VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției și nici cu începutul unui veritabil stat de drept în Republica Moldova. Declarația aparține Elenei Drăgălin, mama fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, care a lansat critici dure la adresa sistemului de justiție în cadrul emisiunii 7 zile cu Rodica Cravcenco.

Potrivit acesteia, precedentul creat prin condamnarea lui Ilan Șor demonstrează că o sentință răsunătoare nu garantează schimbări reale în sistem. „Nu am văzut confiscări nici de la Șor, nici de la Plahotniuc”, a afirmat Drăgălin, sugerând că marile dosare de corupție rămân, în esență, fără consecințe concrete.

Elena Drăgălin susține că problema este una sistemică, nu individuală, iar o parte dintre persoanele care au făcut parte din vechiul sistem se regăsesc și în prezent în structurile de putere.

De asemenea, aceasta a pus sub semnul întrebării procesul de vetting, despre care spune că ridică semne de întrebare privind criteriile de selecție și eficiența reală a reformei în justiție.

Concluzia sa este tranșantă: „Republica Moldova nu este un stat de drept, ci un stat capturat.”

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară,...

Judecătorul CEDO Sebastian Rădulețu, în vizită la Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Judecătorii și funcționarii Curții Constituționale a Republicii Moldova au...

VIDEO | Victoria Furtună cere o anchetă privind presupuse nereguli la MoldATSA

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a cerut instituțiilor...

ULTIMA ORĂ

Mii de locuri de muncă disponibile în Republica Moldova. Șoferii, medicii și specialiștii IT, printre cei mai căutați

Peste 13.400 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent în Republica Moldova, potrivit datelor actualizate ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)....

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Important

Mii de locuri de muncă disponibile în Republica Moldova. Șoferii, medicii și specialiștii IT, printre cei mai căutați

Peste 13.400 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent în Republica Moldova, potrivit datelor actualizate ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). La data de 26 iunie 2026, angajatorii au declarat 13.435 de posturi vacante. Cele mai multe oferte de muncă, aproximativ 85%, sunt în mediul urban, în timp ce doar 15% dintre locurile vacante sunt disponibile în localitățile rurale. Printre cele mai solicitate meserii se numără muncitor...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de tip PrePay, acuzând autoritățile că s-au lăsat manipulate de interesele operatorilor de telefonie mobilă și au acceptat perioada de 12 luni pentru intrarea în vigoare a legii. El a subliniat că în prezent cetățenii sunt deja victime ale escrocheriilor telefonice, pierd economii și sunt expuși fraudelor,...

Circa 2.500 de marinari şi 115 nave au ieşit din Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz

Planul de evacuare elaborat de Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a permis ca 115 nave şi circa 2.500 de marinari să părăsească Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz începând de marţi, conform unui bilanţ publicat vineri, 26 iunie curent, de această organizaţie din cadrul ONU responsabilă cu securitatea navigaţiei maritime, relatează g4media.ro. „Deşi am suspendat evacuarea ieri (după un atac asupra unei nave), unele nave continuă să tranziteze partea de sud a...

Ucraina a obţinut peste 10 miliarde de euro pentru reconstrucţia ţării, la conferinţa donatorilor de la Gdansk

Kievul a obţinut circa 200 de acorduri, contracte, memorandumuri de înţelegere şi scrisori de intenţie în valoare de peste zece miliarde de euro în cele două zile ale „Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei”, desfăşurată în oraşul polonez Gdansk, notează antena3.ro. Această cifră a fost menţionată de o reprezentantă a guvernului polonez, Eliza Zeidler, care este viceministru pentru activele statului. Ea a adăugat că, deşi rezultatul conferinţei a fost „foarte pozitiv, va...

Circa 7.000 de locuitori din Sângerei au acces la servicii moderne de sanitație: Sistemul magistral de canalizare, extins

Circa 7.000 de locuitori din Sângerei beneficiază de acces la servicii moderne de sanitație. Sistemul magistral de canalizare a fost extins cu aproximativ șase kilometri, prin construirea unui nou tronson care transportă apele uzate către stația de epurare recent finalizată. Totodată, a fost construită și o stație de pompare a apelor uzate.

Rusia: A decedat Serghei Ivanov, aliat al lui Putin și fost ministru al apărării

Fostul ministru rus al apărării Serghei Ivanov, un apropiat al președintelui Vladimir Putin și considerat la un moment dat un posibil succesor al acestuia, a decedat la vârsta de 73 de ani, transmite Agerpres. Ivanov a fost un membru cheie al grupului cunoscut ca „siloviki”, oameni proveniți din instituțiile de forță, care, la fel ca Putin, au urcat în ierarhia statului și au exercitat o influență considerabilă după ce Putin...

Cei mai buni scriitori din R. Moldova, premiați: „O dată pe an arătăm sentimentul de recunoaștere”

Cele mai bune cărți lansate în anul 2025 și autorii lor au fost premiați vineri, 26 iunie, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor. Festivitatea a adus pe podium excelența în domeniul scrisului și a oferit recunoaștere celor mai valoroase opere din poezie, proză sau dramaturgie.