40 de ani de la tragedia de la Cernobîl: mesajul premierului Munteanu despre memorie, adevăr și responsabilitate

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de comemorare la împlinirea a 40 de ani de la tragedia nucleară de la Cernobîl, subliniind impactul profund al dezastrului asupra generațiilor și importanța adevărului în momente de criză.

Șeful Executivului a evocat experiențe personale din acea perioadă, amintind că se afla la Moscova când a avut loc accidentul, într-un context marcat de lipsa informațiilor oficiale și de restricții în comunicare. Totodată, acesta a relatat că viitoarea lui soție se afla la Kyiv și a rămas blocată acolo, fără explicații clare privind situația.

Potrivit premierului, primele informații despre tragedie nu au venit din surse oficiale, ci din presa internațională, fapt care, spune el, i-a evidențiat importanța accesului la informații corecte și la timp.

„Atunci am înțeles cât de important este adevărul spus la timp și cât de mult poate costa lipsa lui”, a menționat Alexandru Munteanu.

În mesajul său, prim-ministrul a subliniat că tragedia de la Cernobîl nu reprezintă doar un episod al trecutului, ci și un avertisment pentru viitor, evidențiind necesitatea responsabilității în comunicare și în protejarea vieții oamenilor.

De asemenea, acesta a accentuat rolul educației și al accesului la informație pentru tineri, menționând că este esențial ca noile generații să cunoască aceste evenimente pentru a înțelege consecințele lipsei de transparență.

„Cernobîl nu este doar o tragedie a trecutului. Este un avertisment și o datorie: să spunem adevărul, să protejăm viața și să nu uităm niciodată”, a transmis premierul.

Accidentul nuclear de la Cernobîl, produs în 1986, este considerat unul dintre cele mai grave dezastre din istoria industriei nucleare, afectând milioane de oameni din Europa, inclusiv din Republica Moldova.

În acest context, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, întreprinde o vizită în Ucraina, unde va avea discuții cu omologul său, Volodimir Zelenski și va participa la evenimentele de comemorare a 40 de ani de la Dezastrul nuclear de la Cernobîl. Șefa statului a precizat că se deplasează atât la Kiev cât și la Cernobîl, pentru a aduce un omagiu celor care „și-au dat sănătatea sau chiar viața pentru a proteja Europa de o tragedie și mai mare”.

Maia Sandu pleacă la Kiev și Cernobîl: „Avem nevoie de unitate pentru a proteja pacea în Europa”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul 40 de ani de la tragedia de la Cernobîl: mesajul premierului Munteanu despre memorie, adevăr și responsabilitate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Vântul puternic a provocat deconectări în rețelele electrice din centrul și nordul țării

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” informează că, în urma rafalelor...

Leușeni–Albița, blocat temporar: întrerupere de curent pe fondul vântului puternic

Activitatea postului vamal de frontieră Leușeni–Albița a fost sistată...

Vânt puternic la Bălți: copaci doborâți, trafic blocat și pagube în oraș

Vântul puternic a făcut ravagii în mai multe zone...

Descoperire periculoasă la Ialoveni: 91 de obuze din al Doilea Război Mondial, găsite pe un teren agricol

Descoperire alarmantă în raionul Ialoveni, unde 91 de muniții...

ULTIMA ORĂ

Republica Moldova, pregătită să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Președinta Maia Sandu la Kiev: „O responsabilitate comună a Europei”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina în cadrul unei conferințe de presă comune susținute la Kiev alături de omologul său,...

NEWS ALERT | Cod portocaliu de vânt în Chișinău: Ion Ceban cere populației să rămână la adăpost

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...

Important

Republica Moldova, pregătită să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Președinta Maia Sandu la Kiev: „O responsabilitate comună a Europei”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina în cadrul unei conferințe de presă comune susținute la Kiev alături de omologul său, Volodimir Zelensky. Vizita are loc într-un context marcat de noi atacuri rusești asupra ora...

Rafale puternice fac ravagii: arbori căzuți în Râșcani, Bălți, Fălești, Soroca și Chișinău. Recomandările autorităților

În contextul codului portocaliu de vânt puternic emis pe întreg teritoriul țării, au fost înregistrate cazuri de copaci căzuți la sol în raioanele Râșcani, Bălți, Fălești și Soroca, dar și în Chișinău, informează Poliția Republicii Moldova. Autoritățile anunță că echipele de intervenție sunt mobilizate și monitorizează situația în teren, în condițiile rafalelor puternice care afectează mai multe localități. Poliția îndeamnă conducătorii auto să manifeste maximă prudență și să respecte recomandările de...

Vântul puternic a provocat deconectări în rețelele electrice din centrul și nordul țării

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” informează că, în urma rafalelor puternice de vânt înregistrate pe parcursul zilei, au fost depistate mai multe deconectări în rețelele electrice de transport din zona de centru și nord a Republicii Moldova. Potrivit instituției, echipele operative sunt mobilizate în teren și intervin pentru identificarea și remedierea defecțiunilor, precum și pentru restabilirea în regim de urgență a alimentării cu energie electrică. Specialiștii „Moldelectrica” monitorizează în timp real starea...

(foto) Dezastru și la Orhei: Mai multe mașini au fost distruse după ce ardezia smulsă de vânt a căzut peste ele

Mai multe automobile au fost deteriorate la Orhei, după ce rafalele puternice de vânt au smuls folii de ardezie de pe clădiri, iar acestea au căzut peste vehiculele parcate în zonă.

Miting de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „O lecție despre securitatea nucleară și respectul pentru viața umană”

Un miting de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl s-a desfășurat astăzi la monumentul amplasat pe strada Trandafirilor din Chișinău. La eveniment au participat cetățeni moldoveni care au luat parte la lichidarea consecințelor dezastrului, alături de o...

Consecințele vântului puternic: Drumuri blocate de copaci doborâți, pomi căzuți peste mașini și puncte de trecere a frontierei blocate

Vântul puternic face ravagii la Chișinău și în alte localități ale R. Moldova. După ora 12:00, urmare a rafalelor puternice de vânt, au fost înregistrate cazuri de drumuri blocate, copaci căzuți la sol în capitală, precum și în raioanele Râșcani, Bălți, Fălești și Soroca.

Rafale puternice fac ravagii: arbori căzuți în Rîșcani, Bălți, Fălești și Soroca. Recomandările autorităților

În contextul codului portocaliu de vânt puternic emis pe întreg teritoriul țării, au fost înregistrate cazuri de copaci căzuți la sol în raioanele Rîșcani, Bălți, Fălești și Soroca, informează Poliția Republicii Moldova. Autoritățile anunță că echipele de intervenție sunt mobilizate și monitorizează situația în teren, în condițiile rafalelor puternice care afectează mai multe localități. Poliția îndeamnă conducătorii auto să manifeste maximă prudență și să respecte recomandările de siguranță, inclusiv evitarea parcării...