Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că șase cazuri de hantavirus au fost confirmate la bordul vasului de croazieră MV Hondius, aflat în Oceanul Atlantic. Alte două cazuri sunt considerate probabile, după apariția unui focar care a declanșat o alertă sanitară internațională.
Potrivit OMS, până la 8 mai au fost raportate opt cazuri, dintre care trei persoane au murit, rata mortalității fiind de 38%. Analizele de laborator au confirmat că cele șase îmbolnăviri sunt provocate de tulpina Anzi a hantavirusului, una dintre puținele variante cunoscute care se poate transmite de la om la om.
În prezent, patru pacienți sunt internați în spitale din Africa de Sud, Țările de Jos și Elveția. Un pacient aflat anterior sub observație în Düsseldorf a fost testat negativ și nu mai este considerat caz suspect.
Nava, operată de Oceanwide Expeditions, se îndreaptă în prezent spre Tenerife, unde urmează să ajungă duminică. Debarcarea pasagerilor este planificată pentru începutul săptămânii viitoare.
OMS susține că riscul epidemic global rămâne „scăzut”, iar virusul este considerat mai puțin contagios decât COVID-19. Totuși, riscul pentru cei aproximativ 150 de pasageri și membri ai echipajului este apreciat drept „moderat”.
Originea focarului nu a fost încă stabilită. Specialiștii cred că prima infectare s-ar fi produs înainte de plecarea expediției, la 1 aprilie. Primul pacient decedat, un turist olandez în vârstă de 70 de ani, a început să prezinte simptome pe 6 aprilie, iar perioada de incubație a virusului poate dura între una și șase săptămâni.
Autoritățile monitorizează și situația de pe Sfânta Elena, unde 29 de pasageri au coborât de pe navă pe 24 aprilie. Persoanele care au intrat în contact cu bolnavii au fost avertizate să urmărească eventualele simptome.
OMS a precizat că ancheta epidemiologică este desfășurată împreună cu autoritățile din Argentina și Chile, regiuni unde hantavirusul este endemic, în special în zonele andine.
Hantavirusul se transmite în principal prin contact cu rozătoare infectate și poate provoca forme severe de sindrom respirator.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Hantavirus: OMS anunță că șase cazuri au fost confirmate până acum. Trei persoane au murit apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA