Războiul de la MAE continuă: Popșoi se justifică de ce a dat-o afară pe Taban. Fosta ambasadoare îl acuză de minciuni

După ce ex-ambasadoarea Moldovei în India, Ana Taban, a acuzat conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) că ar fi încercat să îi instrumenteze un dosar penal și a declarat că va chema instituția în judecată, iar diplomația a confirmat pentru presă recepționarea cererii, Mihai Popșoi a și-a prezentat poziția cu referire la scandal în studioului postului public național de radio. Oficialul a spus că fosta funcționară a fost eliberată din funcție din cauza pierderii unor abateri financiare în cadrul auditului, dar și pentru că a depus cererea de concediu, dar nu a așteptat să fie aprobată. Drept urmare, lipsa de la serviciu a oficialei a fost calificată ca nejustificată.

Popșoi a menționat că Taban are dreptul să se adreseze în instanță. Conform ministrului de externe, MAE poate prezenta toate probleme necesare, pentru a demonstra că s-a procedat conform legii.

„În urma misiunii de audit au fost constatate abateri financiare grave, care, conform legii, trebuiau transmise instituțiilor de profil, CNA, Procuraturile Anticorupției. Altfel riscam să fiu acuzat de mușamalizarea cazului și riscam să fiu eu pasibil de răspundere, inclusiv penală. Odată ce a fost transferată informația către instituțiile de drept, s-a considerat suficient temei, și asta ține de instituția procuraturii, de a se iniția un dosar penal pe faptul pierderii fondurilor respective. Și atunci când există un dosar penal pe fapt de pierdere a unor fonduri dintr-o instituție diplomatică, imaginea și încrederea în conducătorul acestei instituții are de suferit, ceea ce în diplomație este un element cât se poate de sensibil. Și atunci acest lucru a servit temei mai mult decât suficient pentru rechemarea din funcție. (…)

Dumneavoastră și oricine altcineva care activează în spațiu privat sau public știe că o cerere de plecare în concediu pe cont propriu sau orice altă lipsă de la serviciu trebuie aprobată. Dar când ai expediat cererea și în același minut ai trântit ușa și ai plecat,  neasigurându-te că această cerere a fost recepționată, nu că semnată, cel puțin recepționată… Așa cum spuneam, cererea a ajuns la mine la o zi sau două distanță. În momentul în care am constatat lipsa de la serviciu nemotivată, firește, a servit temei mai mult decât suficient pentru concediere”, a spus Popșoi la Moldova 1.

Secvența video cu ministrul a fost publicată ulterior pe pagina oficială a MAE, iar serviciul de presă al instituției a comunicat jurnaliștilor că declarațiile reprezintă poziția oficială a Diplomației de la Chișinău, cu referire la acuzațiile Anei Taban.

La scurt timp după anunțul MAE, Ana Taban a publicat un video în care îl acuză pe ministru de minciuni. Potrivit ei, auditul ar fi fost realizat după concedierea sa, iar raportul ar fi fost falsificat.

„Minciună, am fost rechemată din funcție pe data de 6 august, iar misiunea de audit a avut loc în perioada 8-12 septembrie. Abia ulterior a urmat și un raport de audit, care bineînțeles a fost falsificat. Drept dovadă, răspunsul Procuraturii Anticorupție confirmă că nu fac parte din niciun dosar penal. Rugăminte către jurnaliști – să-l întrebe pe domnul vice-prim-ministru Popșoi cu ce ocazie, în vara anului 2024, a detașat un ofițer al Serviciului de Informație și Securitate pe poziție diplomatică, responsabil de serviciile consulare, în ambasada recent deschisă de la New Delhi”, a spus fost ambasadoare.

Ana Taban a fost rechemată din India în august 2025, după un mandat de aproape doi ani în cadrul misiunii inaugurate în 2023.

Articolul Războiul de la MAE continuă: Popșoi se justifică de ce a dat-o afară pe Taban. Fosta ambasadoare îl acuză de minciuni apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Crucea Roșie a marcat ziua sa mondială printr-un maraton la Chișinău

Maraton caritabil la Chișinău, organizat de Crucea Roșie de...

Double Case acuză că legislația din Moldova permite monopolizarea licențelor de broker și consultanță financiară

Reprezentanții companiei Double Case susțin că legislația din Republica...

Mărturiile unui pasager din troleibuzul implicat în accidentul de pe Alba Iulia

Părinții unui copil care se afla în troleibuzul implicat...

ULTIMA ORĂ

Din 11 mai, fermierii vor putea depune cereri pentru compensarea accizelor la motorină: Anunțul MAIA

Fermierii pot depune, începând cu ziua de luni, 11 mai, cererile pentru compensarea parțială a accizelor la motorina procurată în perioada 1 martie – 31...

O femeie din capitală va sta la închisoare pentru conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate

Procuratura Chișinău anunță că printr-o sentință recent emisă, o femeie de 34 de ani, a fost condamnată pentru conducerea mijlocului de transport, în stare...

Important

Din 11 mai, fermierii vor putea depune cereri pentru compensarea accizelor la motorină: Anunțul MAIA

Fermierii pot depune, începând cu ziua de luni, 11 mai, cererile pentru compensarea parțială a accizelor la motorina procurată în perioada 1 martie – 31 mai 2026. Solicitările vor putea fi depuse la subdiviziunile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) din raza în care se află exploatația agricolă. Apelul va fi deschis până la 2 iunie 2026, anunță autoritățile. Compensația poate ajunge până la 200.000 de...

Alertă în Spania: Posibil caz de hantavirus. Se așteaptă rezultatele testelor

O femeie în vârstă de 32 de ani din provincia Alicante din sud-estul Spaniei prezintă simptome compatibile cu o infecție cu hantavirus și este în prezent supusă mai multor teste, au informat vineri autoritățile spaniole din domeniul sănătății, potrivit Reuters, citată de hotnews.ro.

FOTO // Echipa Logos din Anenii Noi este câștigătoarea concursului EuroQuiz Moldova 2026

Echipa Logos din Anenii Noi este câștigătoarea concursului EuroQuiz Moldova 2026. Pe locul doi s-a clasat echipa Kogălnicenii din sectorul Râșcani al capitalei, iar locul trei a revenit echipei Terravera din Cantemir. Acestea sunt cele trei echipe care vor merge &...

Oaspeți la Chișinău: Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, vine de Ziua Europei, în Moldova

Pe 9 mai 2026, de Ziua Europei, șefa statului Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, care va efectua o vizită oficială în țara noastră la invitația președintei. Anunțul a fost făcut de instituția prezidențială.

Consiliul Europei se reunește la Chișinău: Lupta împotriva dezinformării și protecția copiilor, printre temele abordate pe 14 – 15 mai

Drepturile omului, protecția copiilor și combaterea violenței împotriva femeilor, precum și securitatea regională sau combaterea dezinformării vor fi subiectele principalele de pe agenda sesiunii ministeriale a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei (CMCE), care va avea loc în perioada 14 – 15 mai, la Chișinău.

Ciocana: Un bărbat din capitală a atacat două femei, apoi s-a aruncat de pe o clădire înaltă și a decedat

Un bărbat a decedat în după-amiaza zilei de 8 mai, după ce s-a aruncat de pe clădire din sectorul Ciocana din capitală. Înainte de a sări de la înălțime, acesta ar fi înjunghiat două foste colege de serviciu în scara unui bloc locativ.

Crucea Roșie a marcat ziua sa mondială printr-un maraton la Chișinău

Maraton caritabil la Chișinău, organizat de Crucea Roșie de Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Evenimentul „Impact Red Cross Run” a avut loc în Parcul Valea Morilor și a reunit voluntari, parteneri și susținători ai cauzei umanitare. În total, aproximtiv 300 de persoane au participat la maraton. Organizatorii spun că scopul evenimentului este de a promova solidaritatea și implicarea comunitară. Potrivit reprezentanților Crucii Roșii, donațiile colectate în cadrul...