O dronă rusească a căzut în această dimineață, 25 aprilie, în municipiul Galați, România, în jurul orei 02:00. În momentul incidentului au fost emise mesaje RO-Alert, iar avioane NATO au fost ridicate de la sol. La aproximativ șase ore distanță, autoritățile au început evacuarea de urgență a localnicilor, transmite Observatornews.ro.
Potrivit informațiilor, se ia în calcul posibilitatea prezenței unor materiale explozive în zonă, motiv pentru care accesul către perimetrul în care au fost identificate fragmentele aparatului de zbor a fost restricționat. Zona este securizată de forțele de ordine și de efective militare. Până în prezent, 217 persoane au fost evacuate în siguranță din zona afectată.
„Activitatea s-a realizat atât prin autoevacuare, cât și cu sprijinul forțelor de intervenție, inclusiv Poliție și Jandarmerie. 11 persoane cu probleme medicale sau greu transportabile au fost preluate cu ambulanțe SMURD tip B, autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), precum și cu ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Toate persoanele au fost transportate în siguranță în afara zonei de risc, iar cele peste 110 locuințe au rămas în supravegherea forțelor de ordine. Intervenția este în desfășurare, iar specialiștii continuă verificările pentru eliminarea oricărui pericol”, a precizat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Șeful Direcției de informare a MApN, Cristian Popovici, a declarat pentru un post de televiziune că piloții britanici nu au tras asupra dronei care s-a prăbușit, pentru că nici ei, nici radarele de la sol, nu au văzut ținta decât deasupra Ucrainei, nu și când a intrat în România, spre Galați.
De asemenea, Popovici nu exclude ca drona să se fi rătăcit și să nu fi fost văzută de radare, din cauza altitudinii mici la care a venit. În tot acest timp, s-a instalat şi haosul. Mulţi oameni sunt indignaţi că vor să ajungă acasă, ca să îşi ia în siguranţă părinţii şi copiii de acolo, însă nu sunt lăsaţi să treacă, potrivit sursei citate.
„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Din primele evaluări, rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din Ministerul Apărării Naţionale”, a afirmatDaniel Nistor, purtător de cuvânt MApN.
Localnicii din zonă au declarat că s-au trezit și au văzut poliție și pompieri.
„A avut o flacără pe cer aşa şi a căzut şi s-a zguduit puţin pământul”. „Bine că nu a căzut pe casă”, au afirmat locuitorii din zonă.
Distrigaz a întrerupt gazul în zonă
„În urma prăbușirii unei drone în curtea unui imobil amplasat pe strada Sulfinei, din localitatea Galați, județul Galați, la solicitarea reprezentanților ISU, Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă, astăzi, 24 aprilie 2026, începând cu ora 07:45. În urma acestei întreruperi neplanificate, vor fi afectați cca. 555 clienți casnici și non-casnici situați pe străzile Arcașilor, Zimbrului, Traian, Salcâmului, Iordan Chimet, Aurel Manolache, Aleea Meteo, Dănăilă Negoiță, Sulfinei, Răchitei, Privighetorii, Zambilei, Tufănelelor, Graurului, Pescărușului, Egretei, Malul Brateș, Libelului, Dropiei și Căprioarei, din localitatea Galați, județul Galați.
Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face după ce reprezentanții ISU și ai unităților de specialitate vor elimina eventualele riscuri legate de prăbușirea dronei. După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale”, se precizează în comunicatul Distrigaz.
DSU: Drona va fi detonată controlat
„Având în vedere incidentul din această dimineață, în urma căruia o dronă s-a prăbușit într-o zonă locuită și dat fiind faptul ca după verificările efectuate de către specialiștii aflați la fața locului, s-a constatat o posibilă încărcătură explozivă, autoritățile responsabile au dispus evacuarea persoanelor din perimetrul afectat, pe o rază de 200m.
Măsura a fost luată în scop preventiv pentru protecția populației din zonă, dar și pentru intervenția în siguranță a echipelor specializate și desfășurarea cercetărilor la fața locului. Evacuarea temporară are rolul de a facilita accesul autorităților abilitate, care vor evalua situația și vor lua toate măsurile necesare pentru gestionarea incidentului în condiții optime.
Totodată, aceasta permite ridicarea aparatului prăbușit fără a pune în dificultate intervenția echipelor tehnice. Drona va fi preluată și transportată într-o zonă sigură, unde va fi distrusă în condiții controlate, conform procedurilor legale. Întregul proces este realizat cu respectarea strictă a normelor de siguranță. Autoritățile subliniază că această măsură are un caracter preventiv și fac apel la cetățeni să rămână calmi, să respecte indicațiile primite și să se informeze doar din surse oficiale”, se arată în comunicatul DSU.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/romania.mp4″ muted=”false”]
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne al României
Articolul VIDEO O dronă s-a prăbușit în Galați: Zeci de oameni evacuați, alimentarea cu gaz întreruptă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA