VIDEO Primar, ales de 3 ori pe lista PDM, a devenit vicepreședinte PAS la Călărași. Grosu: Subscrie valorilor noastre

Un primar ales de trei ori pe lista Partidului Democrat a devenit vicepreședinte al organizației teritoriale a PAS din Călărași. Este vorba despre Vasile Rața.

Funcționarul este primar la Sipoteni, raionul Călărași. Oficialul a declarat pentru Agora că rezonează cu valorile pe care le promovează PAS.

„Această persoană a dat dovadă de integritate, de participare activă timp de trei alegeri. Și alegerile parlamentare, și alegerile prezidențiale, și referendum. Și este un coleg care a demonstrat că subscrie valorile noastre”, a comentat situația Igor Grosu.

Întrebat despre jurnaliști dacă foști membri ai Partidului Șor ar putea adera la PAS, liderul formațiunii a menționat că au fost asemenea intenții, însă persoanele nu au fost acceptate în partid. În același timp, Igor Grosu a ezitat să spună dacă persoanele respective ar putea candida din partea Partidului Acțiune și Solidaritate la următoarele alegeri sau dacă ar putea să le fie interzisă participarea la scrutin.

Articolul VIDEO Primar, ales de 3 ori pe lista PDM, a devenit vicepreședinte PAS la Călărași. Grosu: Subscrie valorilor noastre apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Ostaticul propriei sale dictaturi”: Cum se va sfârși domnia lui Putin și de ce tot mai mulți foști aliați prezic un „colaps iminent”

Dacă va respecta constituția țării, Vladimir Putin nu va mai avea voie să fie președintele Rusiei după anul 2036. Până atunci, însă, rămân multe neclarități:...

VIDEO | Ion Ceban, mesaj tranșant pentru deputați: „Să fie în rând cu toată lumea și să voteze Legea parcărilor”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, solicită deputaților să voteze Legea parcărilor și să renunțe la facilitățile de care beneficiază în prezent, după ce...

Important

„Ostaticul propriei sale dictaturi”: Cum se va sfârși domnia lui Putin și de ce tot mai mulți foști aliați prezic un „colaps iminent”

Dacă va respecta constituția țării, Vladimir Putin nu va mai avea voie să fie președintele Rusiei după anul 2036. Până atunci, însă, rămân multe neclarități: Va fi dispus Putin să predea ștafeta la vârsta de 83 de ani sau va încerca să rămână lider pe viață ca țarii ruși de altădată? Pe măsură ce războiul din Ucraina provoacă tot mai multe probleme economice și sociale în Rusia, va mai...

(video) „Dezinformarea rusească nu lucrează cu falsuri spectaculoase, ci cu dezamăgire”. Directoarea „PATRIOT”: Dezangajarea cetățenilor e un obiectiv concret

Directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, Ana Revenco, susține că dezinformarea rusească nu se bazează în principal pe „falsuri spectaculoase”, ci pe cultivarea dezamăgirii și a lipsei de speranță în rândul cetățenilor. „Scopul în principal este să te facă fiecare să nu mai crezi suficient de puternic în ceva ca să acționezi”, a declarat acesta la Reinvent Moldova.

Hajder răspunde amenințărilor lui Ceban: „Veți fi primul primar care își îngroapă orașul în gunoi”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, îl acuză pe primarul capitalei, Ion Ceban, de politizarea crizei deșeurilor și lipsa unor soluții concrete, afirmând că edilul „nu face decât să caute gunoiști neautorizate pentru PR politic”, în timp ce statul derulează un proiect național de modernizare a gestionării deșeurilor.

Noi reguli pentru admiterea temporară a mașinilor în Republica Moldova

Procedura de vămuire a mijloacelor de transport introduse temporar în Republica Moldova a fost simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Legislativ, comunică MOLDPRES. Inițiativa, elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea...

Ultimii 14 „martori vii” ai celui de-al Doilea Război Mondial: Parlamentul aprobă alocații de 30.000 de lei pentru veterani

Parlamentul a votat o inițiativă comună a majorității și opoziției parlamentare, prin care veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi o indemnizație anuală în valoare de 30.000 de lei.

Japonia a finanțat modernizarea sistemului de tratare a apelor uzate în satul Andrușul de Jos, raionul Cahul

Guvernul Japoniei a oferit o finanțare nerambursabilă de aproape 98 de mii de dolari pentru modernizarea sistemului de tratare a apelor uzate din satul Andrușul de Jos, raionul Cahul. Proiectul a fost inaugurat oficial pe 7 mai, în prezența ambasadorului Japoniei &icirc...

(video) Trump organizează lupte UFC de ziua lui. „Totul se va desfășura chiar în fața Casei Albe”

Președintele Donald Trump a prezentat machete ale unui gazon de la Casa Albă complet transformat, care va găzdui în luna iunie un eveniment UFC. Liderul de la Washington a descris spectacolul drept „cel mai mare eveniment pe care l-a avut vreodată la Casa Albă”, scrie adevarul.ro.