Un turist german a obținut despăgubiri după o vacanță ratată într-un hotel din Grecia, unde nu reușea să găsească șezlonguri libere la piscină din cauza turiștilor care le „rezervau” cu prosoape, transmite Antena 3 CNN.
Bărbatul și-a petrecut concediul pe insula grecească Kos, însă spune că experiența a fost umbrită de lupta zilnică pentru un loc lângă piscină. Potrivit acestuia, atât el, cât și familia sa erau nevoiți să caute chiar și câte 20 de minute un șezlong liber.
Turistul a declarat în instanță că situația devenise atât de frustrantă, încât nici măcar dacă se trezea la ora 6 dimineața nu găsea loc disponibil.
Nemulțumit de condițiile din hotel, acesta a decis să dea în judecată agenția de turism prin intermediul căreia și-a rezervat vacanța.
În fața judecătorilor, bărbatul a susținut că hotelul avea o regulă clară care interzicea ocuparea șezlongurilor cu prosoape, însă aceasta nu era respectată și nici impusă de angajați.
Instanța din Hanovra i-a dat dreptate și a stabilit că operatorul de turism avea obligația să se asigure că regulile hotelului sunt aplicate.
În urma procesului, turistul a primit despăgubiri de aproape 1.000 de euro, din totalul de aproximativ 1.800 de euro achitați pentru sejur.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Un turist a dat în judecată agenția după o vacanță în Grecia. Nu găsea șezlonguri libere din cauza prosoapelor apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA