Doctorița anesteziologă Ecaterina Maniuc, judecată în cazul decesului femeii de afaceri Liuba Babuțchi, nu mai are interdicție de a părăsi Republica Moldova. Decizia a fost luată vineri, 8 mai 2026, de Judecătoria Chișinău.
Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), Violina Moraru. Potrivit acesteia, instanța a revocat măsura preventivă, dispunând obligarea persoanei de a se prezenta la organul de urmărire penală sau în fața instanței de judecată.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În dosarul penal deschis pentru practicarea ilegală a medicinei, anestezista Ecaterina Maniuc și colega sa Natalia Sacaliuc au fost puse sub învinuire. Potrivit procurorului Ștefan Ciupercă, expertiza medico-legală a arătat că decesul a fost provocat de o embolie cu o substanță acidofilă, care a pătruns în sânge și în organele interne, provocând un stop cardiac.
Liuba Babuțchi a murit pe 30 ianuarie, în timpul unei intervenții estetice realizate în condiții ilegale, într-un spațiu fără acreditare medicală. Ancheta este în desfășurare.
Noi detalii în cazul Babuțchi: Martor-cheie rupe tăcerea despre ce se întâmpla în salon
Articolul Cazul Liubei Babuțchi: Doctorița anesteziologă Ecaterina Maniuc poate părăsi Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA