Politicianul Fiodor Gagauz a declarat că se bucură să vadă atenție la nivel înalt pentru păstrarea limbii sale materne – găgăuză, în contextul în care la conferința de ieri dedicată limbii găgăuze au participat președintele Maia Sandu și ministrul Dan Perciun, însă, a remarcat el, chiar dacă s-au spus multe lucruri corecte despre necesitatea dezvoltării ei, „întrebarea principală rămâne: ce urmează concret?”.
Fostul deputat a subliniat că atitudinea față de această problemă nu se măsoară în declarații, ci în acțiuni.
„Astăzi nu avem garanții clare în legislație — inclusiv în Codul educației. Nu există un sistem stabil de elaborare a materialelor didactice. Nu există o politică de stat coerentă care să protejeze și să dezvolte limba găgăuză. Mai mult, unele decizii recente par un pas înapoi.
Un exemplu concret. La începutul anului 2025, Ministerul Educației a modificat statele de personal în grădinițe și școli, afectând direct posibilitățile de studiere a limbii găgăuze în instituțiile din regiune:
Din 1 septembrie 2025, din 56 de instituții educaționale din Găgăuzia:
– în 16 instituții de educație timpurie, în grupele mici II, limba găgăuză nu se mai predă;
– în 15 instituții, la toate grupele de vârstă, norma de predare a fost redusă de la 0,25 la 0,20 unități per grupă;
– au fost reduse 26,8 unități de personal pentru educatori-profesori de limba găgăuză;
– finanțarea a scăzut cu aproximativ 11 milioane lei anual”, a explicat el.
Fiodor Gagauz a precizat că, aceeași decizie a afectat și posibilitățile de studiere a limbii române.
„De aceea spun că este esențial ca vorbele să coincidă cu faptele. Aceiași oameni pot vorbi frumos în public, dar pot lua decizii contrare în practică.
Desigur, și Găgăuzia are responsabilități. Autoritățile regionale trebuie să fie mai active, mai insistente și mai consecvente. Dar fără sprijinul centrului, această problemă nu poate fi rezolvată”, a mai declarat el.
Politicianul a afirmat că „găgăuzii nu au altă patrie decât Republica Moldova. Iar susținerea limbii materne nu este un gest de bunăvoință, ci o obligație directă a statului față de cetățenii săi”.