Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției parlamentare, pe care o consideră o condiție esențială pentru stabilitatea și echilibrul politic din Republica Moldova.

Potrivit acesteia, Parlamentul trebuie să funcționeze pe baza consultărilor reale, iar opoziția să beneficieze de un cadru legal clar, care să îi permită intervenții eficiente în procesul legislativ.

„Parlamentul a fost ales de popor, nu pentru a face spectacol, ci pentru a guverna responsabil, unde consultările trebuie să fie ceva firesc. Opoziția trebuie să beneficieze de un cadru legal clar care să îi permită să blocheze orice inițiativă legislativă ce contravine suveranității, neutralității și interesului național al cetățenilor”, a declarat Victoria Furtună.

Model inspirat din statele UE

Lidera formațiunii susține că în unele state membre ale Uniunii Europene există mecanisme prin care opoziția, dacă reprezintă peste 20% din numărul deputaților, poate bloca anumite inițiative legislative. În opinia sa, un asemenea model ar obliga forțele politice să negocieze și să ajungă la consens.

„Obligă toate forțele politice să se așeze la masa negocierilor și să caute consens în interesul suprem al țării. Doar o opoziție cu pârghii reale își va câștiga legitimitatea deplină. Altfel, rămânem cu deputați plătiți din bugetul public, fără voce reală și fără responsabilitate efectivă”, a mai afirmat aceasta.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul...

Liliana Iaconi: Procesul de amalgamare voluntară a localităților a deviat de la scopul inițial și generează conflicte în teritoriu

Deputata Liliana Iaconi, președinta Comisiei pentru administrație publică și...

Ion Ceban acuză guvernarea că promovează o reformă care amenință sute de primării

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

Chișinăul își proiectează viitorul. Ion Ceban: Noul Plan Urbanistic General intră într-o etapă decisivă

Anunțul primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, vizează...

ULTIMA ORĂ

MAN va înregistra în Parlament o inițiativă pentru organizarea unui referendum pe reforma APL

Partidul Mișcarea Alternativă Națională va înregistra în Parlament o inițiativă privind organizarea unui referendum național consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Anunțul a fost...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

MAN va înregistra în Parlament o inițiativă pentru organizarea unui referendum pe reforma APL

Partidul Mișcarea Alternativă Națională va înregistra în Parlament o inițiativă privind organizarea unui referendum național consultativ pe tema reformei administrației publice locale. Anunțul a fost făcut de membrii formațiunii politice în cadrul unei conferințe de presă la Parlament, după un protest în fața legislativului dedicat aceluiași subiect. Formațiunea susține că orice reorganizare administrativ-teritorială trebuie să fie decisă prin consultarea cetățenilor, transmite IPN. Reprezentanții MAN au criticat procesul de amalgamare voluntară...

Una dintre cele mai importante specialiste în gastroenterologie din Europa, premiată de UMF „Carol Davila”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa profesoarei Martina Müller-Schilling, medic și cadru universitar din Germania, recunoscută pentru activitatea sa în domeniul medicinei interne, gastroenterologiei și hepatologiei. Potrivit unui anunț al universității, distincția recompensează contribuțiile profesoarei Martina Müller-Schilling la cercetarea științifică, educația medicală și dezvoltarea colaborărilor internaționale în domeniul sănătății. „Personalitate a medicinei europene” Reprezentanții UMF „Carol Davila” arată că Martina Müller-Schilling este...

România, sub Bulgaria, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii din lume

Prăbușire majoră pentru România în topul competitivității economice: țara noastră a pierdut 12 locuri și a ajuns pe poziția 61 în lume. Datele arată că vecinii din Bulgaria (locul 56), Ungaria (locul 51) și Polonia (locul 41) ne-au depășit clar la capitolele performanță și stabilitate. Singura consolare a Bucureștiului rămâne devansarea unor state precum Mexic și Slovacia.The post România, sub Bulgaria, în clasamentul celor mai competitive 70 de economii...

Calendarul agențiilor de rating care vin în România și care ne-ar putea arunca în junk, dezvăluit de Ponta

Fostul premier Victor Ponta a lansat un avertisment lucid despre pericolul în care se află România, în contextul recesiunii tehnice și a blocajului politic. Invitat în emisiunea Ai Aflat!, moderată de Ionuț Cristache, Ponta a informat că zilele acestea țara noastră așteaptă verdictul marilor agenții de rating internaționale. Urmăriți integral emisiunea pe Youtube. Cunoscutul politician a atras atenția că ziua de 19 iunie este crucială pentru România, în contextul în...

Raport: Cele cinci triggere pe care le folosesc rușii pentru a manipula moldovenii despre integrarea europeană

Securitatea, încrederea în stat, bunăstarea, identitatea și siguranța sunt subiectele primordiale, în baza cărora propaganda rusă manipulează moldovenii, pentru a periclita procesul de integrare europeană. Datele sunt prezentate într-un raport publicat de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării. Conform documentului, temele referitoare la securitate au fost utilizate pentru a activa anxietăți legate de război, NATO, neutralitate, Ucraina, regiunea transnistreană, suveranitate și control extern. „În infrastructura malignă, securitatea este prezentată...

Volker Raffel, E.ON România: România are cel mai ridicat tarif la energie prin raportare la puterea de cumpărare a consumatorului

Volker Raffel, CEO E.ON România și președintele Federației Asociației Companiilor de Utilități din România (ACUE), a spus că România nu are cel mai mare preț la energie electrică în termeni absoluți, însă are cel mai ridicat tarif prin raportare la puterea de cumpărare a consumatorului, fie că este vorba despre consumatori casnici sau industriali.The post Volker Raffel, E.ON România: România are cel mai ridicat tarif la energie prin raportare...

CM 2026. Spania și-a unit forţele cu alte opt ţări europene pentru a supraveghea pariurile de la Cupa Mondială

Spania şi-a unit forţele cu Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Belgia, Olanda, Polonia şi Elveţia pentru a consolida supravegherea pieţelor de pariuri sportive şi predicţii în timpul Cupei Mondiale de fotbal din 2026, informează EFE.The post CM 2026. Spania și-a unit forţele cu alte opt ţări europene pentru a supraveghea pariurile de la Cupa Mondială first appeared on Nexta.ro.