cu zi a cetățeanului obișnuit. În 2026, răspunsul este Norvegia”, arată analiza realizată de platforma HelloSafe, potrivit Antena 3 CNN.

Indicele atrage atenția că PIB-ul pe cap de locuitor, folosit frecvent în comparații, poate distorsiona realitatea, deoarece presupune o distribuție uniformă a bogăției. Un exemplu elocvent este Irlanda, unde PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la aproximativ 150.000 de dolari, însă o mare parte din această valoare este generată de companii multinaționale precum Apple, Google și Pfizer. Diferența dintre producția economică și veniturile reale ale populației este estimată la circa 70.000 de dolari per persoană.

Pentru o imagine mai realistă, „Indicele Prosperității” HelloSafe analizează peste 50 de state, folosind un scor combinat bazat pe date de la Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Eurostat și OCDE.

În acest clasament, Norvegia ocupă primul loc, datorită unui venit național brut ridicat și unui model social echilibrat. Irlanda urcă pe locul doi, iar Luxemburg se clasează pe poziția a treia, pierzând pentru prima dată conducerea. În top se mai regăsesc și Islanda, apreciată pentru nivelul ridicat de dezvoltare umană și inegalitatea redusă.

În afara Europei, performanțele sunt mai mixte. Singapore are venituri ridicate, dar este afectat de inegalitate, în timp ce Statele Unite ocupă abia locul 17, în pofida unei economii puternice, din cauza diferențelor sociale accentuate. Franța se situează pe poziția a 20-a, imediat după Cehia, care beneficiază de o distribuție mai echilibrată a veniturilor.

În alte regiuni, Seychelles conduce clasamentul în Africa, Uruguay este lider în America Latină, iar Singapore domină Asia, urmat de Qatar și Emiratele Arabe Unite.

Datele arată că noțiunea de „bogăție” se schimbă: nu mai contează doar cât produce o economie, ci și cât de echitabil este împărțită această prosperitate și cum se reflectă ea în viața oamenilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Topul celor mai bogate țări din lume. Germania și Franța nu se regăsesc nici măcar în primele 10 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Captură de droguri și bani în UTA Găgăuzia: Liderul unei grupări a fost arestat pentru 30 de zile

Un grup criminal organizat, specializat în traficul de droguri,...

LIVE de la Judecătoria Chișinău, unde sunt aduși cei șase polițiști, reținuți de CNA în dosarul drogurilor

Polițiștii de la IP Botanica, reținuți la începutul acestei...

„Nu vedem niciun pericol”, reacționează Grosu la avertismentul Rusiei privind “apărarea” cetățenilor din transnistreană

Președintele Parlamentului Igor Grosu califică declarațiile secretarului Consiliului de...

Incendiul devastator din strada Sprîncenoaia: IGSU anunță cauza deflagrației

În urma cercetărilor statice și dinamice efectuate de specialiștii...

Alertă pe litoral: resturi de dronă găsite la Mamaia

Elemente de dronă eșuate au fost descoperite, astăzi, 24...

VIDEO Zeci de răniți în urma unor tornade violente în Oklahoma

Cel puțin zece persoane au fost rănite după ce...

ULTIMA ORĂ

Premierul Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului: „Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul. Guvernul va continua gestionarea riscurilor prin mecanismele stării de...

Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul - am depășit faza acută a crizei, dar riscurile nu au dispărut. Astfel, Guvernul va continua...

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a...

Important

Premierul Alexandru Munteanu, în plenul Parlamentului: „Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul. Guvernul va continua gestionarea riscurilor prin mecanismele stării de...

Starea de urgență în sectorul energetic și-a produs efectul - am depășit faza acută a crizei, dar riscurile nu au dispărut. Astfel, Guvernul va continua gestionarea acestora prin mecanismele stării de alertă - care ne permit să intervenim rapid, să monitorizăm z...

Motorina se ieftinește, iar prețul benzinei crește în weekend: Cât vor achita șoferii pentru carburanți

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon pentru perioada 24–27 aprilie 2026. Potrivit datelor, benzina se sumpește cu 9 bani, în timp ce prețul motorinei scade cu 27 bani per litru.

Captură de droguri și bani în UTA Găgăuzia: Liderul unei grupări a fost arestat pentru 30 de zile

Un grup criminal organizat, specializat în traficul de droguri, a fost vizat de percheziții în satul Copceac, în urma cărora au fost ridicate cantități de marijuana și aproximativ 145.000 de lei. Operațiunea a fost desfășurată de polițiștii din UTA Găgăuzia, cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”, la domiciliile a trei bărbați suspectați de circulația ilegală a substanțelor interzise. În urma descinderilor, oamenii legii au confiscat, pe lângă droguri și...

Alegerile din autonomia găgăuză, în impas. Igor Grosu: Un nou document elaborat de societatea civilă și CEC ar putea debloca procesul

„Soluții rapide” pentru desfășurarea „unui scrutin liber și corect” în Găgăuzia urmează să fie prezentate, în scurt timp, de un grup de lucru creat în urma unor discuții purtate, pe 23 aprilie, de șefa statului, Maia Sandu, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu aleșii locali și deputații din autonomia găgăuză. Un document privind particularitățile alegerilor în regiune, elaborat cu implicarea societății civile și a Comisiei Electorale Centrale (CEC), va...

(video) Caz revoltător în capitală: Un băiat de 7 ani, bătut cu pumnii și picioarele de o fată. Poliția s-a autosesizat

Un băiat de 7 ani a fost agresat de o fată în curtea unui bloc de locuit din sectorul Rîșcani, de față cu alți adolescenți. Poliția s-a autosesizat pe caz, iar persoanele implicare au fost identificate.

(video) Caz revoltător în capitală: Un băiat de 7 ani, bătut cu pumnii și picioarele de o fată. Poliția s-a autosesizat

Un băiat de 7 ani a fost agresat de o fată în curtea unui bloc de locuit din sectorul Rîșcani, de față cu alți adolescenți. Poliția s-a autosesizat pe caz, iar persoanele implicare au fost identificate.

Republica Moldova își consolidează reziliența la dezastre prin proiecte strategice de dezvoltare urbană, susținute de Banca Mondială

Republica Moldova întreprinde măsuri pentru securizarea infrastructurii naționale în fața dezastrelor naturale, prin implementarea unui program de reziliență sprijinit de Banca Mondială. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării ...