Ministrul Economiei: Întreprinderile de stat neprofitabile vor fi închise pentru a reduce presiunea pe buget

Întreprinderile de stat neprofitabile vor fi închise, potrivit declarației, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, a ministrului Economiei, Eugen Osmochescu.

„Întreprinderile care nu aduc profit trebuie să fie închise”, a spus ministrul, subliniind că reforma sectorului este o prioritate pentru anul 2026. Potrivit acestuia, menținerea unor astfel de companii pune presiune pe bugetul public și poate genera inclusiv riscuri juridice pentru stat, inclusiv obligații de despăgubire pentru foștii angajați, transmite Bani.md.

Osmochescu a precizat că autoritățile au deja o listă publică, gestionată de Agenția Proprietății Publice, care clasifică întreprinderile în funcție de viitorul lor: lichidare, reorganizare sau privatizare.

„Acolo unde putem privatiza, privatizăm. Atragem investiții și investitori strategici”, a declarat ministrul.

Un exemplu invocat este Poșta Moldovei, care, deși este profitabilă, necesită modernizare și investiții. Potrivit lui Osmochescu, infrastructura companiei este una dintre cele mai extinse din țară și poate deveni un avantaj competitiv, dacă este gestionată eficient și dezvoltată cu sprijin inclusiv din fonduri europene.

Ministrul a recunoscut că stagnarea unor întreprinderi de stat a fost cauzată de lipsa unei viziuni clare, dar și de corupție. „Nu a existat o viziune… dar și corupția există. Trebuie să o curmăm”, a declarat acesta, menționând că digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale ar putea reduce aceste riscuri .

În ceea ce privește selecția întreprinderilor care vor fi lichidate sau susținute, ministrul a explicat că aceasta a fost realizată în baza unor criterii economice și de performanță, însă lista exactă este publică și poate fi consultată.

Conform datelor din aprilie 2026, statul deține participații în 225 de companii din Republica Moldova iar 161 dintre aceste companii au forma clasică de organizare de întreprinderi de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ministrul Economiei: Întreprinderile de stat neprofitabile vor fi închise pentru a reduce presiunea pe buget apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Crima de la Beriozchi, care a cutremurat țara: Dosarul de omor din 2011, trimis în judecată

Urmărirea penală în cazul omorului unui bărbat, comis în anul 2011 în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, a fost finalizată și transmisă în instanța de...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Crima de la Beriozchi, care a cutremurat țara: Dosarul de omor din 2011, trimis în judecată

Urmărirea penală în cazul omorului unui bărbat, comis în anul 2011 în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, a fost finalizată și transmisă în instanța de judecată. Potrivit Procuraturii Generale (PG), în perioada 24-26 decembrie 2011, Stepan Găină de 63 de ani, aflat la domiciliul său din Beriozchi, ar fi agresat victima în urma unui conflict legat de remunerarea pentru munca prestată în gospodărie. Acesta i-ar fi aplicat multiple lovituri...

Speakerul Igor Grosu, despre depistarea dronelor pe teritoriul țării: „Să nu uităm că în statul vecin este război și trebuie să fim vigilenți”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a îndemnat cetățenii să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte ce ar putea reprezenta părți componente ale unor drone. La depistarea acestora, oamenii sunt îndemnați să anunțe imediat Serviciu...

Caz șocant la Anenii Noi: Un bărbat de 36 de ani, acuzat că întreține relații cu o minoră, de când aceasta avea 13 ani

O fată de doar 13 ani ar fi fost implicată într-o relație cu un adult de 36 de ani, individ cunoscut în comunitate pentru un trecut marcat de o condamnare pentru viol. Cazul a ieșit la iveală în urma unor scurgeri de informații din mediul școlar și a mărturiilor oferite de sora victimei, care acuză presiuni constante și amenințări din partea agresorului și a familiei acestuia. Detaliile acestui...

Italia susține integrarea europeană a Republicii Moldova prin cooperare regională

Proiectele comune și schimbul de experiență în domenii precum securitatea, energia și conectivitatea oferă Republicii Moldova noi oportunități și sprijin pentru aderarea la Uniunea Europeană, a declarat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gheras...

Dosar de omor din 2011, expediat în judecată după descoperirea osemintelor victimei

Procuratura Căușeni a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unei cauze penale privind un omor comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, comunică MOLDPRES. Potrivit anchetei, în perioada 24–26 de...

Forumul Național al Pieței Muncii: Digitalizarea și combaterea muncii la negru, soluții pentru dezechilibrele economice

Republica Moldova se confruntă cu dezechilibre semnificative pe piața muncii, într-un context marcat de inactivitate ridicată, migrație și transformări economice accelerate. Pentru soluționarea acestor probleme, sunt esențiale digitalizarea și reducerea economiei informale, au punctat oficialii și experții care au participat la Forumul Național al Pieței Muncii și Dialogului Social, desfășurat pe 30 aprilie, la Chișinău.

Dosarul crimelor de la ferma de porci de la Anenii Noi: Suspectul Stepan Găină, trimis în judecată pentru un omor comis încă în 2011

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată a unei cauze penale privind omorul unui bărbat, comis în anul 2011 în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.