Trei echipe câștigătoare ale EuroQuiz 2026 vor merge la Bruxelles, capitala Uniunii Europene, iar toți cei 246 de elevi finaliști vor participa la o tabără de vară în România. După o competiție intensă, pe locul I s-a clasat Liceul „Andrei Straistă” din Anenii Noi, locul II a fost obținut de echipa Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, iar pe locul III s-a situat Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir.
Câștigătorii spun că abia așteaptă să ajungă în capitala europeană și că deja și-au pregătit un itinerar care include instituțiile Uniunii Europene și clădirile unde sunt luate deciziile importante pentru statele membre și țările candidate.
Pe lângă vizita la Bruxelles, o parte dintre finaliști vor avea oportunitatea de a participa la stagii în cadrul Parlamentului European. Totodată, participanții la concurs au primit premii, cărți, invitații la film și alte surprize oferite de partenerii competiției.
Concursul național de întrebări și răspunsuri EuroQuiz Moldova 2026 este organizat de Biroul pentru Integrare Europeană, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Asociația de jocuri intelectuale din Republica Moldova, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și People in Need Moldova.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/euroquiz-moldova-2026.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul EuroQuiz 2026 și-a desemnat câștigătorii. Trei echipe de elevi vor merge la Bruxelles apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA