Opoziția cere repetat demisia ministrului Anatolie Nosatîi. Guvernul: „Dacă ancheta va arăta că au existat abateri…”

Opoziția din Parlament cere demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, după moartea unui minor împușcat în timp ce vizita un militar în termen, într-o unitate militară de la sudul țării. Solicitările au parvenit de la fracțiunea socialiștilor, „Alternativa” și „Partidul Nostru”.

Socialiștii au adresat condoleanțe familiei. În același timp, reprezentanții formațiunii au notat că, preliminar, focul a fost deschis dintr-o armă militară.

„Credem că această tragedie este o consecință directă a incompetenței și neglijenței conducerii Ministerului Apărării. În timp ce autoritățile sunt ocupate cu retorica militaristă și achiziții costisitoare de arme, haosul domnește în cadrul armatei. Ministrul Apărării trebuie să demisioneze imediat, asumându-și responsabilitatea pentru moartea unui copil nevinovat. (…) Partidul socialist ia acest caz sub controlul său. Avocații noștri sunt pregătiți să ofere familiei defunctului toată asistența juridică necesară”, se arată în declarația membrilor PSRM.

Membrul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu, a vorbit despre alte incidente în care tineri militari au murit, fiind răniți cu arma din dotare. Conform lui, ministrul Anatolie Nosatîi nu ar fi avut remușcări după tragediile anterioare.

„O dată la trei luni, moare un tânăr în Armata Națională. Ministrul Apărării, care nu are demnitate, trebuie să își dea demisia. Iar dacă nu are obraz, are comandant suprem – președintele țării”, a spus politicianul într-un video publicat pe rețelele de socializare.

Solicitarea de a demisiona i-a fost adresată ministrului și de deputatul din fracțiunea „Partidul Nostru”, Constantin Cuiumjî, care a menționat, la fel, tragediile similare care s-au produs de la începutul anului.

Pe lângă demisia șefului de la Apărare, opoziția a cerut anchetă transparentă, pentru a investiga circumstanțele în care s-a produs tragedia.

„Este o tragedie imensă care a afectat profund o familie, dar și toată comunitatea. Transmitem sincere condoleanțe părinților și tuturor celor apropiați. Înțelegem emoțiile și îngrijorările din societate. Astfel de momente cer responsabilitate, echilibru și respect față de durerea familiei. Va fi o anchetă riguroasă. Dacă ancheta va arăta că au existat abateri sau responsabilități asumate insuficient, ele trebuie tratate cu toată fermitatea”, a comentat serviciul de presă al cabinetului de miniștri declarațiile partidelor din opoziție.

Ministerul Apărării și Administrația prezidențială nu au oferit o reacție până la momentul publicării știrii.

Pe 10 mai, în jurul orei 13:30, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în prezența mai multor persoane, inclusiv a unui minor aflat în vizită la o unitate militară din Cahul. Drept urmare, un militar în termen de 18 ani a fost rănit, iar copilul de 16 ani a decedat. Inițial, autoritățile informau că a fost vorba despre stop cardiac, ca apoi să anunțe că glonțul a pătruns în corpul adolescentului și a provocat decesul. Persoana care a efectuat împușcătura a fost reținută de oamenii legii.

Anchetă în Armata Națională după tragedia de la unitatea militară din Cahul, unde un adolescent și-a pierdut viața

Anterior, ministrul Anatolie Nosatîi raporta în Parlament că, timp de 30 de ani, în Armata Națională au decedat 113 militari. Dintre ei, 27 și-au pus capăt zilelor.

Împotriva lui Anatolie Nosatîi a fost înaintată o moțiune în Parlament, oficialul fiind audiat în martie, după ce timp de o lună, doi militari au decedat în Armata Națională, fiind răniți cu armele din dotare.

Articolul Opoziția cere repetat demisia ministrului Anatolie Nosatîi. Guvernul: „Dacă ancheta va arăta că au existat abateri…” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Tot mai mulți copii din Moldova, expuși conținutului dăunător și abuzurilor online

Aproape 100% dintre copiii din Republica Moldova au acces...

Consiliul Europei va discuta la Chișinău „Pactul Democratic pentru Europa”

„Pactul Democratic pentru Europa”, viitoarea strategie de acțiune externă...

Iranul respinge criticile lui Trump și susține că propunerea sa de pace este „mai generoasă”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail...

Dronele rusești provoacă demisie: ministrul Apărării din Letonia pleacă din funcție

Ministrul Apărării al Letoniei, Andris Spruds, și-a anunțat demisia...

Kaja Kallas respinge ideea ca Gerhard Schröder să fie negociator în conflictul Rusia-Ucraina: Nu ar fi foarte înțelept

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a respins propunerea președintelui...

ULTIMA ORĂ

Enrique Iglesias și Anna Kournikova locuiesc în „buncărul miliardarilor”. Cum arată locul în care își cresc cei patru copii

Enrique Iglesias și Anna Kournikova au ales să ducă o viață departe de agitația showbizului, într-una dintre cele mai exclusiviste comunități rezidențiale din lume....

Victoria Furtună acuză: „Ni s-a spus stop cardiac, dar militarul a fost împușcat”. Lidera partidului Moldova Mare cere demisia ministrului Apărării

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită public demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, după ce, potrivit declarațiilor sale, autoritățile ar fi furnizat informații contradictorii...

Important

Enrique Iglesias și Anna Kournikova locuiesc în „buncărul miliardarilor”. Cum arată locul în care își cresc cei patru copii

Enrique Iglesias și Anna Kournikova au ales să ducă o viață departe de agitația showbizului, într-una dintre cele mai exclusiviste comunități rezidențiale din lume. Cei doi locuiesc împreună cu cei patru copii ai lor în Indian Creek, o mică insulă privată din Miami supranumită „buncărul miliardarilor”, celebră pentru nivelul ridicat de securitate și discreția oferită rezidenților, scrie profm.ro.

Finlanda, marea favorită la Eurovision 2026, iar R. Moldova are șanse reale de calificare în finală

Finlanda, Grecia și Danemarca sunt principalele favorite la câștigarea Eurovision 2026, potrivit caselor de pariuri internaționale. Și România se află în Top 10. Republica Moldova este cotată cu 1% la victorie, însă bookmakerii îi acordă șanse mari de calificare în marea finală de la Viena.

AUR amenință că îl suspendă pe Nicușor Dan, dacă nu îi cheamă la negocieri: Cum poate fi inițiată procedura împotriva președintelui României

Partidul condus de George Simion ia în calcul inițierea procedurii de suspendare a președintelui Nicușor Dan, dacă șeful statului nu va chema și acest partid la consultările pentru desemnarea unui nou premier, au declarat luni, 11 mai, surse din conducerea AUR pentru Libertatea. Consultările au loc în această perioadă la Cotroceni, deocamdată informal, după ce Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai, prin moțiune de cenzură.

VIDEO Accident grav în Canada: o motocicletă a rămas atârnată de un semafor în urma unei coliziuni

Un accident rutier grav a avut loc în Canada, după ce un motociclist a intrat în coliziune cu un autoturism pe o stradă din Delta, în provincia Columbia Britanică. În urma impactului, motocicleta a rămas atârnată de un semafor. Autoritățile au transmis că incidentul a avut loc sâmbătă, 9 mai, în Delta, o localitate aflată în zona metropolitană Vancouver. O înregistrare video de la fața locului a surprins momentul în care...